Primăria Oradea a anunţat joi că, în urma analizei făcute la nivel de ţară de către Autoritatea de Management pentru derularea Programelor Operaţionale Regionale, s-a decis aprobarea finanţării proiectelor aflate pe listele de rezervă, pe axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere. Astfel, proiectele municipalităţii vizând construcţia a două pasaje supraterane peste şoseaua de centură la ieşirea din oraş spre Deva respectiv Arad au fost aprobate.
"Printre proiectele cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Oradea se regăsesc şi cele privind amenajarea celor două pasaje supraterane care au fost aprobate pentru finanţare, respectiv "Amenajare intersecţie pasaj denivelat între drumul de centură a municipiului Oradea şi drumul naţional DN 79 Arad-Oradea" şi "Amenajare intersecţie prin pasaj denivelat între drumul de centură a municipiului Oradea şi drumul naţional DN 76- relaţia Deva"", se arată într-un comunicat al Primăriei.
Potrivit municipalităţii, pasajul denivelat care va fi amenajat la ieşirea din oraş către Arad va costa 5,88 milioane de euro inclusiv TVA, iar celălalt, spre Deva, va costa 5,68 milioane de euro, durata execuţiei lucrărilor fiind în ambele cazuri de 2 ani.
"În perioada următoare vom revizui studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice, şi vom întocmi cererile de finanţare, deoarece documentele au fost întocmite în urmă cu 3 ani, urmând să le depunem pentru evaluare la începutul lunii septembrie", a explicat primarul Ilie Bolojan.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, primarul a anunţat săptămâma trecută că municipalitatea vizează investiţii de 20 milioane de euro pentru fluidizarea circulaţiei pe şoseaua de centură, astfel încât traficul de tranzit să fie orientat spre inelul ocolitor şi să nu mai aglomereze interiorul oraş.
Detalii, în articolul Mega-investiţia: 20 milioane de euro în pasajele de pe şoseaua de centură
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.