URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iulie 2024, 10:39

Bihorel: Dorin Corcheș, acest Isus al pământului...

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dorin Corcheș e director la Oficiul pentru Studii Pedologice Bihor. Pentru cei care au deschis mai târziu abecedarele, nu e nicio legătură între pedologie și pedofilie. 

Cert este că, atunci când vin investitorii să facă balastiere sau ferme de panouri fotovoltaice, brusc terenurile devin declasate din pix, deci se pot scoate din circuitul agricol. 

Dorin e un fel de Isus al Pedologiei. Dacă Cristos a transformat apa în vin, Corcheș și subalternii săi au transformat cernoziomul în deșert. 

Iată că din terenuri mănoase se pot face afaceri bănoase! Să mai zică cineva că Dorinel nu e deștept ca pământul...

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Corcheș nu-i de capul lui.
El răspunde doar la chemare. Și cine e gornistul șef al Bihorului, dacă nu-i președintele? Câți președinți are județul? Se știe că e unul doar.
Postat 07 Iulie 2024, 19:14 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4826 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON