URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Martie 2015, 19:07

Accident în Calea Aradului: Şoferiţa unui Passat care nu a oprit la Stop a spulberat o Solenza (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Patru persoane au ajuns marţi după amiază la spital în urma unui accident petrecut în Calea Aradului, lângă sediul Poliţiei Municipale.

Potrivit inspectorului principal Alin Gherman de la Poliţia Rutieră, accidentul s-a petrecut în jurul orei 17, după ce şoferiţa Passat-ului, în vârstă de 39 de ani, care circula pe strada Dimitrie Pompeiu, "nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire, nu a acordat prioritate de trecere, a pătruns pe strada Calea Aradului şi a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia Solenza, condus dinspre Bulevardul Decebal de un tânăr de 26 de ani".

"În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi vătămarea corporală a patru persoane, dintre care doi minori", a precizat Gherman, care a coordonat ancheta la faţa locului.

Cele două maşini au blocat practic toată şoseaua, astfel că circulaţia a fost deviată pe străduţe ocolitoare.

Răniţii au fost transportaţi la Unitatea de primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, de mai multe echipaje SMURD şi ale Ambulanţei. Conform dr. Beres Zsolt, de la UPU - SMURD, toţi cei patru sunt în stare stabilă, vieţile lor nefiind puse în pericol.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON