Cântăreţul Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, în timp ce se afla internat într-un spital din Capitală. Artistul, care împlinise recent 69 de ani, făcuse un accident vascular cerebral, iar starea lui de sănătate s-a înrăutățit.
Anunțul privind decesul a fost făcut pe Facebook de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor, dirijor al Big Band Radio.
„Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători („Noapte albastră”, „Te rog, domnișoară, nu pleca”, „Și va mai trece-o noapte”, „Viața e un cazino”, „Să nu ne spunem adio”, „Poate ca da, poate ca nu” etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!”, a scris acesta pe contul său de Facebook, distribuind și mai multe imagini cu el și Cotabiță pe scenă.
Compozitorul Horia Moculescu a declarat la Realitatea Plus că Gabriel Cotabiță era internat din data de 11 noiembrie, cand a facut un accident vascular cerebral. „Nu a mai trecut și de nenorocirea asta. A trecut înainte, dar de data asta nu. Mi-a dat un telefon cu două zile dupa internare, pe 13. Era suspect de stins. Era un bărbat cultivat, un bărbat instruit. Cânta foarte bine, avea un timbru unic”, a spus compozitorul, potrivit HotNews.ro.
Digi24 precizează că artistul era internat în Spitalul Floreasca din Capitală de mai multe zile. Sursa citată arată că de-a lungul timpului Gabriel Cotabiță s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate.
Un episod critic a fost în primăvara anului 2015, când a stat mai multe zile în comă după ce făcuse un stop cardio respirator. Cotabiță a fost găsit atunci în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. Era singur în sală când i s-a făcut rău și a fost găsit ulterior de un angajat al hotelului, care a sunat la 112.
Gabriel Cotabiță s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova. El s-a remarcat atât în calitate de cântăreț de muzică ușoară și pop-rock, cât și ca prezentator, producător muzical și de televiziune. De asemenea, a fost solistul vocal al formației VH2 și a fost component al cunoscutului grup rock Holograf, în anii '80, notează Wikipedia.
De-a lungul carierei sale, a obținut numeroase distincții și trofee la festivaluri din țară și străinătate.
Lumea artistică este șocată de dispariția lui Gabriel Cotabiță. Interpretul Adrian Enache, un vechi prieten al acestuia, a declarat la Digi24 că făceau împreună repetiții pentru Revelion. Potrivit acestuia, artistul fusese recent bolnav, dar se recuperase și nu dădea semne să mai aibă probleme de sănătate.
Mesaje de condoleanțe au venit și din partea altor artiști, între care Cezar Ouatu. „Este unul din momentele care-mi vor rămâne bine întipărite în minte pe viaţă. Îţi mulţumesc. Ce trăiri, ce emoţii şi lacrimi de fericire!! Dumnezeu să te odihnească în pace, Gabriel Cotabiţă”, a transmis acesta.
La rândul său, Alin Dincă, solistul Trooper, a amintit că tot sâmbătă a decedat și folkistul Marius Bațu, fondator al grupului Poesis. „Nu ştiu ce zi este astăzi, însă deja e foarte greu de dus. După Marius Baţu, aflu acum că a murit şi Gabriel Cotabiţă. Incredibil! Toată copilăria mea i-am cântat piesele. Toată copilăria mea am încercat să îl imit. Toată copilăria mea… Drum lin, Maestre”, a transmis Alin Dincă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.