Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat vineri după-amiază în singurul proces de evaziune pornit până acum în Bihor pe numele celebrului petrolist Racz Attila.
Este vorba despre un caz prezentat pe larg de BIHOREANUL, deschis în 2002 la sesizarea Gărzii Financiare, şi care priveşte tranzacţii ilicite cu produse petroliere dintr-un depozit al rafinăriei Petrocris, aparţinând lui Racz, făcute de firmele Forteam, Bemotex şi Novabit - înfiinţate pe numele a trei persoane din anturajul petrolistului, Corneliu Iuonaş, Foriş Istvan, respectiv Rabai Zoltan.
Cei patru au ajuns în faţa judecătorilor abia în 2012, după ce dosarul deschis pe marginea cazului a fost ţinut la sertar de procurorii DIICOT mai bine de 7 ani, iar prima sentinţă a fost pronunţată la sfârşitul lunii iunie, când Tribunalul Bihor i-a condamnat pe Racz şi Iuonaş câte 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pe o perioadă de 5 ani, în timp ce Rabai a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani.
Faţă de Foriş Istvan, arestat în SUA pentru fraude, procesul a fost disjuns şi a rămas pe rolul Tribunalului Bihor până când acesta va fi adus la Oradea pentru a fi audiat.
Instanţa a dispus, totodată, ca Racz, Iuonaş, respectiv Rabai să plătească paguba creată bugetului de stat, suma ridicându-se la 2,2 milioane lei, la care se adaugă penalităţile şi dobânzile legale până la data plăţii.
Sentinţa a fost atacată de procurorii DIICOT, care au considerat-o mult prea indulgentă, dar şi de avocatul lui Racz, Răzvan Doseanu, care cerea achitarea afaceristului. "Clientul meu nu a avut nicio legătură cu societăţile prin care procurorii susţin că s-ar fi realizat eventualele infracţiuni de evaziune fiscală. El a avut un depozit, unde firmele stocau produse petroliere. Nu doar societăţile din această cauză, ci zeci de firme. De altfel, niciun act de control nu reţine vreo pagubă provocată de societatea patronată de Racz", a explicat Doseanu imediat după pronunţarea soluţiei.
Cazul, ajuns pe 11 iulie pe rolul Curţii de Apel Oradea, a intrat în dezbateri în regim de urgenţă. Motivul? În luna septembrie intervenea termenul de prescriere pentru infracţiunile puse pe seama suspecţilor, ceea ce ar fi însemnat că puteau scăpa de răspunderea penală.
Şi, în ciuda faptului că apărătorii afaceristului, printre care s-a numărat şi celebrul avocat Gheorghiţă Mateuţ, au încercat să tărăgăneze procesul ticluind diverse chichiţe procedurale, judecătorii au reuşit să dea verdictul înainte cu 10 zile de prescrierea faptelor.
Chiar şi aşa, soluţia a fost chiar mai blândă decât cea dată cu două luni mai devreme de Tribunalul Bihor. Astfel, pedepsele date lui Racz şi Iuonaş au fost reduse cu câte un an, în timp ce în cazul lui Rabai judecătorii au decis achitarea, stabilind că fapta sa nu e prevăzută de legea penală.
Magistraţii au menţinut, însă, obligaţia stabilită de Tribunalul Bihor în sarcina celor trei, de a plăti paguba creată bugetului de stat.
Hotărârea Curţii de Apel Oradea este definitivă, însă Racz nu a scăpat de griji, căci într-un dosar al DNA Bucureşti a fmai ost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la evaziune, infracţiuni prin care statul a fost prejudiciat cu 16 milioane euro. În acest dosar, sentinţa nu e definitivă, procesul fiind în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Citiţi despre filierele petrolistului şi modul în care era să scape de acuzaţiile de la Oradea în articolul: "Scheletele" DIICOT-ului: Procurorii au "executat" un bihorean nevinovat, dar au ţinut la sertar dosarul unui celebru evazionist"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.