Copilașul în vârstă de 4 ani grav rănit marți în accidentul din Girișu de Criș a pierdut lupta pentru viață. „Din păcate, pacientul a decedat azi noapte. Suferise un traumatism cranio-cerebral sever”, a declarat miercuri BIHOREANULUI dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Județean.
După cum BIHOREANUL a mai scris, imediat după impact, băiețelul intrase în stop cardio-respirator, medicii reușind să-l resusciteze abia după zeci de minute și să-l transporte la spital.
În urma cercetărilor la fața locului, polițiștii au concluzionat că micuțul ar fi sărit în faţa maşinii.
"Un minor de 4 ani, localnic, în timp ce se afla în curtea unui imobil de pe strada Lungă, a pătruns brusc pe partea carosabilă, fără să se asigure în prealabil, şi a fost acroşat de un autoturism condus pe aceeaşi stradă dinspre strada Gorunului înspre strada Stadionului de un bărbat de 37 de ani din Girişu de Criş. În urma impactului, autoturismul a ricoşat într-un alt autoturism, care staţiona în afara părţii carosabile", a explicat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Copilul ar fi ieșit chiar din curtea bunicilor, în fața căreia era parcat un cap de TIR. Imediat după impact, spiritele s-au încins, mai mulţi localnici sărind la şofer. Revoltaţi, ei susţineau că "nu avea cum să aibă 40 de kilometri pe oră", aşa cum ar fi susţinut acesta, şi că ar fi circulat cu viteză.
De altfel, la faţa locului a fost chemat şi un echipaj de "mascaţi" de la Poliţia Bihor. Nu a fost nevoie, însă, să intervină, dat fiind că, la vederea lor, oamenii s-au calmat.
Mama băiețelului a suferit un șoc după cele întâmplate, având nevoie de îngrijiri medicale.
Ancheta în caz este continuată de poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.