URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Aprilie 2019, 09:36

Vineri e Bursa generală a locurilor de muncă în Oradea şi Aleşd. Peste 1700 de joburi puse la dispoziţie. Vezi lista angajatorilor!

Vineri e Bursa generală a locurilor de muncă în Oradea şi Aleşd. Peste 1700 de joburi puse la dispoziţie. Vezi lista angajatorilor! foto generic, arhivă

Cei care sunt în căutarea unui nou job au şansa să-l găsească, vineri, la o nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă.

Potrivit unui comunicat transmis de Agenţia Judeţeană a Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor, evenimentul se va derula între orele 9 şi 16, atât în Oradea, la Arena Antonio Alexe, cât şi la sediul agenţiei din Aleşd, str. Rândunicii nr. 4.

"La bursă vor fi prezenţi 58 de angajatori care vor oferi un număr de 1767 locuri de muncă din care 203 sunt pentru studii superioare", a arată AJOFM, care a trimis şi o listă cu angajatorii şi oferta acestora.

Printre companiile prezente la bursă în Oradea se numără companii precum Celestica, Connectronics, Carrefour, UAMT, Metalica, Inteva, Plastor, Vernicolor, Selina, Nidec sau Turism Felix.

În Aleşd, vor participa firmele GNG Construct & CO, Klemi Concept şi Salami Foods, cel din urmă selectând nu mai puţin de 120 de angajaţi.

Lista locurilor de muncă oferită la bursă în cele două localităţi este variată, căutându-se de la manipulanţi marfă, lăcătuşi mecanici, operatori utilaje, stivuitorişti, sudori, dispeceri sau şoferi, până la electricieni, ingineri topografi, specialişti în resurse umane, IT-işti sau experţi în economie.

"AJOFM Bihor va oferi servicii de informare şi consiliere, formare profesională şi servicii de redactare CV, la locul desfăşurării bursei", mai arată comunicatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
#respect
Prezența la programul de lucru al fabricii e obligatorie pentru orice angajat din fabrică. Se pare că prezența fabricii la programul bursei la care s-a angajat să expună nu e obligatoriu. Deși programul evenimentului e de la 9 la 16, după 12 unele firme au dispărut din decor. Cam ăsta e respectul lor pentru vizitatori, și tot ei se plâng că nu găsesc forță de muncă. Probabil pentru ei forța de munca înseamnă să vină lumea peste ei cu forța și să muncească pe degeaba.
Postat 12 Aprilie 2019, 14:26 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON