Unde dai şi unde crapă! Un pădurar de la Ocolul silvic Oradea, ajuns în atenţia poliţiştilor după ce a fost prins cu 11 copaci lipsă în gestiune, îl învinuieşte de dispariţia acestora tocmai pe cel care l-a reclamat: şeful Ocolului, Cornel Hulea, care i-ar fi cerut să taie şi să livreze lemne de foc în contul unor "obligaţii". "N-a fost prima dată", spune pădurarul, acuzându-şi şeful că s-a obişnuit să-şi stingă datoriile personale prin pădurarii din subordine.
Cum era de aşteptat, Hulea neagă acuzele, iar şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Jurcău, dă din umeri. "Astfel de abuzuri nu le cercetez eu. Dacă are dovezi, să facă denunţ la Parchet", zice Jurcău...
Furt la comandă
Tăiere ilegală şi furt de arbori - sunt acuzaţiile pentru care, pe 15 martie 2018, şeful Ocolului Silvic Oradea, Cornel Hulea (foto), a cerut anchetarea pădurarului Florin Goron de la cantonul Mihiş. Acestuia i se impută că a tăiat fără drept 11 arbori din pădurea aflată în proprietatea Primăriei Girişu de Criş, pe care o avea în pază, urmele furtului fiind descoperite în timpul unui control făcut în 9 ianuarie de primarul Ioan Paşca şi de viceprimarul Iosif Pek, împreună cu şeful de district al Ocolului Silvic Oradea, Călin Pislea. Paguba era substanţială, cei 11 arbori tăiaţi fiind evaluaţi la 38.880 lei.
"E doar o variantă", spune acum pădurarul Florin Goron, care până în prezent a primit patru documente cu tot atâtea valori diferite pentru cei 11 arbori tăiaţi. Dacă în sesizarea trimisă în martie la Poliţie de şeful Ocolului paguba era stabilită la aproape 40.000 lei, într-un alt act de control, semnat tot de Hulea în ianuarie, fusese trecută suma de 6.949 lei. Inginerul Ionel Popa, responsabil cu Paza şi Protecţia în cadrul Ocolului Silvic, a reevaluat paguba în 8 aprilie şi a apreciat-o la 5.298 lei, pentru ca într-un alt document, datat 18 aprilie şi semnat din nou de şeful Ocolului Silvic, pădurarului să i se impute... 49.275 lei.
Lemne pentru dom’ părinte
Care e, de fapt, valoarea reală, o va stabili în final eventuala expertiză de specialitate. Problema mai gravă, susţine pădurarul, e că trage ponoasele fiindcă ar fi executat ordinele date chiar de cel care l-a reclamat, şeful Ocolului Silvic Oradea, Cornel Hulea.
"În decembrie, domnul Hulea a sunat de mai multe ori ca să duc lemne la o fermă şi la preotul din Leş, că are obligaţii. Pentru asta s-au tăiat arborii. Eu nu am luat nici un leu. A luat el, 10 saci de porumb, de la fermier", pretinde Goron, susţinând că şeful său nu s-a aşteptat ca proprietarii pădurii să iasă în teren înainte de a acoperi cu acte tăierile făcute.
"Acum nu mai recunoaşte nimic şi cere să dovedesc cu acte ce zic. Normal că nu sunt hârtii. Până şi pe şoferul care a dus lemnele la preot l-a sunat de pe telefonul meu. Dar sunt oameni care au făcut transporturile de lemne şi oameni care au fost să încarce porumbul în maşina lui de serviciu", zice pădurarul.
Pădurea, săraca
"Comanda" de lemne pentru foc nu a fost prima favoare care i-a fost cerută de şeful Ocolului Oradea. Două veri la rând, spune Goron, pădurarii au fost puşi să găsească muncitori ba ca să-i repare un gard, ba ca să-l ajute la crăpat de lemne, ba la renovarea casei din Copăcel. "Fiecare pădurar a dus la el 3-4 oameni şi în 2016, şi în 2017", susţine pădurarul.
Pentru plată, însă, oamenii au fost trimişi de Hulea... la pădurari. "Am lucrat câteva zile, când a demolat casa veche. Am fost câteva zile la rând, iar la sfârşit mi-a zis «du-te la Florea, să vă rezolve»", susţine Florin Rostaş. Un alt localnic din Gepiu a turnat centura de beton la noua casă a lui Hulea. "Nu ştiu exact ce lună era. Am fost vreo 2-3 zile, vara trecută, şi plata a făcut-o pădurarul", a declarat omul.
Căutat de BIHOREANUL, şeful Ocolului Silvic Oradea neagă că i-ar fi cerut vreunui pădurar favoruri ori să încalce legea. "Dacă n-ar fi pădurea, ce s-ar întâmpla? Săraca de ea, nu se poate apăra singură... Trebuie s-o apăr eu ", a filozofat Hulea. Cât despre muncitorii pe care i-a lăsat "în plata" lui Goron, şeful de Ocol pretinde că "nu are nicio legătură cu serviciul", fiind "o problemă personală". "Oamenii au fost plătiţi, dar nu din pădure. Nu este adevărat", se jură Hulea, respingând acuzaţiile pădurarului.
Forţat să se mute
Goron a dezvăluit faptele şefului Ocolului Silvic şi în timpul cercetării disciplinare declanşate împotriva sa de Direcţia Silvică, procedură suspendată ulterior până la finalizarea anchetei penale. Urmarea? Brusc, şeful de Ocol l-a anunţat că i s-a desfiinţat postul şi, ca să nu rămână fără slujbă, are opţiunea unui transfer la un canton din Săcueni, la 60 de kilometri de casă.
"Am acceptat, că am familie şi doi copii mici", se plânge pădurarul, susţinând însă că procedura a fost abuzivă, doar pentru a-l îndepărta. "S-a invocat că suprafaţa pe care o aveam în pază e mică. Sunt alţi pădurari cu probleme mult mai mari şi cu suprafeţe mai mici, de care nu se atinge nimeni", acuză Goron, referindu-se, de pildă, la pădurarul din Băile Felix, care ar fi fost prins cu lipsă în gestiune şi sancţionat doar cu reducerea salariului pe 3 luni.
Goron afirmă că i s-a imputat şi refuzul de a încasa bani "la negru" de la populaţie pentru lemnele de foc livrate. "Toţi pădurarii, pe lângă preţul lemnului, strâng câte 30 lei în plus pentru fiecare metru cub livrat, dar fără acte. E un fel de taxă pentru tăierea lemnelor, căci populaţia nu are voie să intre să le ia din pădure. Banii se depun la casieria Ocolului, ce se face cu ei nu ştiu. Eu ştiu că nu am cerut bani în plus de la nimeni".
Să vină controlul!
Şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Jurcău (foto), susţine că nu are cunoştinţă despre sume încasate fără acte şi nici despre vreun abuz comis de şeful Ocolului Oradea. "Eu ştiu că 11 arbori nu mai sunt şi cineva trebuie să plătească. Pădurarul a recunoscut că i-a tăiat fără să aibă dreptul. Dacă a făcut-o de capul lui sau dacă i s-a cerut, asta vor stabili Poliţia, Parchetul şi instanţele", zice directorul.
Jurcău susţine, de asemenea, că postul lui Goron la cantonul Miniş a fost desfiinţat din considerente strict economice, iar diferenţele scandaloase în privinţa pagubei ce-i este imputată sunt generate de modul în care autorii evaluărilor au interpretat prevederile legale: "Domnul Goron poate să ceară o expertiză, iar instanţa va stabili de partea cui e dreptatea".
De altfel, asta a şi decis pădurarul, care şi-a luat avocat şi a sesizat Corpul de Control al Romsilva, cerând să i se facă dreptate. "Aşteptăm ca Direcţia Silvică să ne comunice toate documentele care au stat la baza deciziilor, pentru a face demersurile legale", spune avocata lui Goron, Simona Paşcu (foto).
Cât despre dosarul penal, cercetările poliţiştilor sunt în stadiu incipient, aceştia neformulând deocamdată acuze faţă de vreo persoană. Dacă ar fi ca legea să se aplice, nu au niciun motiv să nu se autosesizeze pentru a cerceta şi abuzurile semnalate de "acarul Goron", la fel sau poate chiar mai grave decât tăierea celor 11 copaci. Oricum, slujbaşul pare să-şi fi învăţat lecţia: de a nu face nimic nelegal, chiar pus de şefi, pentru că tot el poate pătimi...
FRATE CU HOŢII
Furau sub nasul poliţiştilor
Un alt pădurar din Gepiu a fost dat pe mâna Parchetului, cu două luni în urmă, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) Bihor, pentru gestiune frauduloasă, după ce la un control a fost găsit cu aproape 800 de arbori lipsă.
Deşi poliţiştii au refuzat să facă publice amănunte despre caz, BIHOREANUL a aflat că pădurarul Florin Bârda fusese angajat la cantonul Gepiu, aparţinând Ocolului Silvic privat Brătcuţa, şi a fost prins chiar de şeful Ocolului, Florian Gaje. "Ca să şteargă urmele, îi punea pe ţigani să scoată rădăcinile din pământ ori să le acopere cu pământ. Pădurea e lângă Bicaciu şi se fura zilnic, sub nasul poliţiştilor din zonă, care n-au văzut nimic niciodată", a declarat atunci Gaje.
Pădurea din care s-au defrişat ilegal cei 800 de arbori aparţine comunei Sânicolau Român, paguba fiind evaluată la 73.863 lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.