URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
24 Ianuarie 2012, 14:24

Oradea: Săracul oraş bogat

Oradea: Săracul oraş bogat SE TAIE! Ca să poată plăti ratele la tramvaiele Siemens, municipalitatea a tăiat inclusiv din cheltuielile de salubritate. "Reducerea cu 11% a cheltuielilor de salubritate nu înseamnă că vom curăţa mai puţine străzi, ci că vom optimiza costurile", spune directorul economic al Primăriei, Eduard Florea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vestea bună e că anul acesta municipalitatea va atrage cei mai mulţi bani de până acum. Vestea proastă e că tot nu ajung!

"Este cel mai strâns buget din ultimii ani. Vom avea de plătit rate şi dobânzi de 11 milioane de euro, la un buget cu venituri proprii de 50 milioane de euro", avertizează primarul Ilie Bolojan.

Venituri record

08 Ilie Bolojan_2.jpgOradea îşi doboară recordurile. Conform proiectului de buget, municipalitatea va atrage anul acesta nu mai puţin de un miliard de lei. "Proiectele europene câştigate ne garantează cele mai mari venituri de până acum", spune primarul Ilie Bolojan (foto). Ca niciodată, vistieria oraşului va încasa 165,7 milioane de lei din fonduri europene pentru proiecte majore precum construirea CET-ului pe gaz, reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, construcţia Aquaparcului din Ştrandul Municipal şi altele.

Asta nu înseamnă, însă, că Primăria se va scălda în bani. Dimpotrivă. "Va fi cel mai greu buget din ultimii ani. Guvernul ne-a redus cu un milion de euro veniturile din impozite, iar pe noi ne aşteaptă un an cu vârf de plată, pentru că încep ratele la tramvaiele Siemens", zice Bolojan.

Se taie!

Ca să adune banii de rate, Primăria a tăiat cheltuielile la maxim. Practic, vor fi reduse cu 57% (la 27,4 milioane de lei) cheltuielile cu asistenţa socială, şi cu 9% (la 9,8 milioane de lei) cheltuielile pentru sport şi cultură. Reducerile vor afecta îndeosebi însoţitorii persoanelor cu handicap, pentru care bugetul de salarii va fi diminuat cu 37% (la 3,6 milioane de lei). La fel, FC Bihor se va baza anul acesta pe un buget de un milion de lei, mai mic cu 42% faţă de anul trecut.

08 Eduard Florea_1.jpgÎn ce priveşte cheltuielile operative, RER Ecologic Service va trebui să se bazeze pe venituri cu 11% mai mici faţă de anul trecut, pentru că economiştii Primăriei au redus de la 13,4 la 12 milioane lei cheltuielile de salubritate. "Sumele nu sunt definitive. Dacă peste an vom constata că avem alocări suplimentare sau încasări peste prognoze, bugetul va putea suporta oricând o rectificare", spune directorul economic Eduard Florea (foto). Atâta doar că şansele sunt minime...

În compensare...

Surprinzător, primarul Bolojan pare să fi revenit pentru prima dată asupra politicii de reducere a cheltuielilor de personal. Bugetul de salarii al Primăriei a fost majorat cu 16% la 9,8 milioane de lei. Funcţionarii nu vor câştiga, însă, mai mult. "Această majorare e o compensare a drepturilor speciale anulate de Curtea de Conturi, dar nu acoperă pierderea oamenilor", spune Florea. Dacă un funcţionar angajat pe 800 de lei primea înainte, suplimentar, 400 de lei, "compensarea Bolojan" îi va da doar 120 de lei. Nu mult, dar totuşi în plus!

Mai norocoşi, poliţiştii locali vor avea bugetul de salarii majorat cu 43% (1,9 milioane de lei). Consiliul Local a hotărât anul trecut acordarea unei alocaţii de hrană în valoare de 21 de lei pe zi, adică 630 de lei pe lună, de care nu vor beneficia, însă, şi birocraţii. Primarul a argumentat că ar fi nedrept ca, la muncă similară, contabilii Poliţiei Locale să câştige mai mult decât cei ai Primăriei. Dar se mai poate răzgândi. Proiectul de buget va fi supus dezbaterii publice la începutul lunii februarie, când orădenii sunt chemaţi să-şi dea cu părerea...


RECORD

174.684.990
lei vor fi cheltuiţi anul acesta pentru lucrări finanţate din fonduri nerambursabile


"Dacă nu erau fondurile europene, bugetul pe anul în curs era "chel" de tot. La un procent de 10% alocat din fonduri proprii pentru investiţii, nu se poate vorbi de dezvoltare"

Eduard Florea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
MDA
PRIMARUL TAXOZAUR A DEVENIT ACUM SI PRIMARUL CARE VINE SI CAUTA TOT FELUL DE MOTIVE PT UN MANDAT RATAT.
Postat 26 Ianuarie 2012, 00:05 de WELL
Interesul poarta fesul !
Treburile in primarie merg din rau in mai rau si principalul vinovat e primarul ! Nu poate sa rezolvi adevaratele probleme daca se inconjoara de incompetenti sau daca pe cei priceputi ii pune sa faca ceva pt. care nu sunt pregatiti ! Uitati-va cine sunt cei ce conduc directiile din primarie : o oaste de stransura, o adunatura de seralisti si de ,,titrati'' pe la Spiru HARET. Exemplu de ,,grija'' fata de cetatean : blocarea postului de arhitect-sef si exercitarea ilegala a acestei functii de catre o biata civilista ! Nici principalele lui ajutoare, d-le ..vice'' nu-s mai breze : una are sarcina de partid sa pompeze cat mai mult ungurimii si asta face si la asta se pricepe; cealalta are principala calitate (singura trecuta in cv ,,in extenso''!) de a fi baptista !-
Postat 25 Ianuarie 2012, 09:39 de .
@PROST OR SE FACE
Au mai fost la guvernare PNL si PSD si au facut autostrazi spre iad, iar pentru acolitii lor sosele prin mlastini pana in fata vilei , asa or face si in mandatul pe care si-l pregatesc.Iar despre actualul primar, ce sa spun, parcuri industriale pentru generatiile viitoare poate, ca pentru noi, nu. In saracia de acum el investeste si da pe gratis, cui? ca sunt fff putini care vin sa faca ceva in Oradea , si eu cu ce m-aleg cu impozite crescute si salarii de la firmele "fantomas" de tot rahatul, asta face primarul investitii nerentabile, ce sa zic de poduri si de latirea soselelor de centura, sunt din bani de la guvern(min. mediului, min. transp.) parcurile si sensurile giratorii le face pe imprumuturi, care impovareaza orasul. Filip, n-a facut bine, e adevarat, dar si cand vad ca pe asta il tin in brate unii, doar cei care nu-l cunosc, dar le doresc sa simta pe pielea lor usturimea biciului lui Bolojan, si inca cat de curand.
Postat 25 Ianuarie 2012, 08:09 de hotarat
i`auzi, or prost or se face ca nu pricepe
afaceri neprofitabile?! uiti ce`a facut filip, cate active (terenuri si cladiri ale primariei) le-a vandut la preturi subevaluate, si nimic pentru dezvoltarea orasului pe termen lung! in comparatie cu actualul care face parc industrial, atrage investitori, face parcuri, planteaza peste 20mii copaci, face 2 poduri, dubleaza centura, imbogateste primaria cu terenuri si cladiri.. chiar mai trebuie sa continui? in schimb, nu poti zice ca se plange cand spune adevarului pe nume! sa vezi ce`o sa fie cu guvernul urmator dupa ce pleaca udrea, ca lasa mostenire PNDI cu 10mii km drumuri judetene in tara la standard de cost/km de autostrada!!
Postat 25 Ianuarie 2012, 01:25 de unu
pentru unu si xxx
Numai un incompetent se plange de datoriile lasate de cel dinaintea lui, daca nu voia nu candida la primarie, iar daca nu putea duce ce a lasat celalalt era liber sa demisioneze, daca a ramas , sa se descurce cum o vrea si o putea si sa nu mai impovareze si el cu afaceri neprofitabile orasul.
Postat 24 Ianuarie 2012, 22:02 de hotarat
Identicii
Nu exista nici o deosebire intre Boc si Bolojan. Acelasi stil utecist, fara legatura cu economia reala. Boc se sprijina pe UDMR ca sa reziste coalitia de la guvernare. Bolojan se sprijina pe UDMR ca sa treaca hotaririle de consiliu. Aceeasi situatie precara, cu bugete austere. Seamana si pentru ca s-au nascut, unul pe o parte si celalalt pe ailalta parte a muntelui (distanta in line dreapta intre Rachitele si Vadu Crisului nu e mare). Poate vom intra in normal cind o sa scapam de amindoi.
Postat 24 Ianuarie 2012, 21:39 de Z
pt anteriorii
tineri din OT-PDL, cand mostenesti doar DATORII de la Filip, ce te faci? (plus ca vine guvernu si prin descentralizare intelege sa nu mai lase sa se autofinanteze primariile, ci sa`mparta ei cu tzaraita, de la centru) nu investesti in dezvoltare, tai salarii, anulezi investitii, vinzi terenurile primariei si te consolezi cu asta? or spui lucrurilor pe nume (ma refer la guvern), cauti investitii pe surse europene (nu credite cum stiti voi), si incerci sa faci sa fie echitabil pt cei cu salariile scazute? inteleg ca trebuia la stat facuta o trecere de la plata prin sporuri si drepturi, pe langa un salariu mic, la majorarea salariului de baza si echilibrat salariul mediu din mediul privat cu cel din mediul public, de-acord, dar nu puteti compara guvernul/primarii vostri cu activitatea primariei sub mana lui bolojan. aveti un pic de obraz.
Postat 24 Ianuarie 2012, 20:27 de unu
xxx
articolul e o spalare de imagine, corect. as spune chiar o discreta manipulare a opiniei publice. dar de aici si pana la a spune (vezi mai jos) ca primarul trebuia sa se gandeasca mai mult cand a facut datoriile e calea lunga dintre un om cu cap si un imbecil. am uitat atat de repede cine s-a intins mai mult decat se putea? in mod sigur nu bolojan
Postat 24 Ianuarie 2012, 19:27 de xxx
e greu sa gandesti
De ce iese primarul in presa si se plange?, ca s-a intins mai mult decat ii era patul? Trebuia sa se gandeasca atunci cand a facut datoriile ca s-ar putea sa nu aiba bani sa le platesca, ca doar tot in criza eram si atunci , dar nu: "trebuie sa faci, oricum, dar sa faci" usor ti-a fost domnule sa comanzi pe buzunarul oradenilor, dar nu-i bai ca-ti vine randul si vei plti dumneata, intr-un fel sau altul.
Postat 24 Ianuarie 2012, 17:40 de Borderou
Sa-ti fie rusine, mai primare !
Cand mi-a taiat patronul din salariu, ACUM 4 ANI, a venit cineva din primarie sa-mi completeze venitul ?! Cum vezi tu, primar nesimtit, solidaritatea sociala ?! Sa ducem in carca bugetarii pana vom crapa ?! Nu a interesat pe nimeni cum ma descurc cu banca, cu ratele....De ce sa bag pt. a suta oara mana in buzunar pt. niste lipitori de afise, ca la asta sunt ,,specialisti'' ?! Sa-ti fie rusine, primare !
Postat 24 Ianuarie 2012, 17:38 de .
Flori pentru Algernon
Si lacrimi pentru bugetul Oradiei...Esti sarac,mirosi a prost;vorba olteanului.Jelaniile publice nu rezolva nimic,nici macar n-au cum sa estompeze erorile manageriale care au (con)dus la un astfel de status quo."Sa te-ntinzi cat ti-e plapuma" pare-se ca-i un proverb la care dl.Bolojan n-a participat in clasele PRIMARe...Despre consilierii economici sa nici nu pomenim.
Postat 24 Ianuarie 2012, 16:55 de gyorgy tozser
primar
tot guvernu-i de vina,tot basescu-i de vina,da asa e construita mentalitatea romanulu,problema-i ca se perpetueaza de la generatie la generatie parca ar fi o mostenire obligatorie,prostimea da,prostia o construiesti cealalta o mostenesti.
Postat 24 Ianuarie 2012, 14:44 de uite
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON