Dănuţ Cernat a fost până anul trecut poliţist în Bucureşti, iar acum aleargă în campania "Turul României în paşi de alergare" organizată de Corpul Naţional al Poliţiştilor pentru a strânge fonduri pentru copiii poliţiştilor care au decedat pe fondul infecţiei cu SARS-CoV-2.
Maratonistul în vârstă de 50 de ani a pornit în turul României în 1 iunie din Piaţa Universităţii din Bucureşti. Marţi dimineaţa a ajuns la Oradea, mai precis la sediul IPJ Bihor din Parcul Traian, unde a fost întâmpinat de poliţiştii bihoreni.
În ciuda ploilor torenţiale sau a căldurii sufocante, Dănuţ a reuşit să parcurgă în alergare până să ajungă la Oradea, în total, 1.400 de km.
Chiar dacă a lucrat în poliţie, a avut mereu o pasiune pentru alergat. "Eu am alergat maratoane, sunt maratonist. Am 168 de maratoane alergate în peste 40 de ţări europene, în vreo 80 de oraşe europene. M-a ajutat mult faptul că am alergat maratoane, foarte multe maratoane. Am experienţa curselor lungi, de anduranţă. Dar oricum, mi-e greu şi mie să fac turul României, e o cursă foarte grea, te consumă enorm şi din punct de vedere fizic şi din punct de vedere psihic", a declarat fostul poliţist.
Traseul este structurat în mai multe etape, iar în fiecare oraş în care ajunge inspectoratele judeţene de poliţie îl ajută cu masa şi cazarea. În medie aleargă 40-45 de km pe zi, însă nu toate zilele sunt la fel. Dănuţ Cernat speră să termine cursa în Bucureşti în luna august. "Sunt plecat de prea mult timp. Este şi din punctul acesta de vedere o cursa asta foarte grea. Câteodată, adevărul e că mi-e dor de casă, mi-e dor de ai mei", spune el.
Dănuţ Cernat a fost medaliat de două ori cu bronz la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, organizate în Belfast, Irlanda de Nord şi a câştigat alte două medalii de bronz la Campionatele Mondiale Master (veterani) organizate la Linz, în Austria şi la Clermont, în Franţa. El a lucrat în Brigada pentru Transport Public a Poliţiei Bucureşti.
Campania "Turul României în paşi de alergare" este promovată pe pagina de Facebook a Corpului Naţional al Poliţiştilor, organism care a şi lansat-o, unde se pot găsi mai multe detalii despre cum pot fi ajutaţi copiii poliţiştilor care şi-au pierdut viaţa pe fondul infecţiei cu Covid-19. Cei care vor să-i ajute o pot face donând în conturile:
RO93BRDE410SV36475774100 (lei)
RO25BRDE450SV05758454500 (euro)
Paul Lelea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.