URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Decembrie 2020, 15:52

Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO)

Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: Alesdonline.ro / Mariana Tonca
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: Facebook / grupul INFO TRAFIC jud. BIHOR / Flavius Csikortas
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crișana
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crișana
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crișana
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crișana
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crișana
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crișana
Accident cu doi morți în Bihor! Un alt tânăr, de 25 de ani, e în stop cardio respirator (FOTO / VIDEO) foto: ISU Crișana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tragedie pe DN 76, în localitatea bihoreană Drăgeşti. Două persoane au decedat, iar alte două sunt rănite, dintre care una în stare foarte gravă.

Anunţul a fost făcut printr-un SMS de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, conform căruia evenimentul s-a înregistrat lângă cabana Tăşad.

Din primele date, au fost implicate două maşini, care s-au lovit frontal.

"Apelul prin numărul de urgenţe 112 a intrat la ora 15.16. Accidentul rutier s-a produs pe DN 76, în afara localităţii bihorene Tăşad. Au fost implicate două autoturisme. Din nefericire, două persoane au suferit leziuni care le-au provocat decesul la faţa locului, alte două persoane sunt rănite", a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit acesteia, traficul rutier în zona producerii accidentului nu este blocat, se circulă pe un singur sens alternativ deocamdată.

"Poliţiştii rutieri efectuează cercetările la faţa locului pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului rutier", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

UPDATE, ora 16.05: Tânăr în stop cardio respirator

Pe lângă cele două persoane rănite, un tânăr de 25 de ani e în stop cardio respirator.

"Din nefericire, două dintre persoanele implicate în accident, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 47 respectiv 50 de ani, din aceeaşi maşină, au decedat. Forţele de intervenţie au acţionat pentru acordarea primului ajutor şi asistenţei medicale de urgenţă unui bărbat care prezenta contuzii şi fracturi, aflându-se în cod galben medical, şi pentru efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul unui bărbat în vârstă de 25 de ani aflat în stop cardio respirator, în cod roșu medical", a declarat BIHOREANULUI maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU.

În eveniment au fost implicate două autoturisme VW Golf.

Accidentul s-a produs în condiţii de ceaţă densă şi vizibilitate scăzută, într-o zonă cu linie continuă. Potrivit martorilor, imaginile la faţa locului sunt cutremurătoare. Practic, cele două maşini sunt complet distruse.

(foto: Facebook / Grupul Infotrafic Jud. Bihor / Flavius Csikortas)

La faţa locului au fost mobilizate numeroase echipaje de urgenţă. "Pentru salvarea victimelor, ISU Crişana a mobilizat la faţa locului cu operativitate o autospecială de descarcerare grea, echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Oradea, echipajul de pompieri militari paramedici al Detaşamnetului 2 de Pompieri Oradea, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, dar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă", a mai precizat Camelia Roşca.

La această oră, medicii încearcă să-l salveze pe tânărul de 25 de ani.

UPDATE, ora 17.20: Duşi la spital

Medicii au reuşit să scoată pe tânărul de 25 de ani din stop cardio respirator, el fiind în continuare, însă, în stare gravă.

Atât el cât şi cealaltă persoană rănită au fost transportaţi la Unitate de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean din Oradea, pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri medicale.

Rămâne ca poliţiştii să stabilească circumstanţele exacte ale accidentului.

UPDATE, ora 21: Cauza accidentului

Poliţiştii au finalizat cercetările la faţa locului, stabilind că tragedia s-a produs după ce un tânăr de 19 ani din Ceica nu a adaptat viteza la condiţiile drum, izbind frontal o altă maşină. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Țăranii cu carnet luat ca la Suceava ... fac economie la "lumină".
Pe drumuri ca astea, naționale dar mai ales pe cele județene, 15-20% dintre șoferi circulă fără lumini corespunzătoare condițiilor !?! Ba cu ele stinse, ba doar pe poziții !?! Mai mult decât atât, dacă le semnalizezi din faruri ... au impresia că e vorba de altceva decât de faptul că sunt semi-retardați !?!
Postat 18 Decembrie 2020, 21:12 de CrisDumi
folositi luminile de drum oriunde mergeti in perioada asta
trist ca au murit alti doi tineri pe sosele. suntem in pargul sarbatorilor, in oras e tot mai greu de circulat, pe soselele din Oradea si judet nervii, oboseala de peste an, vulnerabilitatea isi spun cuvantul. oameni buni, aprindeti-va luminile de drum in perioada asta, mai ales, oriunde mergeti! **(stimata redactie, va rog sa prezentati un articol de atentionare cu acest subiect pentru soferi, e atat de grav ce se intampla in trafic, ne mor tinerii cu sutele in tara, lunar) fiti respectuosi si calmi in trafic - toti avem acasa o familie si pentru toti vine Craciunul... *** de luat aminte pentru toti soferii: https://www.youtube.com/watch?v=lXjis2D9KZ4
Postat 18 Decembrie 2020, 20:48 de roger
Iesi acasa
Nu era treaba serioasa daca nu era filmat vertical
Postat 18 Decembrie 2020, 17:14 de un1prost
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON