La două zile de la prima întâlnire a primarului Ilie Bolojan cu locuitorii din cartierul Ioşia, "loviţi" de creşterea preţului gigacaloriei după preluarea reţelelor Transgex de către Electrocentrale, biroul de presă al Primăriei a făcut cunoscute lucrurile dezbătute de edil cu cetăţenii. Precizările Primăriei sunt tardive, mai cu seamă că evenimentul a fost făcut public chiar miercuri de liderul local al Mişcării Verzilor Democrat Agrarieni, Horea Vuşcan, cel care i-a "montat" pe oameni ca să protesteze, şi care s-a şi plâns că primarul Ilie Bolojan l-a numit "măscărici" şi "băiat de bani gata".
Comunicatul Primăriei spune că Bolojan şi reprezentanţii Electrocentrale s-au întâlnit pe 13 şi 14 decembrie cu orădenii, "pentru a discuta situaţia creată în urma rezilierii de către Transgex a contractelor de furnizare a energiei termice în zona Ioşia".
Preşedinţii asociaţiilor de proprietari şi-au prezentat nemulţumirile legate de hotărârile Consiliului Local, prin care Electrocentrale a devenit distribuitor unic al energiei termice în Oradea, locuitorii din Ioşia urmând practic să plătească acelaşi preţ al gigacaloriei ca şi restul oraşului.
"Principala problemă ridicată a fost preţul foarte mare, dublu faţă de cel practicat de societatea care a furnizat până acum energie termică şi apă caldă, pe bază de energie geotermală. Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari spun că, în aceste condiţii, locuitorii din Ioşia nu doresc să încheie contracte cu Electrocentrale şi vor ca Transgex să rămână în continuare furnizorul de energie termică", se arată în comunicat.
De cealaltă parte, Bolojan le-a spus orădenilor că le înţelege nemulţumirea, ba chiar că o consideră justificată, dar că alte soluţii nu sunt, dat fiind că legea 325 din 2006 spune foarte limpede că, deşi pot exista mai mulţi producători de energie termică, distribuitorul trebuie să fie unic, iar tariful trebuie să fie şi el acelaşi pentru toţi locuitorii din oraş.
Reprezentanţii Electrocentrale, mai precis managerul Dragoş Gligor şi directorul de termoficare Daniel Ţigan, au subliniat că sunt obligaţi să respecte şi să pună în aplicare hotărârile Consiliului Local şi că în curând se vor afla în imposibilitatea de a furniza asociaţiilor din Ioşia energie termică şi apă caldă, în lipsa unor contracte legal încheiate cu acestea. Adică, cine nu-şi face contract nou, nu va mai avea apă caldă şi căldură.
Până acum, asociaţiile de proprietari din Ioşia au refuzat să semneze contractele cu Electrocentrale, afirmând că preferă să se debranşeze decât să plătească gigacaloria la tariful stabilit de Consiliul Local.
În Oradea sunt în prezent 57.419 de apartamente şi 3.656 de case alimentate cu energie termică de către Electrocentrale, la tariful de 235 lei gigacaloria. Pentru locuitorii din Ioşia, care au primit până acum energie termică de la Transgex cu 103 lei gigacaloria, Consiliul Local a hotărât ca, într-o primă etapă, noul tarif practicat de Electrocentrale să fie 193 lei, urmând ca din primăvară tariful să fie acelaşi cu restul oraşului - 235 lei. Această decizie a CL stă, însă, sub semnul întrebării, dat fiind că Autoritatea Naţională de Reglementare impune Consiliului Local Oradea să aplice un singur preţ pentru energia termică.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.