O poluare urât mirositoare s-a petrecut, miercuri, pe pârâul orădean Adona, în amonte de sectorul întubat. Rețeaua de canalizare a Companiei de Apă Oradea a refulat și cantități mari de deșeuri menajere au ajuns în cursul de apă, iar mai departe și în pârâul Peța, omorând numeroși pești.
Situația a fost semnalată autorităților de mediu de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor, care la rândul său a fost alertat de cetățeni că în apropiere de șoseaua de centură de la marginea cartierului Nufărul, în zona unde Adona intră într-un sector întubat, miroase puternic a deșeuri fecaloide.
La fața locului au mers miercuri, și sunt prezente și joi dimineață, echipaje ale Gărzii de Mediu Bihor și ale Administrației Bazinale de Apă Crișuri. Potrivit comisarului șef al GNM Bihor, Sever Șerbănescu, echipajele au constatat că rețeaua de canalizare menajeră din apropiere a refulat, iar resturile menajere au ajuns în cursul de apă.
Adona se varsă în Peța, iar cum acest pârâu nu este întubat, s-au putut vedea și efectele poluării. „S-au găsit mai mulți pești morți pe Peța, de diferite dimensiuni”, a declarat Șerbănescu pentru BIHOREANUL. Echipele ABA Crișuri colectează peștii morți din pârâu.
De altfel, cititori ai BIHOREANULUI au semnalat redacției, joi dimineață, că pe tronsonul Peței cuprins între cartierul Cantemir și Universitatea din Oradea plutesc mai multe cadavre de pești.
De asemenea, muncitorii Companiei de Apă Oradea lucrează și joi pentru vidanjarea deșeurilor revărsate, cantitatea fiind mare.
Potrivit lui Șerbănescu, comisarii de mediu monitorizează situația și urmează să stabilească ce măsuri și ce sancțiuni se impun.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.