Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a dat publicităţii, în cursul zilei de miercuri, lista unităţilor administrativ-teritoriale care vor beneficia până în anul 2020 de alocări financiare prin etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Potrivit acesteia, în cei trei ani ai PNDL 2 vor fi finanţate 9.500 de lucrări de infrastructură locală în domeniile apă-canalizare, termoficare, electricitate şi iluminat public, educaţie, sănătate, drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport, suma totală fiind de 30 miliarde lei credite de angajament, ceea ce înseamnă că obiectivele vor putea fi contractate şi pe datorie.
În Bihor, numărul obiectivelor de investiţii se ridică la 173, majoritatea vizând modernizări şi extinderi de reţele de apă şi canalizare, drumuri comunale, unităţi şcolare şi dispensare, iar beneficiare vor fi 75 de unităţi administrativ-teritoriale, la o primă vedere fără mari diferenţe explicabile prin apartenenţa politică a edililor.
Totuşi, este de remarcat că municipiul Oradea nu va primi niciun leu, în timp ce Consiliul Judeţean Bihor va primi finanţare pentru continuarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DJ 767 A Uileacu de Criş – Sârbi, DJ 767 între Sâmbăta şi Luncasprie, precum şi a DJ 764 Beiuş-Roşia-Aştileu-Aleşd.
În ce priveşte ordinul de mărime al sumelor ce vor fi alocate, acestea variază între 153.000 lei pentru reabilitarea unei creşe din Aleşd şi 115 milioane lei pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 764.
De altfel, multe dintre lucrările pentru care Ministerul prevede alocarea a diverse sume în următorii trei ani au fost începute în anii trecuţi şi sunt în diferite stadii de execuţie.
Potrivit Adevărul, în prima jumătate a anului 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Sevil Shhaideh, a alocat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) peste 600 de milioane de lei către autorităţile din teritoriu, fie că este vorba de primării sau consilii judeţene, potrivit datelor publicate de minister.
Judeţele fruntaşe în ceea ce priveşte primirea de asemenea bani au fost cele controlate de apropiaţii liderului PSD Liviu Dragnea sau chiar de el însuşi. Astfel, în top cinci al judeţelor care au primit bani prin PNLD sunt Olt, Teleorman, Giurgiu, Buzău şi Bihor, primele patru fiind fiefuri ale PSD.
De altfel, Shhaideh are la dispoziţie pentru perioada 2017-2020 30 de miliarde pe care îi poate aloca după bunul plac, mai scrie ziarul. Prin Ordonanţele de urgenţă 6 şi 9 din 2017, ministrului Dezvoltării Regionale îi e permisă mutarea banilor de la un program la altul şi de la un capitol bugetar la altul. Alocarea discreţionară e vizibilă şi din modul în care au fost alese autorităţile locale care primesc aceste fonduri.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.