URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Octombrie 2024, 17:08

ADP Oradea: O zi în compania animalelor. Eveniment dedicat părinților adoptivi la Zoo (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Grădina Zoologică din Oradea a avut loc sâmbătă, 5 octombrie a.c., cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Părinților Adoptivi. În ciuda vremii mai puțin prietenoase, „părinții” au dat dovadă de maximă responsabilitate, venind în număr mare la întâlnirea devenită deja tradiție. 

Ca de fiecare dată, mulți dintre oaspeții noștri au venit de la mare depărtare, unii călătorind, și nu pentru prima oară, aproape 15 ore cu trenul, de la București la Oradea, doar pentru a petrece câteva ore în compania animalului adoptat. 

„Băiatul meu este foarte pasionat de animale în general și de capibara în special. A căutat la toate grădinile zoologice din țară și a găsit capibara doar la Oradea. Așa am aflat de acest program de adopții și de ceva vreme venim de două ori pe an la Oradea, pentru acest eveniment”, spune mama lui Tudor, elev în clasa a IX-a la un profil de Științele naturii. 

Tot din București a venit și Gabriela Ardelean, pentru a-și îmbrățișa simpaticul asin, pe nume Aris, la a cărui naștere a fost chiar martoră. 

Printre părinții adoptivi se numără și familia Moldovan, din Oradea, care a întocmit nu mai puțin de 5 adopții, în numele celor doi părinți și al celor trei copilași, cu toții fiind prezenți la evenimentul de sâmbătă. 

În prezent, în programul de adopții de la Grădina Zoologică Oradea sunt înscriși 60 de părinți adoptivi din Oradea și mai multe localități din țară, cum ar fi: Timișoara, Baia Mare, Arad, Zalău, Cluj Napoca, Brașov, București etc. De menționat că sunt persoane care au adoptat câte cinci, patru sau trei animale. Cele mai adoptate animale sunt capibara, tigrii siberieni, suricatele, lemurii, leul, lupii arctici, asinul, poneiul etc. 

„A fost o zi cu multe emoții, trăiri unice, pe care Andrei le va împărtăși bunicilor, colegilor, prietenilor. Abia așteaptă să povestească la școală despre această experiență de neuitat”, mărturisește Izabela, mama lui Andrei, și el părinte adoptiv al capibarei.

Perioada pentru care se încheie adopția este de un an, iar suma achitată este de 200 lei pentru persoanele fizice și 500 lei în cazul persoanelor juridice. Părinții adoptivi primesc în schimb un certificat de adopție, un magnet cadou, un magnet expus pe panoul de la intrare, precum și intrare gratuită o dată pe lună, timp de un an. De asemenea, pot alege un nume pentru animalul adoptat. 

Loredana Buz
Consilier relații publice ADP Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON