URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Iunie 2024, 08:15

Vrei să îți îmbunătățești nivelul de conversație în limba engleză? Îți oferim soluția

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

World English Institute, din Statele Unite ale Americii, trimite în echipe de voluntari care predau cursuri de limba engleză în câteva oraşe din România. Anul acesta, vor avea loc cursuri în Oradea şi Arad, în perioada 24 iunie – 19 iulie. Cursurile sunt gratuite.

Cursurile sunt individuale, unu la unu, un american - un român. De aceea sunt foarte eficiente în a ajuta cursanţii să îşi dezvolte capacitatea de conversaţie. Cursurile au loc de luni până vineri, la una dintre cele şase ore disponibile: 9, 10, 11 şi 16, 17, 18.

Prima condiţie este ca doritorii să cunoască limba engleză la nivel minim de conversaţie, să ştie să scrie şi să citească în limba engleză.

A doua condiţie este ca doritorii să aibă minimum 15 ani, să fie serioşi şi să vină în fiecare zi la cursuri, profitând de aceste 20 de ore de conversaţie.

Persoana responsabilă pentru testarea şi înscrierea cursanţilor este Iuhoş Vasile, administrator al Asociaţiei Speranţa Adevărată-Creştină din Oradea, şi poate fi contactat la numerele de telefon 0745-212.186 sau 0771-525.761.

Locurile sunt limitate, de aceea doritorii sunt rugaţi să se înscrie cât mai repede.

De asemenea încurajăm cursanţii înscrişi să aducă cu ei o persoană care nu se descurcă în a conversa în limba engleză, pentru ca şi acestea să fie încurajate şi motivate în a aprofunda studiul limbii engleze.

Din experienţa anilor trecuţi, putem spune că acest lucru i-a ajutat pe mulţi să îşi îmbunătăţească nivelul de conversaţie, să îşi învingă teama de a conversa în limba engleză şi de a-şi găsi mai uşor cuvintele atunci când sunt faţă în faţă cu un străin.

Vă aşteptăm cu drag pe toţi cei care doriţi să beneficiaţi de aceste cursuri de vară.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ireal, ce dezamăgire ...
... când vezi cât de proști sunt unii cititori ai Bihoreanului.
Postat 07 Iunie 2024, 12:18 de KP
Unu' la unu' este metoda ideală.
Așa au început Adam și Eva ... și uite unde s-a ajuns.
Postat 07 Iunie 2024, 07:48 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON