Sunt o iubitoare de pisici şi nu mi-e ruşine să recunosc că, de mulţi ani, iau pisici de pe străzi, le duc în cabinetele veterinare, plătesc pentru tratamentele şi sterilizarea lor, iar apoi le caut stăpân. Nu toate au norocul să-şi găsească o casă, unele ajung iar pe străzi, unde, din fericire, mai găsesc oameni de bine care le dau apă şi le hrănesc.
Nici nu bănuiam că cineva ar putea considera că facem ceva rău. Zilele trecute, o cunoştinţă de-ale mele, o femeie de vârsta a treia, a fost amendată cu 500 de lei pentru că a pus mâncare pentru pisici în faţa blocului în care locuieşte. Poliţia Locală i-a reproşat că a încălcat regulamentul care le interzice orădenilor să hrănească animalele pe domeniul public şi i-a spus că, dacă va face la fel, va lua amenzi în continuare. Mi se pare ridicol ca poliţiştii să amendeze o pensionară care nu face rău nimănui - fiind la prima faptă, nu putea primi un avertisment? -, aşa cum pe vremuri erau vânate bunicuţele ce vindeau pătrunjel pe străzi.
Problema este alta, însă: suntem amendaţi noi, cei care hrănim pisicuţe sterilizate tot de noi şi care refuzăm să le lăsăm să moară de foame, dar nu sunt amendaţi cei care nu sterilizează pisicile şi care le abandonează. Pe acele pisici le îngrijim noi! Primăria ar trebui să finanţeze campanii de sterilizare, care azi se fac doar pe banii voluntarilor, nu să ne vâneze pe noi şi să ne interzică să le hrănim.
În acelaşi timp, sunt de acord că şi noi trebuie să fim civilizaţi. Nici eu nu agreez mizeria sau muştele şi, de fiecare dată când le duc pisicuţelor mâncare, iau cu mine şi un flacon cu apă, cu care spăl bolul din care au mâncat. Iubitorii de pisici care fac ca mine merită, oare, amendaţi?
Cred cu tărie că Primăria şi Poliţia Locală ar trebui să regândească felul în care aplică acest regulament nepotrivit. Nu cred că ne dorim ca Oradea, un oraş cu care ne place să ne lăudăm, să fie un oraş care prigoneşte pisicile.
Mirela Pamfil
voluntară
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.