URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Ianuarie 2013, 15:26

Adăpostul "Grivei" va fi deschis la 1 februarie, dar adopţiile au restricţii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Domeniului Public a anunţat, marţi, că Adăpostul pentru Câini Comunitari "Grivei", administrat de municipalitate, se va redeschide începând cu data de 1 feburarie.

Programul de vizită va fi sâmbăta, între orele 10 şi 14, dar, spre deosebire de anul trecut, de acum înainte nu se vor mai putea face adopţii. "Întrucât HCL privind organizarea şi funcţionarea adăpostului a fost suspendată (de instanţă - n.r.), nu se mai pot face adopţii în adăpost (la distanţă), se pot face însă adopţii cu păstrarea câinilor la domiciliul solicitanţilor", se arată într-un comunicat.

Reprezentanţii ADP afirmă că în perioada în care adăpostul a fost închis, respectiv în luna decembrie 2012 şi luna ianuarie 2013, incintele au fost amenajate. În acest timp s-a turnat pietriş în toate ţarcurile cu câini, s-au montat 16 boxe tip izolator pentru câinii capturaţi de pe domeniul public şi aduşi în adăpost, unde stau până ce sunt sterilizaţi, cele 4 containere mari au fost renovate, iar sala de operaţii a fost dotată cu instrumentar medical.

Totodată, gardul împrejmuitor a fost întărit şi supraînălţat, s-a amenajat o parcare pietruită şi urmează să fie amenajat şi un spaţiu special pentru vizitatori.

"Valoarea totală a cheltuielilor făcute de ADP cu reamenajarea adăpostului este de circa 20.000 de lei", mai arată comunicatul.

După cum se ştie, în ultima perioadă, pe fondul faptului că adăpostul a fost închis, acesta a fost ţinta unor atacuri din partea iubitorilor de animale, care au şi făcut plângere la Parchet, pentru cruzime împotriva animalelor. Voluntari ai SOS Dogs au vechiculat pe internet poze cu hoituri de câini, afirmând că animalele aflate în grija municipalăţii sunt înfometate în mod deliberat până ajung să se mănânce între ele. Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public au respins toate acuzaţiile, susţinând că imaginile nu au fost făcute adăpostul municipalităţii.

Detalii, în articolul: Scandalul maidanezilor ucişi: Procurorii, în anchetă la Adăpostul "Grivei", pentru cruzime împotriva animalelor! (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
...
N-as fi crezut ca sunt atatia cretini in Oradea, nici eu. Dar pe baza comentariilor de mai jos ... cretin e un adjectiv prea frumos pentru voi, dragilor.
Postat 01 Februarie 2013, 20:07 de Lyl
bravo!
Felicitari! In sfarsit cainii vor trai in conditii decente, nu ca pe vremea sos dogs. Aia erau niste hoti care-si luau toti banii pentru ei si nu dadeau nimic pe adapostul si hrana cainilor. De aia au si pornit campania de calomniere a primarului, ca nu mai pot fura ca odinioara. Niste javre! Bravo primariei ca face ordine si in domneniul asta!
Postat 29 Ianuarie 2013, 17:49 de sign
:))
oricati bani s-ar fi alocat...tot urlau toate menopauzatele plictisite de teleshoping. alte probleme nu au decat cea a cainilor vagabonzi...saracutii de ei.. dar cand apar stiri cu copii muscati etc.. nimeni nu mai vorbeste de problema cainilor vagabonzi... doar cand e vorba de eutanasie/castrare. atata mancatorie de cacat nu am vazut in viata mea.. afise cu criminali.. iesiri in strada.. refuz sa cred ca sunt atatia cretini in oradea...
Postat 29 Ianuarie 2013, 17:41 de marcel
Dubito
Ma-ndoiesc ca valoarea totala a reamenajarilor sa fie de doar 20.000 lei,suma-i derizorie fata de rezultatele vizibile.Aceasta suma poate acoperi,in cel mai bun caz,materialele utilizate...Cert este ca ADP ar trebui sa manifeste mai multa deschidere fata de cei care vor,intr-adevar,sa ofere ceva util pentru gestionarea problemei.Ca-n multe alte cazuri deficientele comunicationale se pot elimina pe caile cele mai simple.Daca se vrea.
Postat 29 Ianuarie 2013, 17:10 de gyorgy tozser
@Ana
Anaaaaaa!!! da-i nai.bii de bani...banii nu au viata, nu au gust nu au...miros...banii sunt facuti aiurea in viata asta. banii se tiparesc pana ne saturam...NATURA ARE VIATA!!! oamenii si animalele au o viata de trait, si nu de EUTANASIAT!!! POR.CII ASTIA DIN CONDUCERILE ADMINISTRATIVE AU SI EI...VIATA!!! poate pe ei ar trebui sa-i eutanasieze?! eu zic ca nu...deci?
Postat 29 Ianuarie 2013, 15:52 de @Ana
bani irositi......
Mi se pare aiurea, irosim bani pe degeaba, bolnavii nu au bani de tratamente, lipsa acuta de citostatice, nu sunt fonduri, bagam coplata la spitale, etc. Dece se mai insista pe javrele astea atata? Era vb daca dupa 7 zile daca nu sunt revendicati sunt eutanasiati sau faceti ce vreti cu ei dar nu i mai tineti.....Chiar nu mai erau si alte probleme la oradea ? Finantam ceva ce toaca bani dar nu produce nimic, asa intelegem noi criza?
Postat 29 Ianuarie 2013, 15:47 de Ana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON