Lucrările de construire a bazinului de înot didactic din municipiul Marghita, în valoare de aproape 7,5 milioane lei, au fost finalizate și recepționate de Consiliul Județean Bihor, a anunțat, miercuri, administrația județeană.
Aceasta a precizat că investiția va fi predată Primăriei Marghita, care va realiza racordurile clădirii la utilități și va stabili programul și condițiile de funcționare.
Complexul din Marghita are două bazine de înot didactice, unul de 25×12.5 m, celălalt de 6×12.5 metri, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. Valoarea investiției se ridică la 7.395.538 lei, cu TVA, iar lucrările au fost executate de firma Costa Voc Impex.
În 2018, conducerea de atunci a CJ Bihor a lansat un program de construire a șapte bazine de înot didactic în orașele din județ, până acum fiind recepționate șase dintre ele, în Săcueni, Nucet, Salonta, Valea lui Mihai, Beiuș și Marghita. Complexul din Ștei este în curs de finalizare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.