URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Ianuarie 2014, 17:53

Ioan Lascău, condamnat din nou, la 7 ani de închisoare, pentru corupţie!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflat deja după gratii pentru spălare de bani şi luare de mită, fostul şef al Finanţelor bihorene, Ioan Lascău, a fost condamnat într-un nou dosar, la 7 ani de închisoare, pentru trafic de influenţă.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, decizia a fost luată marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, şi nu este definitivă, putând fi atacată prin recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorii Curţii de Apel au păstrat cuantumul pedepsei de 7 ani de închisoare administrate în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, cu patru ani în urmă.

În acest dosar, Lascău a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie orădeni în 22 decembrie 2006. El este acuzat că, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, a pretins 18,5 miliarde de lei vechi de la reprezentanţii firmei Repcon, pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în vederea decontării preferenţiale a unor plăţi restante în valoare de aproximativ 185 miliarde de lei vechi, pentru lucrări efectuate de societatea orădeană în beneficiul Administraţiei Naţionale Apele Române SA.

Cum se ştie, Ioan Lascău se află deja în Peniteciarul Rahova, după ce, în martie anul trecut, a fost condamnat la 3 ani cu executare, de un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Şi în acel dosar a fost trimis în judecată de DNA Oradea tot în 2006, alături de afaceristul orădean Ranyak Zoltan, pentru efectuarea unor operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi utilizarea unor informaţii deţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu, luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, participaţie improprie la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi bancrută frauduloasă.

Aşa cum BIHOREANUL relata la acea vreme, în loc să se prezinte la penitenciar cu valiza făcută, Lascău, care atunci era consilier judeţean al PPDD, s-a făcut nevăzut, aşa că o zi mai târziu era trecut, ca fugar, pe lista persoanelor urmărite internaţional.

Pe 20 mai 2013, fostul finanţist a fost reţinut în Phoenix, SUA, de agenţii Biroului Federal de Investigaţii (FBI), fiind ulterior extrădat.

Citiţi pe această temă şi articolele:

"La penitenciar, dar cu banii-n buzunar: Fiscul recuperează abia 1% din prejudiciile produse de corupţii bihoreni"

"L-au prins americanii! Ioan Lascău, arestat de FBI"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
............
............................LUME BUNĂ ÎN PARCUL TRAIAN ....................
Postat 30 Ianuarie 2014, 14:44 de ADINA
nedumerire
Dar de ce semnati bunatate de articol cu pseudonimul Elena Marinescu?
Postat 30 Ianuarie 2014, 09:30 de Elena Marinescu
Deci nu-l mai vedem curind
,,,
Postat 29 Ianuarie 2014, 22:33 de Abet
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON