URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Decembrie 2021, 09:37

Accident mortal: Un bărbat din Oradea a decedat, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat în şanţ

Accident mortal: Un bărbat din Oradea a decedat, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat în şanţ sursa foto: Száva Moise / INFO TRAFIC jud. BIHOR
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un grav accident de circulaţie a avut loc, vineri seară, în jurul orei 19.15, pe DN 19/E, în afara localităţii Fegernicul Nou.

Potrivit Ioanei Lascău, ofiţer de presă al Poliţiei Bihor, un bărbat de 27 de ani, din Oradea, conducea pe direcţia Biharia – Chiribiş, când a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii şi a ieşit în afara şoselei. Autoturismul s-a răsturnat apoi în şanţul din partea dreaptă a carosabilului.  

„În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Totodată, un tânăr de 17 ani, din comuna Suplacul de Barcău, județul Bihor, pasager în autoturism, a suferit leziuni ușoare”, a declarat Lascău, sâmbătă, pentru BIHOREANUL.

La locul accidentului a fost o mobilizare masivă de salvatori. Potrivit mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, 3 echipaje de pompieri militari cu autospeciale pentru intervenţie şi descarcerare, două SMURD-uri şi un echipaj de terapie intensivă mobilă au mers la faţa locului.

Polițiștii bihoreni continuă cercetările, pentru a stabili exact cum s-a petrecut accidentul.

Pe reţelele de socializare, şoferii scriu că respectiva porţiune de drum este destul de îngustă, iar o maşină şi un autocamion încap la limită pe carosabil. Pe de altă parte, unii şoferi susţin că tânărul de 27 de ani a condus cu viteză mare, depăşind mai multe maşini, până când a pierdut controlul autovehiculului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Mda
Asa-i ca daca era vorba de un BMW ati fi specificat acest lucru?
Postat 11 Decembrie 2021, 12:37 de Neutryno
Dacă o conducea ...
... nu se răsturna. Titlul articolului e pus de Adriana, care nu are încă permis.
Postat 11 Decembrie 2021, 10:03 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON