Luați de valul manifestărilor de Ziua orașului, n-am apucat să băgăm de seamă că, între timp, se petrec lucruri interesante în administrația locală. Într-o singură săptămână au fost semnate contractele de finanțare pentru două lucrări importante.
În sfârșit, terenul viran de lângă Lotus Center va fi ocupat de mult așteptata grădină termală, care va beneficia și de pasarele, și de puncte de observare, și de sere cu plante tropicale, și, în general, de multă iarbă și pomi, fiind vorba de un parc.
De asemenea, în Ioșia, pe locul unde pensionarii își înmuiau oasele obosite, vom avea un super-ștrand (e prea mult să-i zicem aquapark). Investițiile mai au un numitor comun, pe lângă acela că sunt niște locuri perfecte pentru petrecerea timpului liber: ambele beneficiază de fonduri europene nerambursabile.
Numai că, de data aceasta, finanțarea europeană e destul de mică. În ambele cazuri, banii veniți de la UE sunt mai puțini decât jumătate din valoarea investiției, semn că vremea coeziunii, când primeam fonduri care acopereau aproape 100% din costuri, a apus. Și, ce e mai trist, nici nu o să se întoarcă degrabă.
Așa că, nu putem decât să ne felicităm că, în perioada de aur a abundenței fondurilor europene, Bihorul și, mai ales, Oradea au tras „brazdă adâncă”, luându-și partea leului, în timp ce politrucii din alte administrații făceau socoteli dacă merită să se înhame la birocrația europeană, câtă vreme posibilitățile de furt sunt minime.
Evident că sunt concetățeni nemulțumiți, pe motiv că universul lor se prăbușește. De ce ne trebuie nouă un parc cu asemenea facilități, când era mai ieftin să nivelăm locul, să aruncăm un pumn de iarbă și să punem niște pomișori care vor ajunge la maturitate peste 30 de ani? Sau de ce nu era bun ștrandul vechi, unde se zbenguiau pensionarii pe bani puțini, și ne apucăm să facem bazine futuriste și facilități de lux?
Avem aici clasicul sindrom al consumatorului de mici de la „Tabla ondulată”. Mulți încă n-au realizat că, între a mânca niște mititei pe care nu-i vezi de sub muște și a te așeza la o terasă cu fețe de masă, diferența nu e neapărat de bani, ci de modul în care vezi viața.
Era frumos, chiar splendid, acum 50 de ani la ștrandul municipal, cu bilete de 2 lei, cu apa care se schimba o singură dată pe săptămână, cu iarba crescută sălbatic, cu un Criș în care te scăldai alături de deversările mirositoare de la fabrica de drojdie. Era frumos, pentru că mușteriii erau tineri. Acum, însă, e altă lume, sunt alte pretenții și, mai ales, alți bani, fie că ei vin din bugetul local sau de la UE...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.