URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Decembrie 2011, 08:39

Ministrul Sănătăţii trage un semnal de alarmă vizavi de "sistemele piramidale" gen Salve!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce BIHOREANUL a prezentat pe larg mecanismul escrocheriilor firmei de brokeraj Salve, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, s-a autosesizat cu privire la acest gen de "agenţi pentru reforma sănătăţii" care promit câştiguri importante din strângerea de adeziuni la viitoarele case private de asigurări de sănătate.

"În ultimele zile a apărut un fenomen îngrijorător care se dezvoltă la limita legii şi care prevede un sistem piramidal de colectare a unor adeziuni pentru viitoarele case private de asigurări de sănătate. Vreau să trag un semnal de alarmă şi să subliniez că, deocamdată, legislaţia privind asigurările de sănătate este neschimbată. Orice modificare operată va fi făcută publică de către autorităţi, astfel încât cetăţenii să cunoscă exact şi corect modul în care pot accesa sistemul de asigurări private de sănătate", a declarat Ritli Ladislau.

Într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului, reprezentanţii instituţiei întăresc ideea că firmele la care face referire nu sunt autorizate, iar tabelele pe care le întocmesc cu date personale ale cetăţenilor "sunt lipsite de valoare juridică", cu alte cuvinte sunt făcute degeaba.

"Mai mult, reprezintă un risc să prezinţi date personale unor persoane necunoscute. Noul proiect de lege privind reforma în Sănătate este în lucru. Atunci când acesta va fi finalizat, iar sistemul de asigurări de sănătate private conturat, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îl vor pune în dezbatere publică", promit reprezentanţii MS.

Demersul MS vine la o săptămână după ce BIHOREANUL a dezvăluit că aşa zisa firmă de brokeraj Salve Club speculează credulitatea oamenilor, promiţându-le avantaje legate de vânzarea asigurărilor private de sănătate, imediat ce vor lua fiinţă casele private de sănătate. "Brokerii" firmei administrată de timişoreanul Călin Donca organizează prezentări în care promit participanţilor, în schimbul unei taxe de 65 de lei, că vor deveni "instructori" şi "şefi de reţele" de brokeri, urmând să scoată câştiguri importante dacă vor convinge alte persoane să intre în firmă.

De altfel, săptămâna trecută, şi CSA atenţiona, printr-un comunicat, asupra apariţiei societăţilor care fac "recrutări pentru atragerea adeziunilor la viitoarele Case Naţionale de Asigurări de Sănătate ce vor fi create în sistem privat". Firmele, structurate în sistem multi-level marketing (piramidal), fac promisiuni de "obţinere a unor profituri din adeziunile colectate personal, cât şi bonusuri din performanţele echipei", practică total ilegală.

"Activităţile derulate de aceste firme, care se substituie intermediarilor autorizaţi pe piaţa de asigurări, sunt în afara legislaţiei în vigoare, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei la 100.000 lei", arată un comunicat. Potrivit acestuia, "asigurările nu se fac prin adeziuni, ci prin încheierea unor contracte în schimbul plăţii unor prime de asigurare", adică orice asigurare se încheie doar de companiile de asigurări autorizate sau de intermediari autorizaţi.

Detalii despre afacere, în articolul "Salve de "tun": O firmă de brokeraj care prestează ilegal "tapează" de bani orădenii creduli"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
Compania Salve Club este o firma care isi instruieste agentii pentru oportunitatile viitoare
Buna ziua, Pentru a aduce un plus de informatii despre compania in discutie, am sa va ofer cateva detalii oficiale despre grupul companiilor Salve si despre Directorul pe Romania a acesteia, Calin Donca. In 1995 , Domnul Peter Kristofovic a pornit prima companie a grupului Salve Group, reusind ca in cei 16 ani care au trecut sa aduca grupul de companii pe care il detine la un numar de 15 companii in care este actionar majoritar regasite pe teritoriul Slovaciei, Cehiei, Ucrainei, Romaniei si Marii Britanii iar pe langa acestea , actionar in inca 33 de companii prezente in 8 tari din Europa. Detalii despre compania Salve Group le puteti regasi pe site ul www.salvegroup.com In Romania, compania Salve Club, si-a facut debutul in 2007 odata cu oportunitatea oferita de refoma de pensii private obligatorii, reforma in care compania a iesit invingatoare obtinand titlul de Brokerul Anului in pensii private si un numar 250.000 de clienti in total pe cele doua companii pe care a lucrat in reforma : Salve Club Broker de Pensii Private si Fincop Broker de Pensii Private. Aici regasiti topul in discutie, unde pe locul 2 si 3 se afla companiile noastre ,9-31646.htm. Orice persoana neindreptatita se poate adresa pe mailul office@salveclub.ro direct cabinetului director sau autoritatilor in masura. Nu ne ascunde de nimeni si suntem in saptamana reprezentati de coordonatorii nostri la zeci de prezentari. Detalii despre Directorul Companiei Calin Donca le gasiti pe www.calindonca.ro , de asemenea aici fiind locul unde puteti sa il intrebati orice nelamurire cu o garantie de 24 de ore a raspunsului sau! Sigur, nu putem ajunge la 120.000 fara sa adunam si cativa dusmani... In final, partea noastra sociala se manifesta prin proiectele Salve Foundation prezente pe www.nadaciasalve.sk/ prin care la aceasta ora construim un camin pentru educatia copiilor din Kenya, zona cunoscuta pentru violuri , atacuri si o desavarsita lipsa a instrumenteleor de educatie. Va multumesc pentru timpul acordat citirii acestor randuri si va doresc ca toata bucuria sa va umple sufletele si zilele ce vor urma. Impreuna, evoluam continuu!
Postat 13 Martie 2012, 13:06 de CameliaIstrate
Salve...
Deci se pare pana la urma salve e doar un joc piramidal pentru cei care nu au ce face cu banii...mai bine ii pastrati decat sa platiti ceva ce veti putea avea gratuit daca va fi o astfel de reforma...
Postat 21 Decembrie 2011, 00:23 de Mihnea
...
Cei care se lauda, ca a recuperat taxa de inscriere si nu mai au ce pierde, inseamna ca e constient 100% ca este intr-un sistem piramidal si stie ca doar prin atragerea altor persoane poate recupera taxa. In MLM exista macar 1 produs sau serviciu, pe care poti intermedia la pers fizice si juridice. Aici? E un ra.at de \\\"seminarii\\\" care strica piata adevarata al trainerilor autorizati. Ei vand vise. Asa ca vise placute, odata o sa deveniti bogati, mai mult sau mai putin in dusmani! Sherlock Holmes = Calin Donca. Marketing de 2 bani.
Postat 20 Decembrie 2011, 10:37 de Stefan L.
Auuu cata prostie zace in tine ma jur..
Au Doamne cat esti de prost, cretin, bou !! Ba idiotule ii faci probleme bietului om degeaba dobitocul lumii !! Nu sunt din Galati ma tampitule si nu ma mai cauta pe net, site-uri etc ca nu ai cum sa ma gasesti !! Calmeaza-te, sunt prea inteligent ca sa dea de mine un taran !! O sa te trezesti cu injuraturi si blesteme de la omul ala prostule ca e nevinovat, doar pt ca il cheama Dinu Dragos !! Boule e o coincidenta de nume !!! Nu ai auzit de asa ceva, tampitule? Esti incredibil de prost ma, tu te vezi?? Oare Donca nu vede ce oameni are langa el? Pe ala am vazut ca il mai duce capul dar tu esti prost facut gramada !!..Caline...da-i afara pe astia si ia altii, poate ii duce capul mai multe !! Daca omul ala vede astea si vede de unde sunt, adica din partea \"Salve\" o sa aveti probleme cu el !! Esti nebun, ti-am zis ca sunt din Oradea, am scris de oradea, bihor...ce dracu ai tu cu ala de la Galati ?? Am fost la 2 prezentari la Eminescu si cam atat ! Lasa oamenii nevinovati in pace si vino cu argumente solide sa aperi Salve nu cu mizerii ! Ce faci tu acum sunt efectiv mizerii ! Nu asa procedeaza un profesionist !!
Postat 19 Decembrie 2011, 01:31 de Dragos
cine sunt eu
pentru ca foarte mullti ma cauta....si sunt foarte interesati pe cine reprezint defapt....va spun inca o data :)))) nu lucrez nici la astra, nici signal iduna si nici eureko sau generali....(AS VREA| EU :))))......dragii mei eu sunt un simplu muialiu....onanist recunoscut.....sa latratorul sef la DESTINE BROKER......da ati auzit bine....nu va speriati....NOI SUNTEM AIA CEI MAI SMECHERI DINTRE SMECHERI....avem sistem piramidal chiar in interioarul CSA....si nimeni nu ne sanctioneaza....de noua trebuie sa va fie FRICA LA TOTI.....suntem foarte veninosi :))))))) noi suntem idiotii care au batut palma cu ASTRA ASIGURARI sa pacalim toata ROMANIA....le dam o polita gratis acum ....si ii obligam la anul sa semneze cu noi in REFORMA SANATATII.....asa ne-a invatat BOCANILA....tot el ne-a invatat sa si vorbim asa frumos.........iar pentru fetele care vor sa apeleze la mine.....va anunt ca sunt din GALATI - str. domneasca nr. 17, email - drg_dinu@yahoo.com. cei care vor sa ma injure in direct ma pot gasi la telefon - 0751161431 . am si adresa pe internet sic! - http://***.rcaieftingalati.ro.....nu prea fac vanzari...dar asta este...noroc ca sunt in DESTINE.....mi-a creat un destin. MULTUMIRI D
Postat 19 Decembrie 2011, 01:00 de dragos dinu suge
Inscriere salve
Salut...din pacate si eu m-am inscris la Salve inainte sa aflu adevarul si sa citesc ceea ce a scris presa despre salve si calin donca, omul din spatele acestei firme. Asta e, am pierdut 65 de lei, se mai intampla. La sfatul unui amic am decis sa colaborez cu o firma de intermedieri, de brokeraj pe care am verificat-o si care rezulta ca fiind in regula. Pot sa inchei toate tipurile de asigurari pt. o multime de firme si acum fac si curs pentru autorizare ca agent. Luna viitoare o sa am doua examene si sper sa fie ok. Firma de brokeraj plateste cursurile cu conditia expresa din contract sa nu plec la alta firma dupa ce sunt autorizat, caz in care oricum codul obtinut nu ar mai fi valabil. Una peste alta cred ca e ca mai bine sa lucrezi cu firme autorizate in domeniu, care nu te pun sa platesti nimic, iti ofera instruire gratis si unele dintre ele iti platesc si cursurile de autorizare. Ai macar certitudinea ca poti vinde asigurari, nu promisiuni si vise. Asta va sfatuiesc pe toti, nu va aruncati cu banii pe geam, nu ii imbogatiti pe altii, salve este doar un joc piramidal, nicidecum o firma de asigurari sau intermedieri...Bafta...
Postat 18 Decembrie 2011, 15:19 de Florian
Ilegal...
Nu este la limita legii, este perfect ILEGAL ! Un srl de apartament care face instruire, asigurari, brokeraj...sau ce o vrea sa faca ca pana la urma tot nu am inteles inca care este obiectul de activitate al srl-ului fantoma si plin de datorii salve. Firmele concurente nu au cum sa ramana fara oameni din simplul motiv ca oamenii lor sunt autorizati, au coduri RAF, fac deja toate tipurile de asigurari..RCA, VIATA, LOCUINTE,..etc, lucruri de care Salve nu a auzit vreodata si deci nu ar avea de ce sa mearga la o firma fantoma care nu le ofera nimic in afara de asa-zise cursuri de instruire fara nici o valoare, nerecunoscute nicaieri ! Cand absolut toata presa spune ca aceste lucruri sunt ilegale...atunci chiar sunt ! Nu se ia nici o masura pt ca, nu-i asa traim in Romania si aici coruptia e in floare ! Dar va veni ea si ziua aia a dreptatii !
Postat 18 Decembrie 2011, 12:41 de Dragos
.
Am si eu cateva observatii la articolul ala: Citat: "În ultimele zile a apărut un fenomen îngrijorător care se dezvoltă la <<limita legii>>" trei minciuni, o singura fraza: 1. nu a aparut in ultimele zile (ci a inceput in martie) 2. nu e ingrijorator pentru cetateni ci pentru firmele concurente care raman fara oameni 3. nu este la limita legii ci este perfect legal Gresesc undeva? Un alt citat: "Activităţile derulate de aceste firme, care se substituie intermediarilor autorizaţi pe piaţa de asigurări, sunt în afara legislaţiei în vigoare..." Ori e "la limita legii", ori e "in afara legislatiei"? Propunerea mea: "sa se revizuiasca dar sa nu se schimbe nimic" - I. L. Caragiale, "O scrisoare pierduta"
Postat 18 Decembrie 2011, 11:39 de Bogdan
Salve e doar o inselaciune
Dragos te certi degeaba cu prostul...nu te mai agita ca nu are rost...Oricum lumea a inceput deja sa deschida ochii si li se duce lor pita...Deja oamenii stiu ca aceste firme sunt doar o inselatorie, de cand a dat PRO TV stirea i-a pus in fund pe multi...is pe faras....E doar o chestiune de timp pana cand toata tara va stii ca Salve si restul sunt doar o inselaciune....Numai bine...
Postat 18 Decembrie 2011, 00:17 de Marius
O da, sigur...
Firma isi asuma realizarile salve broker din reforma pensiilor dar oamenii care isi cer comisioanele pe forumul lor li se raspunde de catre Donca ca el nu s-a ocupat cu aceasta reforma si deci nu raspunde la aceste intrebari ! ...Pai daca va asumati realizarile asumati-va si esecurile ! 6000 de agenti fara bani, neplatiti si multe altele ! Asadar pentru cine este curios de salve sa intrebe pe la firmele de asigurari despre ei, o sa vedeti ce raspunsuri veti primi !, Citez..\"teparii aia?? \" Deci in concluzie Salve este, alaturi de Balkan, Alfa si altele, principala firma la care se adreseaza acest articol! Oameni buni nu dati bani la acesti tepari ! Este doar un joc piramidal condus de un sarlatan!..Nu aruncati 70 de lei pe geam, mai bine cumparati ceva la copii de Craciun !
Postat 17 Decembrie 2011, 21:32 de Dragos
O da, sigur...
Da, cu siguranta o sa vin...sunt primul !! Tu ma iei drept prost, acuma o dai pe vorbit frumos? Pentru cei care nu cunosc compania salve club le spun eu care e treaba cu ea ca doar am fost la vreo 2 seminarii si treaba se prezinta asa: Cu un videoproiector vi se prezinta marile realizari Salve Broker de la reforma pensiilor (realizari care de fapt sunt in mare parte ale Fincop, companie nu mai exista acum, numele firmei il puteti vedea si pe diplomele cu care se lauda la seminarii), apoi vi se pun niste stiri de la protv cum ca ar intra nu stiu ce lege a sanatatii noua si toti vom trebui sa ne alegem o companie privata de asigurari. Din nou o dau cu bata in balta, ei spun ca fac instruire, o \"instruire\" pentru care nu sunt autorizati sa faca instruiri de genul asta. Despre asigurari nici nu au dreptul sa deschida gura deoarece nu se ocupa cu acest domeniu. In alta ordine de idei in spatele acestei firme se afla Calin Donca, un tip cercetat in 2008 pentru inselaciuni cu jocuri piramidale la Timisoara, cautati pe net echipa 31 si gasiti articole despre asta.
Postat 17 Decembrie 2011, 21:21 de Dragos
activitate salve este alta fata de ce scrie in articol
Cu cine te certi Dragos? Citez din articolul de mai sus: "În ultimele zile a apărut un fenomen îngrijorător care se dezvoltă la limita legii şi care prevede un sistem piramidal de colectare a unor adeziuni pentru viitoarele case private de asigurări de sănătate." Pentru cei care nu cunosc Compania Salve Club, ii invit la seminarile mele sau ale colegilor ca sa vada ca salve nu are nici o legatura cu ce scrie mai sus. Activitatea noastra e cu totul alta. Mult succes tuturor. Si putere de munca celor de la bihoreanul care ne fac reclama, buna sau rea, tot reclama e.
Postat 17 Decembrie 2011, 20:25 de Mircea branzei
Esti un mare prost...
Daca tot ai adus vorba de Iduna taranule de Baia Mare pierdut in Bucuresti, Iduna are 4 sedii in Bucuresti + Timisoara, Cluj, Pitesti. Sedii...nu firma fantoma intr-un apartament...ghici ca cine ?!?!?? SALVE !!! VOI CE SEDII AVETI MA JEGOSILOR ?? Va tineti seminariile in baruri si restaurante ma boule !!! Si vi tu sa ataci firme ca Iduna sau Astra ?? Pai aveti voi reteaua Astrei ma vaco? Aveti voi reteaua celor de la Generali pe care i-ati tepuit? Aveti voi sucursale cate are Eureko ma prostule ?? Treceti la bar pt urmatorul seminar !!! Va laudati ca ati fost cel mai tare broker de pensii dar pe Donca cand il intreaba lumea pe site ce se mai aude cu adeziunile pentru pensiile militarilor pe care nu s-au primit banii ce raspunde...?? citez \" nu m-am ocupat de acea companie deci nu raspund\"...sau \"domnul peter k a inchis acea companie\" ?? Ma ia mai scutiti-ma de astfel de raspunsuri...adica iti asumi merite ale unei companii de care acum spui ca nu te-ai ocupat ?!?! Si ca firma a fost inchisa dar actuala \"salve\" isi asuma meritele acelei companii, care astazi nu plateste comisionale, DAR ALE CAREI REALIZARI SI LE ASUMA DONCA !!?!!?
Postat 17 Decembrie 2011, 19:59 de Dragos
Esti un mare prost...
Eu tot am crezut ca te duce cat de cat mintea...dar tu esti un mare prost ma!! Deci esti prost facut gramada !! Eu nu stiu cum te-a luat donca la salve ca esti prea prost pentru secolul asta! Am zis sa fiti atenti la signal iduna cand o sa inceapa reforma prostule, nu am spus ca eu as fi agent la iduna dobitocule! Daca tot esti asa curios iti spun doar atat, lucrez la o firma de brokeraj, nu lucrez nici la astra, nici la iduna....pana acuma am fost acuzat ca lucrez la astra si iduna! Bun...atunci..sa fiti atenti EUREKO !! Tineti minte numele asta, Eureko !!! Nu ma plateste nimeni...cel putin nu deocamdata, latru ca imi place si imi place sa ma iau in gura cu hotii !! Cat priveste Signal Iduna e una dintre cele mai mari comapanii pe segmentul de asigurari de sanatate din Germania, dar tu esti prea prost ca sa stii astfel de lucruri !!
Postat 17 Decembrie 2011, 19:58 de Dragos
TEAPA SIGNAL IDUNA!
multumim dragos....ca ne-ai aratat cine te plateste ca sa latri.....signal iduna....se vede ce nevertebrate prefera sa recruteze....mai stii si altceva in afara de aruncat laturi despre concurenta?????? povesteste-ne ceva despre marea firma iduna.....caut si eu un sediu al lor dar nu il gasesc??? unde pot face preadeziune la voi :))))))) poate asa te mai calmezi!!!!
Postat 17 Decembrie 2011, 17:43 de asigurat
TEAPA SIGNAL IDUNA!
SIGNAL IDUNA + DRAGOS DINU = MARE TEAPA!!!!!
Postat 17 Decembrie 2011, 17:39 de DRAGOS DINU
O parere pertinenta
Vedeti aici: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/camera-ascunsa-pe-piata-au-aparut-falsi-agenti-de-asigurari-de-sanatate.html
Postat 16 Decembrie 2011, 22:46 de Un cetatean
capac
stirea asta a cam pus capac zvonuriilor si entuziasmul cluburiilor de "brokeraj" poate sau trezit la realitate unii membri.
Postat 15 Decembrie 2011, 13:07 de eucumine
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON