URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 August 2024, 14:00

80% dintre pensionarii din Bihor vor avea venituri majorate. Ce au de făcut cei nemulțumiți de recalcularea pensiilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urma recalculării pensiilor pe baza Legii 360/2023, veniturile a 80% dintre pensionarii din Bihor vor fi majorate, spune directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț, precizând că recalcularea nu se face și în cazul așa numiților pensionari „speciali”.

Țenț admite, însă, că aproximativ 10% dintre deciziile de recalculare conțin erori, motiv pentru care titularii se pot adresa instituției pentru verificarea dosarelor, înainte de a depune contestații în justiție.

„Scrisoare de liniștire”

Începând de miercuri, 28 august, primele 10.000 de scrisori, dintr-un total de 34.307 de „scrisori de liniștire”, sunt trimise de Casa Județeană de Pensii Bihor, prin Poștă, pensionarilor cărora în urma recalculării pensiilor în baza noii Legi 360/2023 le-au fost stabilite punctaje de pensie mai mici decât cele aflate în plată sau care vor primi în continuare pensia minimă de 1.281 lei și de la data de 1 septembrie, când se aplică această lege.

Anunțul a fost făcut de directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț, în cadrul unei conferințe de presă organizate în urma nemulțumirilor unora dintre pensionarii cărora li s-au recalculat drepturile bănești.

Țenț a pus la dispoziția jurnaliștilor scrisoarea semnată de ministrul Muncii și de președintele Casei Naționale, care le arată pensionarilor că „pensia dvs. nu scade, chiar dacă în decizia de recalculare care v-a fost transmisă recent a rezultat o valoare mai mică decât ultima pensie pe care ați primit-o în luna august 2025” și că „în această situație veți primi în continuare pensia mai mare, adică cea pe care ați primit-o anterior recalculării”.

Întrebat dacă a primit, la fel ca directorii tuturor Caselor Județene de Pensii din țară, dispoziția să organizeze o conferință de presă pentru „liniștirea pensionarilor”, Țenț a răspuns că „da, nu are rost să ne ascundem după deget”, același răspuns pozitiv dându-l și la întrebarea dacă „scrisorile de liniștire” presupun cheltuieli suplimentare pentru instituția pe care o conduce.

„Prim-ministrul a cerut ca tuturor pensionarilor cărora nu le crește pensia în urma recalculării să li se trimită o scrisoare din partea Ministerului Muncii și Casei Naționale de Pensii. Ea va fi trimisă tuturor pensionarilor cărora nu le crește pensia ori rămân cu pensia minimă de 1.281 lei după 1 septembrie”, a explicat Țenț.

El a explicat că în această situație sunt în Bihor 34.307 pensionari, 10.000 de scrisori fiindu-le deja trimise și adăugând că „sperăm ca până la sfârșitul zilei de azi să le trimitem către Poștă pe toate”. „Este o decizie de transparență și de liniștire a pensionarilor”, a mai spus directorul Casei Județene de Pensii.

Câte pensii cresc în Bihor și cu cât?

Laurențiu Țenț a arătat că în Bihor au fost recalculate 126.761 de pensii aferent lunii iunie, în cazul a 102.169 pensionari rezultând un punctaj mai mare în urma recalculării, ceea ce înseamnă 80% din total, iar în cazul a 24.592 pensionari sumele rezultate fiind mai mici decât cele aflate în plată. 15.893 pensii vor rămâne la nivelul minim, de 1.281 lei, și în urma recalculării.

Creșterea medie a pensiilor în Bihor este de 626 lei, ceea ce înseamnă un efort bugetar de 58,511 milioane lei în fiecare lună.

Cea mai mare creștere de pensie este de 5.125 lei (în cazul unui fost director de firmă), iar cea mai mică de 1 leu.

57 de pensionari din Bihor vor avea pensii majorate cu mai mult de 3.000 lei, 1.560 pensionari vor primi lunar pensii mai mari cu sume cuprinse între 2.000 și 3.000 lei, 17.005 pensionari vor avea pensiile mărite cu sume între 1.000 și 2.000 lei, iar 60.366 pensionari vor primi în plus între 100 și 1.000 lei în fiecare lună. Alți 7.188 pensionari vor avea pensii majorate cu până la 100 lei.

Pe de altă parte, Țenț a subliniat și el, la fel cum este evidențiat și în scrisoarea Ministerului Muncii și Casei Naționale de Pensii, că nicio pensie nu scade, dar și că pensiile de până la 3.000 lei nu vor fi impozitate.

De asemenea, șeful Casei Județene a precizat că recalcularea a vizat doar pensiile din sistemul public de pensii, nu și pe cele numite popular speciale, adică din sistemul de justiție, din Ministerul de Interne, al Apărării sau altele.

Cum se contestă recalcularea?

Răspunzând unei întrebări formulate de BIHOREANUL, Țenț a explicat și ce trebuie să facă pensionarii care sunt nemulțumiți de recalculare.

„Deciziile de recalculare se contestă în 45 de zile de la primire în instanțele de judecată, dar recomandăm pensionarilor nemulțumiți să vină la Casa de Pensii sau să trimită prin e-mail un mail cu solicitarea de reverificare a dosarelor”, a spus el.

Directorul a adăugat că dacă în urma reverificării se dovedește că recalcularea a fost greșită, pensionarul va primi o nouă decizie de recalculare, iar dacă recalcularea a fost corectă este înștiințat că se menține decizia de recalculare.

„Până acum avem 1.358 de solicitări de revizuire a deciziilor de recalculare și am constatat că au fost și 360 de decizii greșite”, a spus Țenț, afirmând că - în condițiile în care operațiunea de recalculare se face printr-un program informatic - greșelile se explică fie prin erori umane, pentru că funcționarii au introdus în program date greșit, fie prin scăpări ale programului, care „nu interpretează bine datele din dosare”.

Șeful Casei a îndemnat pensionarii nemulțumiți „să vină cât mai repede” cu solicitările de revizuire și i-a asigurat „să aibă încredere că încercăm să le gestionăm cât mai corect și mai rapid, vom încerca să corectăm erorile în cel mai scurt timp”.

De altfel, joi, când directorul Țenț dădea aceste explicații, holul Casei Județene de Pensii Bihor era plin cu pensionari, o parte cerând revizuirea recalculării, iar alții solicitând, ca de obicei, constituirea drepturilor de pensie după retragerea din activitate. De notat că oamenii nu erau însă nervoși, iar funcționarii le dădeau explicații pe înțelesul lor.

Marea și mica recalculare

Noua Lege a pensiilor, 360/2023, prevede două etape de recalculare a pensiilor.

Cea dintâi, numită și „marea recalculare”, constă în recalcularea după o formulă schimbată față de cea prevăzută de Legea 263/2010, în baza unui punctaj mediu anual înmulțit cu valoarea punctului de pensie și ajustat cu un indice anual, stabilit de la an la an prin Legea Bugetului de Stat, marea noutate fiind luarea în considerare a așa numitului punctaj de stabilitate, adică un bonus pentru vechimea și continuitatea contribuției la sistemul de pensii publice.

„Conform Legii 360/2023, noua formulă de calculare a pensiei se face în baza unui punctaj dat de raportul dintre valoarea salariilor încasate de pensionar în timpul activității și cea a salariului mediu valabil în fiecare perioadă din timpul activității; de exemplu, dacă într-o perioadă salariul mediu era de 2.000 lei și a încasat acest salariu, atunci primește 1 punct. Numărul de puncte se înmulțește apoi cu un punctaj de stabilitate, un bonus în funcție de vechimea în muncă, dacă aceasta este mai mare de 25 de ani, până la 35 de ani”, a explicat directorul Casei de Pensii Bihor.

De exemplu, pensionarul primește 0,5 puncte pentru fiecare an peste vechimea de 25 de ani, 0,75 puncte pentru fiecare an peste 30 și 1 punct (în ianuarie 2024, valoarea era de 2.032 lei) pentru fiecare an peste vechimea de 35 de ani.

Într-o a doua etapă, după 1 septembrie, va urma așa-numita „mică recalculare”, ceea ce înseamnă că pensionarii care au beneficiat de sporuri pentru care angajatorii au achitat contribuții pot depune la Casele Județene de Pensii adeverințe pentru a beneficia de această a doua recalculare. Este vorba despre venituri din prime, premii și alte sporuri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Retroactiv
Foarte bine, sa se recalculeze. Dar daca dupa recalculare reiese o suma mai mare sa se ofere retroactiv de la momentul pensionarii. Sa-si "asume" recalcularea dupa formula veche. Oricum contribuim cu sume colosale ca sa primim firimituri politice.
Postat 30 August 2024, 11:12 de CalinPopescu
KP
"unchiul" pensionar despre care scrii aici esti tu. Te-ai dus cu vecinul la o bere. Azi maine o sa pretinzi ca faci parte din organizatia soimilor patriei. Nici macar din cea a pionierilor. Mai minte omul dar nici chiar asa. Esti campion mondial la abureli.
Postat 29 August 2024, 18:37 de Riviera
Am întrebat și eu pe cei pe care îi cunosc și sunt pensionari ...
... dacă e vorba de o lege de recalculare sau de majorare, de fapt. Și una și alta au spun unii, dar cel mai mult m-a elucidat un unchi hâtru. Mi-a spus că el a primit în plus niște puncte, motiv pentru care s-a dus cu mătușa la un restaurant, ca să sărbătorească. A comandat omul câte o ciorbă de burtă, mușchi de vită la al doilea fel și un vin roșu care să le pună la amândoi sângele în mișcare. Apoi a venit nota de plată și s-au dus acasă. Mi-a zis atât. "Nepoate, majorarea s-a dus înainte de a mai comanda câte o cafea și a rămas doar recalcularea de pe hârtie". Relevant, nu-i așa?
Postat 29 August 2024, 16:08 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON