URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum îl cunosc pe Ilie Bolojan, acesta nu va trece peste angajamentul de a-l susține pe Crin Antonescu la prezidențiale, dacă nimic nu se schimbă la nivelul coaliției PSD-PNL-UDMR. Omul care l-a luat ca model politic, printre alții, pe Iuliu Maniu încă mai crede în puterea cuvântului dat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu o viteză amețitoare, așa-zișii „suveraniști” și „anti-globaliști” transformă globul într-o bombă gata să explodeze. Am văzut, acasă, ce s-a găsit la adepții lui Călin Georgescu, „patrioți” care propovăduiesc „pacea” și austeritatea „dacă”: un arsenal de arme de asalt și explozibili, bani în podele, înregistrări că au cerut fonduri unor afaceriști din afara țării promițându-le aurul din pământul acesteia, legături cu Ambasada Rusiei, documente ce atestă că iau lumină de la Moscova, poze cu criminali de război.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 August 2024, 19:01

Adolescentul care a ucis un copil lângă parcul Pantelimon, lovindu-l cu mașina, vorbea la telefon și inhala gaz ilariant când s-a produs accidentul

Adolescentul care a ucis un copil lângă parcul Pantelimon, lovindu-l cu mașina, vorbea la telefon și inhala gaz ilariant când s-a produs accidentul Sursa foto: Libertatea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adolescentul de 16 ani care a lovit mortal cu maşina un băieţel de 9 ani şi a rănit-o grav pe sora sa în vârstă de 7 ani în parcarea parcului Pantelimon din Sectorul 3 al Capitalei, în seara de 28 iulie, este cercetat pentru omor şi tentativă de omor, au decis vineri Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti (PTB). Anchetatorii dezvăluie că în momentul impactului fatal, tânărul vorbea la telefon şi inhala gaz ilariant.

Inhala „funny gas”

Potrivit procurorilor, în urma investigaţiilor s-a constatat că tânărul a acţionat cu "intenţie indirectă", acceptând riscurile acţiunilor sale, chiar dacă nu a intenţionat să omoare pe cineva, notează Libertatea.

Drept urmare, încadrarea juridică a faptelor a fost schimbată din ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în omor şi tentativă de omor. De asemenea, el este acuzat de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului.

Procurorii au concluzionat că, deşi nu a intenţionat să provoace moartea cuiva, adolescentul a acceptat consecinţele acţiunilor sale, conducând maşina pe o distanţă de aproape 150 de metri înainte de a produce accidentul mortal.

"În urma administrării mijloacelor de probă, la data de 29.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului minor, în vârstă de 16 ani, din infracţiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului, în infracţiunile de omor, tentativă de omor, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsire a locului accidentului", spun procurorii PTB.

PTB a mai arătat că băiatul, despre care autorităţile comunicaseră iniţial că are 17 ani, nu 16, conducea vorbind la telefon şi în timp ce inhala gaz ilariant dintr-un balon pe care îl ţinea în mână. Gazul ilariant, cunoscut şi ca funny gas, este unul dintre cele mai frecvent utilizate droguri recreative de către tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, scrie site-ul Digi24

"Minorul nu deţinea permis de conducere, nu avea abilităţi necesare pentru manevrarea unui autoturism în condiţii de minimă siguranţă pentru pietonii care circulau, în condiţiile în care victimele minore se deplasau prin parcare pe partea stângă, în faţa inculpatului, care avea o bună vizibilitate a acestora, nu era atent la drum, fiind implicat într-un apel telefonic video, avea o mână ocupată cu un balon din care inhala protoxid de azot (gaz ilariant) şi se afla sub efectele acestuia – stare de euforie, ameţeală şi sedare uşoară", a transmis PTB.

Sub ochii mamei

Accidentul din 28 iulie a dus la moartea unui copil de 9 ani şi rănirea gravă a surorii acestuia, în vârstă de 7 ani. Cei doi copii se aflau pe trotinete, în parcarea de lângă parc, însoţiţi de mama lor, când au fost loviţi de maşina condusă de adolescent. După impact, tânărul a fugit de la locul accidentului.

Imaginile surprinse cu puţin timp înainte de accident arată cum adolescentul de 16 ani şi un alt tânăr, de 18 ani, fac schimb de locuri la volanul autoturismului Dacia Logan pe şoseaua Gara Căţelu din Bucureşti. 

În urma impactului, băieţelul a murit, iar fetiţei i-a fost amputat piciorul, însă medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti au reuşit să i-l replanteze în urma unei intervenţii chirurgicale de 9 ore. Din nefericire, o zi mai târziu, din cauza complicaţiilor apărute, piciorul a trebuit să fie amputat din nou.

Tânărul de 16 ani este în prezent cercetat în arest preventiv, iar cel care i-a încredinţat maşina, despre care iniţial s-a raportat că are 19 ani, dar care s-a dovedit a avea 18 ani, este cercetat în stare de libertate. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5791 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON