URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Septembrie 2024, 20:03

FC Bihor, meci dificil pe teren propriu, joi, cu Steaua Bucureşti (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fotbaliştii de la FC Bihor vor fi cei care vor deschide etapa cu numărul 7 a campionatului Ligii a 2-a Casa Pariurilor, care va începe joi, 19 septembrie, de la ora 17, când, la Stadionul Iuliu Bodola este programat jocul cu Steaua București.

Elevii lui Gustavo Aragolaza se întorc acasă după înfrângerea suferită în județul Timiș, la Dumbrăvița, scor 0-1, în timp ce oaspeții, conduși de către antrenorul Daniel Oprița, au avut un parcurs bun până acum, cu trei dueluri câştigate și trei rezultate de egalitate. De altfel, echipa bucureşteană este considerată una dintre cele mai incomode formații din eşalonul secund.

Partida FC Bihor - Steaua a fost prefaţată de clubul orădean, miercuri, cu o conferinţă de presă la care au participat directorul sportiv Stelian Farcău, directorul tehnic Gustavo Aragolaza, directorul tehnic asistent Cristian Oros şi experimentatul jucător Ioan Filip.

Obiectivul imediat: „Să batem Steaua”

Cel care a deschis conferinţa a fost Stelian Farcău, care a dorit să facă anumite precizări legate de obiectivele clubului, în contextul ultimelor rezultate.

„Obiectivul imediat este să batem Steaua, dacă putem. La fiecare meci, ne propunem cu staff-ul administrativ şi cu jucătorii să câştigăm meciul. Obiectivul pe termen scurt este formarea unei echipe, a unei mentalităţi şi a unei atitudini de agresivitate şi disponibilitate pentru joc. Deja încep să se vadă trăsăturile acestea. Vrem să fie marca noastră. Pe termen mediu, ne dorim menţinerea în Liga a II-a, pentru că noi suntem echipă nou-promovată. Iar pe termen lung dorim să construim un lot capabil să ne aducă bucurii şi să avem rezultate peste tot ce s-a întâmplat la FC Bihor în toată istoria acestui club”, a declarat directorul sportiv al clubului.

Stelian Farcău a evidenţiat şi alte detalii legate de dezvoltarea clubului, inclusiv un parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, care va începe la meciul de joi cu Steaua, când 60 de elevi de la trei şcoli din judeţ vor merge în mod organizat să asiste la meci. Este vorba despre elevi de la Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” din Beiuş, Şcoala Gimnazială „Giorgiu Popa” din Câmpani şi Liceul Tehnologic nr. 1 din Suplacu de Barcău.

„Meci foarte important, dar ne-am pregătit foarte bine”

Despre partida cu CSA Steaua au vorbit mai mult tehnicianul Gustavo Aragolaza şi Ioan Filip.

„Va fi un meci foarte important pentru noi, ne-am pregătit foarte bine. Venim după trei înfrângeri care ne-au durut. Cred totuşi că jocurile au fost bune, dar, din păcate, rezultatele nu ne-au ajutat. Meciul cel mai prost a fost cu FC Argeş şi l-am câştigat. Noi tot timpul pregătim meciul ca să-l câştigăm, dar fotbalul modern se schimbă. Sperăm ca joi să facem un joc foarte bun, iar cu acest joc să ne mulţumim suporterii”, a declarat directorul tehnic Gustavo Aragolaza.

Tehnicianul echipei orădene nu se va putea baza la jocul de joi pe serviciile a trei jucători - Ioan Hora, Alex Băican şi Gelu Gitye -, cu toţii accidentaţi.

„Este un meci greu, mai ales că venim după trei înfrângeri, cu jocul de cupă. Trebuie să avem altă atitudine... Cu siguranţă puteam să avem mai multe puncte, dacă eram mai atenţi, dar suntem încrezători pentru partida de joi, ne-am pregătit bine şi avem încredere că putem obţine cele trei puncte, mai ales că jucăm acasă. Sperăm să vină cât mai multă lume la stadion, să ne ajute, pentru că suporterii sunt foarte importanţi”, a afirmat, la rândul său, Ioan Filip. 

Steaua a primit doar două goluri 

În clasament, Steaua ocupă locul 4, cu 12 puncte, dar şi cu cele mai puţine goluri încasate în începutul acestui sezon, doar două, după şase etape. De altfel, în afară de liderul Csikszereda Miercurea Ciuc, echipa bucureşteană este singura neînvinsă din campionat.

De partea cealaltă, FC Bihor ocupă locul 11, cu 7 puncte.

Se anunţă un joc foarte dificil pentru orădeni, care dau de această dată de un adversar ce a înregistrat ultimul eşec la nivelul ligii a II-a în luna martie e acestui an, când „militarii” s-au recunoscut învinși la finalul partidei cu CS Mioveni, 0-2.

Jocul FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti, de joi, ora 17, de la Stadionul Iuliu Bodola, va fi condus la centru de arbitrul timişorean Claudiu Gaitin, în timp ce arbitrii asistenţi vor fi Biro Tamas Kopriva şi Zsolt Kopriva, din Carei. Arbitru de rezervă a fost desemnat Tudor Florin Jurca din Arad, iar observator pentru arbitri, Dan Jiga din Bistriţa. Delegatul de joc este Cristian Petropulos din Alba Iulia.

Partida FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti va putea fi urmărită şi la TV, în transmisiunea Digi Sport şi Prima Sport.


Etapa a 7-a a Ligii a II-a la fotbal:

Joi, 19 septembrie
Ora 17:00 FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti (Digi Sport şi Prima Sport)

Vineri, 20 septembrie
Ora 16:00 Chindia Târgovişte – Ceahlăul Piatra Neamţ (Digi Sport şi Prima Sport)

Sâmbătă, 21 septembrie
Ora 11:00 Concordia Chiajna – Metalul Buzău
Ora 11:00 CS Mioveni – FC Argeş
Ora 11:00 Corvinul Hunedoara – AFC Câmpulung Muscel (FRF TV)
Ora 11:00 Metaloglobus Bucureşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Ora 11:00 CSC Şelimbăr – FC Voluntari
Ora 11:00 Unirea Ungheni – CS Afumaţi
Ora 12:00 CSM Focşani – FC U Craiova (Digi Sport şi Prima Sport)

Luni, 23 septembrie
Ora 16:00 CSM Slatina – CSM Reşiţa (Digi Sport şi Prima Sport)

Marţi, 24 septembrie
Ora 18:30 Csikszereda Miercurea Ciuc – CSC Dumbrăviţa (Digi Sport şi Prima Sport)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON