Ediţia 2019 a Campionatelor Internaţionale - Master ale Ungariei a reunit, sâmbătă, în sudul Budapestei, peste 260 de judoka din 18 ţări. Pentru clubul orădean Phoenix au cucerit medalii de aur Laszlo Petras, Iulian Almăjan şi Aurel Gavriş, medalii de argint şi-au adjudecat Paul Ciprian şi Tudor Moţiu, iar medalii de bronz Cristian Nagy şi Cristian Horgoş.
Revenit pe tatami după o mai lungă accidentare, sensei Laszlo Petras (M7) şi-a dominat toţi adversarii în cadrul categoriei 66 kg suplinind prin tehnică superioară perioada de inactivitate competiţională de anul trecut.
O formă de concurs excelentă a dovedit Iulian Almăjan (M3) care a câştigat categoria 90 kg în compania unor adversari absolut redutabili, din Turcia, Ungaria şi Serbia, multiplu medaliaţi internaţionali. Iar Aurel Gavriş (M3) a făcut spectacol în limitele categoriei + 100 kg învingându-şi toţi adversarii prin ippon-uri de mare amplitudine, care au înfiorat tribunele. Astfel, Gavriş şi-a apărat titlul câştigat şi anul trecut la Open-ul Master al Ungariei, onorându-şi totodată şi medalia cucerită la Campionatele Europene de Veterani de la Glasgow (2018).
"La Budapesta cel mai răsărit adversar l-am avut din Ucraina, în semifinală. Finala mi s-a părut mai uşoară. Următoarele mele obiective majore pentru acest an sunt Campionatele Europene ce se vor disputa la Majorca, în iulie, şi Mondialele de la Marrakesch, în octombrie", a promis uriaşul delegaţiei orădene.
Nerefăcut complet după o accidentare suferită la antrenamente, Paul Ciprian (M1) – 100 kg a ajuns până în finală, pe care a pierdut-o, după un meci echilibrat, la puncte. Subofiţer în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, Paul Ciprian a arătat însă nu doar tehnică şi vigoare, ci şi tărie de caracter trecând peste încă o accidentare suferită în meciul din semifinală la Budapesta. Ceea ce-l recomandă să fie candidat la titlu la ediţia de anul viitor.
O evoluţie promiţătoare a avut şi Tudor Moţiu (M3), la 66 kg, care a reuşit un ippon frumos în semifinală, dar în finală a plătit tribut unei neatenţii în faţa unui sportiv finlandez mai experimentat.
Urcat în categoria 73 kg, Cristian Nagy (M3) a compensat printr-un plus de tehnică şi agilitate câştigând meciuri în faţa unor adversari mai puternici, dar a pierdut în faţa campionului categoriei, care până anul trecut concura cu succes la seniori. Astfel că la ediţia actuală Nagy s-a ales cu medalia de bronz.
Şi tot la categoria 73 kg, dar la M4, Cristian Horgoş a pierdut chiar primul meci în faţa campionului categoriei, obţinând apoi, în recalificări, două victorii şi, totodată, medalia de bronz.
"Aceste frumoase rezultate oglindesc nu doar priceperea ci şi efortul depus la antrenamente. La competiţiile internaţionale concurează sportivi care au zeci de ani de judo în spate, astfel că diferenţa o face pregătirea corespunzătoare", explică sensei Aurel Pleş de la clubul Phoenix Oradea.
"De la an la an, Open-ul Ungariei de veterani atrage tot mai mulţi concurenţi din tot mai multe ţări. Pe plan continental l-aş situa valoric imediat după Mondiale şi Europene", a completat sensei prof. Alexandru Chirilă.
Astfel, sâmbătă, lângă cele patru spaţii de luptă s-au arborat drapelele tuturor celor 18 ţări participante: Austria, Bosnia, Croaţia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Polonia, România (Braşov, Cluj, Miercurea Ciuc şi Oradea), Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Sri Lanka, Turcia, Ucraina şi Ungaria.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.