URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Ianuarie 2012, 16:26

Adolescentă de 15 ani, lovită de tramvai pe Primăriei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Circulaţia tramvaielor pe strada Primăriei a fost întreruptă miercuri după amiază mai bine de jumătate de oră, după ce o adolescentă ce 15 ani a fost acroşată de tramvaiul 3 Negru.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16, vizavi de fosta clădire care a adăpostit Liceul Sanitar, în timp ce fata încerca să traverseze. Numai norocul a făcut să nu se prăbuşească sub tramvai. "S-a dezechilibrat şi a căzut lângă o maşină parcată. Bine că n-a păţit nimic grav. Putea să se nenorocească", a comentat un bărbat care a asistat la întreaga scenă.

"Minora M.A.M, 15 ani, s-a angajat în traversarea străzii Primăriei prin loc nepermis şi fără să se asigure, lovindu-se de partea laterală stânga faţă a tramvaiului care circula dinspre Piaţa Unirii spre Decebal", a explicat BIHOREANULUI inspectorul Alin Gherman, de la Poliţia Rutieră, cel care a coordonat ancheta la faţa locului.

Tânăra, elevă la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, s-a ales doar cu vânătăi şi cu o rană la nivelul feţei. "Nu am văzut că vine tramvaiul, aveam şi căştile în urechi şi nu l-am auzit. Nu mă doare nimic. Mă ustură doar faţa", a explicat ea.

Un echipaj SMURD a ajuns la scurt timp la locul evenimentului, a investigat-o sumar şi a dus-o pe fată la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru consultaţii mai amănunţite. Viaţa ei nu este pusă în pericol.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
ia ganditi ce vb
Bha` ganditi ce vorbiti ca voi nici nu stiti despre ce este vorba....asa ca stati in banca voastra sau daca comentati ganditi inainte
Postat 16 Ianuarie 2012, 20:01 de ARTIFIC
Mdah
Corect ... Cristina are dreptate ... Ganditi si voi cu capul prima data nu cu dintii si dupaia comentati ! ...
Postat 15 Ianuarie 2012, 16:57 de Cine Stie ?
mai ganditziva
...inainte sa critici pe cineva eu cred ca ar fi bine sa te uiti in oglinda prima oara si dupa aceea sa te gandesti!!! ca nu cred ca unul dintre noi este perfect,si ca in viata lui nu a gresit cu ceva!!! asa ca fratilor inainte sa criticati pe cineva ganditiva de mai multe ori,si mai lasa-ti fata in pace!!!
Postat 13 Ianuarie 2012, 21:13 de cristina
Aiurea...
...cat de bleaga poti fii incat sa pici in fata tramvaiului...? trebuia sa fi mai atenta...sa`ti scoti castile...sau macar sa dai pe minim sa auzi dak vine o masina sau chiar un tramvai...najpa de tot..te-ai facut de tot rahatelul...:|
Postat 13 Ianuarie 2012, 19:28 de Anonim
tranvaiul pe loc nepermis
cine a pus tranvaiul in drumul ei,ori a fost beat ori neatent.un obstacol greu de trecut,mai incearca.
Postat 13 Ianuarie 2012, 19:22 de -
sunteti praf
Si care.i problema ca ii la Colegiu Tehnic Mihai Viteazul ?! asta nu are nicio legatura . Pur si simplu a fost un moment de neatentie ! A fost greseala ei ca nu a fost deloc atenta si asculta muzica la casti ! Asta se putea intampla oricui , atat cu tramvaiul cat si cu masina . Nu mai criticati aiurea , putem traii si fara comentariile voastre rautacioase .
Postat 12 Ianuarie 2012, 19:05 de Euu
....
Cel care a comentat si m-a facut in fel si chip nu s-a gandit ca putea fi si copii lui in situatia aceea. Da eu am fost de vina si nu am dat vina pe vatman,mi-am asumat faptul. Si pana la urma care-i problema ca sunt eleva la Colegiul Tehnic "M.Viteaazul" ? I se putea intampla oricui neatent ca mine.
Postat 12 Ianuarie 2012, 11:14 de Anonim
Generatia Dop
Este numai vina ei. Sunt impotriva ascultatului muzicii la casti sau dopuri pt simplu fapt ca nu mai ai nici un simt, nu mai poti sa reactionezi. Si ca dovada sta aceasta fata lovita de tramvai. Am 24 de ani si ma pot lauda ca trec strada fara sa ma uit in stanga si dreapta ci numai bazandu-ma pe auz. Evident nu pot face treaba asta in aglomeratie.
Postat 11 Ianuarie 2012, 23:45 de Alexandru
sa va fie rusine!
I se poate intampla oricui intr-un moment de neatentie!!! Sa va fie rusine,ca va distrati pe seama ei,v-as vedea eu daca ati fi fost in locul ei!!! ...si poate o sa patesti si tu ceva de genul vreodata, ca nu se stie niciodata ce-ti rezerva destinul,si atunci iti doresc sa iti aduci aminte de ziua asta!!!(mihai)
Postat 11 Ianuarie 2012, 22:16 de cristina
inutil
se pare ca nu a vazut nimic pentru ca se uita dupa iubi care era pe trotuarul celalalt! bine ca nu a zis si ea ca e de vina vatmanul. sau o fi zis?
Postat 11 Ianuarie 2012, 20:05 de mihai
:)) penibil
"Tânăra, elevă la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu", nimic surprinzator atunci:))
Postat 11 Ianuarie 2012, 18:40 de AL12
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON