URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 09 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 27 ianuarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie foarte importantă cu privire la infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența stupefiantelor. Decizia a fost motivată și publicată în Monitorul Oficial, pe 28 ianuarie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Ianuarie 2024, 20:15

A murit ursul Yogy, într-un sanctuar din România. A fost „probabil al doilea cel mai în vârstă urs brun din lume”

A murit ursul Yogy, într-un sanctuar din România. A fost „probabil al doilea cel mai în vârstă urs brun din lume” (sursa foto: Facebook - AMP Libearty - Bear Sanctuary)
A murit ursul Yogy, într-un sanctuar din România. A fost „probabil al doilea cel mai în vârstă urs brun din lume” (Sursa foto: Facebook - AMP Libearty - Bear Sanctuary)
A murit ursul Yogy, într-un sanctuar din România. A fost „probabil al doilea cel mai în vârstă urs brun din lume” (Sursa foto: Facebook - AMP Libearty - Bear Sanctuary)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai în vârstă urs care a trăit în Sanctuarul Libearty din România, Yogy, a murit, au transmis reprezentanţii organizaţiei care are în grijă peste 100 de blănoși.

Anunţul a fost făcut, luni, pe paginile sanctuarului de pe reţelele de socializare, alături de care au postat şi o fotografie în care apare ursul Yogy.

„Veteranul de vârstă al Sanctuarului Libearty şi probabil al doilea cel mai în vârstă urs brun din lume (43 de ani) a devenit astăzi o steluţă din Ursa Mare. Salvat după 30 de ani de captivitate la Zoo Sibiu, Yogy ne-a uimit mereu cu poftă lui de viaţă şi curiozitatea de-a cunoaşte fiecare petec de pământ din pădurea Sanctuarului AMP Libearty”, se arată în informare.

Reprezentanţii rezervaţiei au mai transmis şi că ursul a început să se simtă mai rău de la începutul verii trecute. Pentru că a început să se ridice cu dificultate şi să se deplaseze greoi, acesta a fost mutat atunci într-un ţarc mai mic, unde starea sa de sănătate a fost monitorizată.


(Sursa foto: Facebook - AMP Libearty - Bear Sanctuary)

"În aceasta dimineaţă Yogy a închis ochii pentru ultima oară şi a plecat la cer să se întâlnească cu ceilalţi urşi care trăiesc acum doar în inimile noastre. Drum lin Yogy!", se mai arată în mesajul postat pe reţele.

Sanctuarul Libearty se află pe teritoriul oraşului Zărneşti din judeţul Braşov şi este o rezervaţie care a luat naştere în 2005, după ce Asociaţia "Milioane de prieteni" a semnat un parteneriat cu Primăria Zărneşti pentru oferirea unui teren de 69 de hectare pentru sanctuar. De atunci ONG-ul a salvat peste 130 de urşi bruni care fuseseră ţinuti ani de zile în captivitate, unii în cuşti de mici dimensiuni.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8032 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON