Hoţii acţionează exemplar. Pregătesc jafurile până în cel mai mic detaliu, lucrează cu mănuşi, au complici care urmăresc proprietarii din momentul plecării de acasă până la întoarcere şi care stau "de şase" în apropiere.
De doi ani încoace, o bandă de spărgători terorizează locuitorii oraşului Ştei, "operând" câte o locuinţă la fiecare 2-3 săptămâni. Cine sunt? Poliţiştii ridică din umeri, fiindcă n-au reuşit să-i dibuiască, motiv pentru care localnicii pregătesc o reclamaţie pe care vor s-o ducă ministrului de Interne.
Cu ochii pe Facebook
Hoţii au lucrat de fiecare dată în absenţa proprietarilor. În 2015, Daniel Ţigan, patronul unor farmacii din Ştei, a fost prădat în timp ce se afla în vacanţă, de unde îşi şi punea pe Facebook poze. Imprudenţa l-a costat destul de mult: 10.000 euro, 50.000 lei şi mai bine de o jumătate de kilogram de aur!
În acelaşi an a fost jefuită şi casa fostului şef al Finanţelor Beiuş, Raul Nica, plecat la o nuntă, şi cea a fostului director al Colegiului Tehnic Unirea, profesorului Voicu Burtă, plecat cu familia să sărbătorească majoratul fiicei.
Fură şi fugi
Între victime se mai află, spun şteienii, şefa Oficiului de Şomaj Beiuş, Emilia Fotache, notarul Aurel Măduţa, căruia i-a fost spartă casa din Lazuri de Beiuş, fostul viceprimar din Cărpinet, Remus Matiuţă, patronul a două magazine de detergenţi, Tiberiu Mate, proprietarul unui service auto, Gabriel Zotta, patroana unei librării, şi o profesoară care, sub protecţia anonimatului, a povestit BIHOREANULUI ce-a păţit.
"Vândusem un apartament şi un Duster, pentru că voiam să cumpăr o casă în Beiuş. Era într-o zi de sâmbătă, ar fi trebuit să mă întâlnesc cu proprietarul imobilului, dar n-a mai ajuns, a amânat întâlnirea pe luni, iar eu nu am reuşit să depun banii în bancă", îşi aminteşte dăscăliţa. Întreaga sumă, peste 30.000 euro, au rămas în casă. Duminică, a plecat până la Hinchiriş, lăsând-o în casă pe verişoara ei din Oradea.
"Am plecat după-amiaza şi în urma mea, pe tot drumul, a fost o maşină, care nu voia să mă depăşească. Apare pe camerele de supraveghere de la intrarea în prima localitate prin care am trecut. Verişoara mea a plecat spre Oradea după-amiaza, pe la 17.15. Eu am ajuns acasă o jumătate de oră mai târziu şi am văzut urmele prăduielii. Toate lucrurile erau aruncate pe jos, iar banii dispăruseră".
I-a păcălit
Aurel Bogdan, proprietarul unui depozit de materiale de construcţii din zonă, a avut noroc, zice fratele său, Vasile Bogdan, şi el patron peste cunoscutul lanţ de brutării "Buru". "Frate-meu a fost furat în urmă cu două luni şi jumătate. L-au urmărit câteva zile şi, la un moment dat, când au văzut că pleacă din oraş, s-au dus să-i spargă casa. Doar că frate-meu s-a întors cu o altă maşină decât cea cu care plecase, că i se stricase, iar cel care «ţinea de şase» în apropierea casei nu l-a observat şi n-a dat alarma", povesteşte Bogdan.
Aşa se face că, în momentul în care a intrat în curte, hoţii au lăsat totul baltă şi au fugit pe geam şi apoi peste gard. "Nu i-a putut urmări, lucrurile s-a petrecut prea repede. Şi-a găsit casa întoarsă pe dos toată. Hainele, dulapurile... fiecare sertar era scos. I-au spart şi dulapul în care ţinea arme de vânătoare, le-au scos şi le-au pus lângă uşă, probabil ca să le ia la plecare, dar n-au apucat. De fapt, n-au luat nimic", zice bărbatul.
Cu maşina la pândă
Preotul Gheorghe Tal, parohul Bisericii Sfânta Treime din Ştei, n-a avut acelaşi noroc. Hoţii i-au prădat apartamentul în dimineaţa de 6 ianuarie, de Bobotează, în timp ce slujea la altar. "Înainte cu câteva zile, un Mercedes negru a stat tot timpul parcat aproape de bloc. Cât am umblat cu crucea, m-au tot urmărit", povesteşte preotul.
De Bobotează, după slujbă, părintele urma să depună la bancă toţi banii strânşi din contribuţiile enoriaşilor, în total 33.200 lei. N-a mai apucat, căci hoţii i-au luat-o înainte. Cea care a descoperit furtul a fost soţia parohului. "M-am dus la serviciu, dar la un moment dat m-am întors, căci soţul avea o problemă de sănătate şi am vrut să văd dacă se simţea bine. A fost groaznic. Uşa de la apartament era descuiată, iar dormitorul întors pe dos. Toate hainele erau pe jos... Dulăpiorul în care soţul ţinea banii era gol", spune preoteasa.
Suspecţi
Atât parohul cât şi celelalte victime au convingerea că furturile sunt opera aceleiaşi bande, modul de operare fiind identic. Oamenii au fost urmăriţi atât înainte de lovituri, cât şi în timpul acestora, iar casele le-au fost prădate când lipseau. Hoţii au folosit mănuşi şi au avut complici, unii care le dădeau ponturi privind "ţintele" şi alţii care supravegheau zona.
Localnicii suspectează un grup de tineri din zonă care se dau cu maşini scumpe, stau toată ziua prin localuri şi prin sălile de pariuri. "Nu-i întreabă nimeni nimic, pe ce bani stau toată ziua în birturi şi la pariuri, unde bagă sume colosale. Le spui poliţiştilor că îi bănuieşti şi ţi se răspunde că «nu corespunde cercul dumneavoastră de suspecţi cu al nostru»", se plânge profesoara.
Să vină Poliţia!
Oamenii sunt disperaţi fiindcă în unele cazuri au rămas fără agoniseală, iar pe de altă parte pentru că, neprinşi, hoţii ar putea comită noi furturi. Prin urmare, s-au plâns primarului oraşului, Iulian Bălaj (foto), în paralel pregătind un memoriu către ministrul Internelor, pentru a-i cere să pună presiune pe poliţişti aşa încât aceştia să găsească nelegiuiţii.
"Eu îi înţeleg pe cetăţeni şi nici mie nu-mi convine situaţia. Mi-e teamă să plec în delegaţii şi să-mi las soţia singură în casă. Din câte am înţeles, ar fi o bandă care acţionează nu doar în Ştei, ci şi în Beiuş şi prin comunele din zonă", zice edilul.
Bălaj a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii Poliţiei Bihor, inclusiv cu noul şef al Inspectoratului, comisarul şef Alin Haniş, cu care a discutat despre instalarea unui sistem de monitorizare video precum cel din Oradea. "Proiectul este în derulare. Va fi un sistem de monitorizare fără fir, pentru a scurta timpul de instalare, cu camere de înaltă rezoluţie, pentru a fi cât mai precis. Am solicitat oferte de preţuri de la mai multe firme şi urmează să prezentăm întregul proiect, spre aprobare, Consiliului Local", spune primarul.
Căutăm...
Situaţia tensionată din Ştei i-a determinat pe şefii Poliţiei judeţene să-i mobilizeze şi pe ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, care colaborează acum cu colegii din zonă pentru găsirea hoţilor.
Comisarul şef Alin Haniş e convins că rezultatele vor apărea în scurt timp. "În toate cazurile semnalate se fac cercetări. S-au urmărit mai multe piste, se derulează diverse activităţi specifice", spune comandantul. Şi, chiar dacă nu i-au identificat încă pe hoţi, poliţiştii încearcă să prevină noi fapte, mărind numărul agenţilor care patrulează în oraş şi organizând periodic întâlniri cu oamenii, mai ales cu persoanele vârstnice, pentru a le excplica modul în care pot preveni furturile.
Potrivit şefului IPJ Bihor, măsurile preventive au dus la scăderea infracţionalităţii din Ştei în primele 5 luni ale acestui an cu 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, adică de la 25 la 20 de fapte. Între care şi jafurile bandei de spărgători care continuă să terorizeze zona, părând de neoprit...
ÎNDRĂZNEŢI
Jaf şi la Electrica
Hoţii din Ştei au dat cea mai recentă lovitură la un punct de lucru al societăţii Electrica, în noaptea de 2/3 mai, când au decuplat sistemul de monitorizare şi au furat un automat de încasare a facturilor de curent în care se aflau peste 10.000 lei. Potrivit unor surse, dispozitivul nu fusese golit de o săptămână, iar hoţii ar fi ştiut acest lucru, acţionând "la pont".
Dispariţia a fost descoperită de angajaţi, care au sunat la 112, aparatul fiind găsit în aceeaşi zi la marginea cimitirului, dar gol. Autorii nu au fost găsiţi, iar ancheta este efectuată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului criminalistic, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul Beiuş.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.