URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Ianuarie 2021, 08:14

A început vaccinarea anti-Covid în Bihor! (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vaccinarea anti-Covid-19 a început, oficial, marţi dimineaţă, la ora 8, şi în judeţul Bihor. 

„O să vă rog să încurajaţi vaccinarea. Este un act care ne va ajuta să revenim la normal", le-a spus jurnaliştilor prezenţi la centrul de vaccinare amenajat la Spitalul Municipal Oradea primul cadru medical vaccinat, dr. Anca Hnatiuc, epidemiologul unității şi coordonator al campaniei de vaccinare în Bihor.

"Să ştiţi că în toate cele 12 centre de vaccinare din judeţ se începe vaccinarea, nu numai aici", a precizat aceasta.

Cel de-al doilea vaccinat a fost asistentul Călin Iulian Barabas, director de îngrijiri al spitalului, urmat de dr. Sebastian Dobjanschi, ATI, dr. Mihai Florea, ATI, şi de Szalo Elena Cristina, asistent şef ATI.

"Acum intru în gardă. Mai puternic, mai protejat", a spus dr. Sebastian Dobjanschi, adăugând că se simte bine după vaccinare şi că "pot să-mi reiau viaţa normală cu certificatul ăsta".

De altfel, primele persoane vaccinate s-au simţit bine şi au spus că nu le-a durut înţepătura. 

"Cred că acum o să ştiu să parchez mai bine", a glumit dr. Anca Hnatiuc, subliniind totodată importanţa vaccinului. "Vaccinul este salvarea şi este sfârşitul pandemiei, dacă se face acoperirea vaccinală cum trebuie", a spus aceasta.

Mai multe detalii și imagini în articolul „Medicii orădeni îndeamnă la vaccinare: "Este o şansă de care trebuie să profităm" (FOTO / VIDEO)

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, la cele 12 centre de vaccinare din Bihor au fost transportate de la centrul regional de depozitare din Cluj Napoca 975 de doze de vaccin (195 flacoane). Vaccinul folosit este cel produs de companiile Pfizer şi BioNTech, de tip ARN mesager, cu o rată de succes de 95%.

În judeţ au fost organizate 12 centre de vaccinare pentru personalul sanitar din structurile proprii şi pentru personalul medical arondat acestor unităţi, şi anume: Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea, Spitalul Pelican Oradea, Spitalul Clinic de Urgenţă Avram Iancu Oradea, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală din Băile Felix, spitalele municipale din Salonta, Beiuş şi Marghita, precum şi cele orăşeneşti din Ştei şi Aleşd, plus Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament al Direcţiei Medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Conform metodologiei, în prima etapă de vaccinare, imunizarea va începe cu personalul care face parte din echipele de vaccinare, din unităţile sanitare din faza II, din spitalele suport, din sistemul de medicină de urgenţă (Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi SMURD), din centrele de dializă şi de transfuzii, din cadrul DSP şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Ulterior, vaccinarea se va extinde la toţi furnizorii de servicii medicale (inclusiv farmacişti), personalul serviciilor sociale de tip rezidenţial şi de îngrijiri la domiciliu, la rezidenţi, studenţi, elevi şi voluntari care deservesc temporar unităţile medicale.

Acesta se administrează în două doze, cea de-a doua urmând să fie administrată după 21 de zile, imunizarea considerându-se dobândită după încă 7 zile de la rapel şi estimându-se că va avea o durată de minimum 6 luni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON