Două grupări ce promovează incluziunea şi diversitatea vor organiza în iulie şi în august două ediţii distincte a Oradea Pride, adică mai multe manifestări pro-LGBTQIA+.
Primul eveniment este programat în perioada 8 -14 iulie şi este organizat de Egal Oradea, un grup civic informal dedicat comunităţii LGBTQIA+.
"Vom avea o săptămână cu speakeri şi workshopuri pe teme diverse, proiecţii de scurtmetraje, cu incursiune în lumea artei, a muzicii, party şi alte surprize, la care vă aşteptăm cu drag pe toţi", se arată într-un anunţ publicat pe paginile de pe reţelele de socializare ale grupului.
Între altele, orădenii vor putea participa la mai multe concursuri sportive, inclusiv întreceri în saci de cartofi ori cursa cu oul în lingură, care vor avea loc, sâmbătă, în Parcul Libertăţii din Oradea, de la orele 16 la 19. Toate activităţile vor fi gratuite pentru participanţi.
Programul complet încă nu a fost finalizat, acesta urmând să fie publicat pe paginile Egal Oradea de pe reţelele de socializare.
Și Asociaţia Ark, care a organizat anul trecut prima ediţie a Oradea Pride, a anunţat tot pe reţelele de socializare că va avea loc o nouă ediţie, în perioada 8 - 11 august.
"În cadrul săptămânii Oradea Pride, vom avea o serie de evenimente tematice precum ateliere, concerte sau expoziţii, prin care ne propunem să oferim participanților o imagine autentică a situaţiei persoanelor LGBTQIA+ din ţară. Detalii privind locaţia şi programul complet al evenimentelor vor fi anunţate în curând", au scris reprezentanţii ONG-ului pe reţelele de socizalizare.
În urmă cu un an, prima ediţie de coagulare a comunităţii LGBTQIA+ din Oradea, organizată la începutul lunii august, a creat agitaţie în oraş şi s-a lovit de reticenţă și manifestări de intoleranţă.
Anunţat iniţial la un centru din oraş, evenimentul a fost mutat într-un local, la presiunile proprietarilor clădirii celui dintâi.
În mediul online au apărut atunci comentarii batjocoritoare şi mesaje de ură împotriva persoanelor din comunitate şi au fost lansate petiţii pentru ca evenimentul să nu se ţină.
Tot atunci, şapte reprezentanţi cu rang de episcop ai principalelor biserici creştine bihorene au dat publicităţii o epistolă intitulată "Scrisoare către bihoreni", în care spuneau că trebuie trasate "nişte limite clare ale normalităţii" şi că "este natural că bărbaţii să fie bărbaţi, femeile să fie femei".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.