URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Noiembrie 2021, 19:25

Accident pe un şantier din Oradea: Un tânăr de 16 ani a căzut de la un balcon, tras de o schelă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un grav accident de muncă s-a petrecut luni, la prânz, pe un şantier din Oradea. Un tânăr de 16 ani care lucra la reabilitarea faţadelor fostului club Constructorul (foto) a căzut de la balcon, în timp ce îşi ajuta colegii la mutarea unei schele.

Sursele BIHOREANULUI spun că adolescentul lucrează pentru firma angajată la reabilitarea faţadelor, dar fără a fi angajat cu contract de muncă. Luni, muncitorii au încercat să mute schelele pe o altă zonă a faţadei, pentru a continua lucrările de decopertat tencuiala, iar băiatul de 16 ani a mers la balconul de la etajul 1, pentru a ajuta.

Din motive neclare, în timpul mutării, schela metalică s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit. O parte a schelă s-a agăţat însă în pantalonii tânărului muncitor şi l-a tras şi pe acesta spre caldarâm.

Colegii de muncă ai băiatului au sunat la 112. „Apelul a fost primit în dispeceratul medical în jurul orei 13.10, apelantul precizând că o persoană de sex masculin a căzut de pe o schelă. La faţa locului s-a deplasat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD Oradea. Victima era conştientă la sosirea echipajului şi a fost transportată la spital, pentru investigaţii medicale”, a declarat mr. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, pentru BIHOREANUL.

La locul accidentului au mers şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor. „Suntem în curs de cercetare, pentru a stabili cauzele şi circumstanţele acestui accident”, a declarat pentru BIHOREANUL Nicolae Hoduţ, inspector şef adjunct în cadrul ITM Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON