URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Decembrie 2021, 17:03

A venit Moşul! Ministrul Cseke promite un corp nou de clădire pentru Şcoala Szacsvay Imre şi investiţii în alte şcoli din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie, bihoreanul Cseke Attila, aflat sâmbătă la Oradea, a promis mai multe investiţii de la bugetul central în sistemul de învăţământ orădean.

Un corp nou pentru Szacsvay...

Cseke Attila a susţinut o conferinţă de presă alături de primarul Florin Birta, în care au anunţat construirea unui corp nou de clădire pentru Şcoala Szacsvay Imre din strada Mihai Eminescu 28, cu finanţare de la bugetul central.

Municipalitatea orădeană a demarat, prin eforturi proprii, reabilitarea clădirii principale a şcolii, faţada acesteia fiind deja reabilitată.

"Lucrările sunt în desfăşurare. Acestea au fost realizate în proporţie de 25%, iar valoarea lucrărilor executate este de 4,5 milioane lei fără TVA. În luna mai a anului 2022 sperăm ca lucrările să fie finalizate", a spus Birta.

Potrivit primarului, Ministerul Dezvoltării şi-a asumat construirea unui corp nou de clădire pentru instituţia de învăţământ, cu o suprafaţă de 1.515 metri pătraţi, în cealaltă parte a curţii şcolii, spre strada Roman Ciorogariu.

"Valoarea investiţiei va fi cunoscută după finalizarea studiului de fezabilitate. Important este că aceasta va fi finanţată de Ministerul Dezvoltării", a declarat Birta.

... şi un teren pentru un bloc

Pentru a face loc noului corp de clădire, municipalitatea va demola patru clădiri nelocuite, aflate într-o stare avansată de degradare, pe care le deţine în intersecţia străzilor Roman Ciorogariu şi Nicolae Iorga.

"Prin proiectul pe care vrem să îl punem în practică se doreşte demolarea acelor clădiri şi construirea pe o parte din teren a unei clădiri care să funcţioneze ca şi şcoală. Vorbim de o extindere a clădirii în care funcţionează Szacsvay Imre cu bloc alimentar, sală de mese pentru o sută de persoane, vestiare, grupuri sociale, săli de clară, sală de sport şi laboratoare", a spus Birta.

Conform primarului, pe terenul rămas liber, situat chiar pe colţul celor două străzi, municipalitatea îşi doreşte ridicarea unui bloc.

„La intersecţia străzilor Roman Ciorogariu cu Nicolae Iorga, Primăria va scoate terenul la licitaţie pentru construirea unui imobil de locuinţe sau blocuri", a spus edilul.

Conform proiectului aflat încă în stare incipientă, imobilul va ava demisol, parter şi două etaje.

60% din reabilitarea Colegiului Mihai Eminescu

În cadrul întâlnirii de sâmbătă, primarul Birta a mai anunţat cofinanţarea de la bugetul Ministerului Dezvoltării a lucrărilor de reabilitare a Colegiului Naţional Mihai Eminescu, după cum ministrul Cseke promisese deja conducerii Primăriei.

"Consiliul Local a aprobat deja indicatorii tehnico-economici ai investiţiei. Aceasta se ridică la aproximativ 45,1 milioane lei, fără TVA. Am stabilit ca 60% din această investiţie să fie finanţată prin Compania Naţională de Investiţii, iar diferenţa de 40% să fie suportată de Primăria Oradea", a spus primarul.

Birta a mai spus că Ministerul Dezvoltării a trecut deja pe lista de investiţii construirea unei săli de sport pentru Colegiul Eminescu, pe porţiunea dinspre noua parcare supraetajată. "În acest moment, sala de sport a colegiului funcţionează în condiţii improprii", a argumentat Birta.

64,5 milioane lei pentru Liceul Ady Endre

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a lăudat colaborarea cu Primăria Oradea şi a spus că proiectele promovate în comun nu se limitează doar la cele două instituţii şcolare.

"În urma promovării de către Ministerul Dezvoltării, avem Hotărârea de Guvern 788 din 2021 prin care ansamblul clădirii în care funcţionează liceul Ady Endre a fost aprobat spre modernizare şi dotare", a spus Cseke.

Investiţia estimată la 64,5 milioane lei a fost scoasă la licitaţie, iar acum se evaluează ofertele.

Promisiuni de noi investiţii...

Pe de altă parte, Cseke Attila a mai spus că Ministerul Dezvoltării va finanţa lucrările de construire a unei creşe pentru 110 copii în strada Mihai Eminescu, investiţie estimată la 22,2 milioane lei şi aflată în licitaţie, şi cel mai probabil a încă uneia, pe strada Aluminei.

"Oradea mai are un proiect pregătit pentru reabilitarea liceului german Friedrich Schiller (foto jos) în valoare de 5,8 milioane lei. Dacă procedura va fi îndeplinită, noi putem să susţinem această investiţie", a mai spus Cseke.

În ceea ce priveşte perioada în care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Sănătăţii, Cseke a amintit alocarea unei finanţări de 8,5 milioane lei pentru lucrări de reabilitare şi dotare cu paturi electrice a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, precum şi promovarea documentaţiei interministeriale pentru comasarea Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Cseke a afirmat că unificarea s-ar putea încheia printr-o Hotărâre de Guvern înainte de sfârşitul anului.

Vezi mai jos conferinţa de presă de la Primărie:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ceche
Cand aud de "ceche" asta ma apuca cufureala!!
Postat 16 Decembrie 2021, 11:01 de AnaConda
e bine ca in mandatul curent a venit si vremea investitiilor in unitatile scolare. Era nevoie ca primaria sa concetreze niste eforturi si in acest domeniu!
multumim Cseke ca ajuta primaria cu cofinantari de la bugetul central, si scolile maghiare sunt tot oradene, si daca nu, renovarea lor tot in carca parimariei ar cadea, asa ca preluand la ministerul dezvoltarii parte din aceste renovari inseamna ca din banii primariei oradea raman mai mutle fonduri pentru alte nevoi, alte scoli. Dar totusi, nu poti sa treci cu vederea ca Szacsvay Imre (un complex arhiterctural magnific, care merita pus in valoare) va primi cine stie cat peste 30 milioane de lei, Ady Endre care deja are renovata fatada exterioara alte 65mil lei, in ambele cazuri se acopera integral 100% costurile... iar liceul Mihai Eminescu primeste 60% din costuri, max 45mil lei. Isi iubeste Cseke votantii...
Postat 11 Decembrie 2021, 20:49 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON