URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iunie 2018, 08:03

Revolta târgoveţilor: Comercianţii de pe Corso, nemulţumiţi că Primăria Oradea le-a pus orar prelungit

Revolta târgoveţilor: Comercianţii de pe Corso, nemulţumiţi că Primăria Oradea le-a pus orar prelungit ANGAJĂM VÂNZĂTOARE! Obligaţi să-şi prelungească programul de funcţionare, agenţii economici de pe Corso au început goana după angajaţi. "Tot al doilea magazin de pe strada Republicii caută vânzători, deşi angajatorii nu ştiu din ce o să-i plătească", spune patronul unui magazin de textile, Călin Tamaş
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând din 1 iunie, întreprinzătorii de pe Corso, de la cafe-baruri la instituţii bancare, sunt obligaţi să lucreze după un orar de vară între orele 10 – 21. Instituită în toamna anului trecut prin Regulamentul pentru stimularea dezvoltării centrului istoric, măsura vizează atragerea vizitatorilor în centrul istoric îndeosebi seara şi în weekend, când zona e pustie.

"E important ca spaţiile de la parterul clădirilor să fie deschise. Dacă un sfert din spaţiile dintr-un mall ar fi închise, ar da faliment", argumenta primarul Ilie Bolojan în promovarea regulamentului. Problema e că acum comercianţii se plâng că dau ei faliment!

"Un centru mai atractiv!"

Ilie Bolojan, primar OradeaAdevărul e că seara şi în weekend centrul oraşului este pustiu. Cumpărătorii s-au mutat în mall-uri, localurile de pe Corso şi-au redus programul, iar turiştii aflaţi în trecere se zgâiesc la uşi închise. După investiţii de zeci de milioane de euro în reabilitarea zonei, a infrastructurii şi clădirilor, în septembrie 2017 primarul Ilie Bolojan (foto) a impus, în premieră naţională un regulament pentru stimularea dezvoltării centrului istoric.

"La sfârşit de săptămână centrul oraşului are prea puţini pietoni. Avem nevoie de un centru mai atractiv", explica primarul. Aşa că a luat măsuri!

Program minim obligatoriu...

Instituit prin Hotărârea Consiliului Local 827 din septembrie 2017, Regulamentul prevede măsuri graduale, care încep din 1 ianuarie 2018 cu interzicerea funcţionării service-urilor şi spălătoriilor auto în zonă, şi culminează cu scoaterea în afara centrului istoric, începând cu 1 ianuarie 2019, a caselor de amanet, magazinelor second-hand şi jocurilor de noroc. Suplimentar, din acest an, proprietarii vor fi supraimpozitaţi cu 50% pentru spaţiile comerciale de la parterul clădirilor ţinute închise mai mult de o lună şi pentru terenurile virane fără construcţii.

În ce priveşte agenţii economici de pe Corso, începând cu prima zi din an unităţile de alimentaţie publică, de la baruri şi restaurante la terase şi cofetării, sunt obligate să funcţioneze după un program unic minim între orele 10-19 în intervalul 16 octombrie - 14 aprilie, şi respectiv 10-21 între 15 aprilie şi 15 octombrie.

Din 1 iunie, măsura se aplică tuturor unităţilor cu profil de comerţ şi servicii, deci inclusiv magazinelor şi birourilor notariale, iar din 1 ianuarie 2020 tuturor firmelor din zona centrală, definită ca arealul cuprins între străzile Republicii, de la magazinul Crişul, şi Vasile Alecsandri, inclusiv cu zona Independenţei.

Nerespectarea orarului unic minim se sancţionează cu amendă între 200 şi 600 lei, iar în caz de recidivă cu retragerea autorizaţiei de funcţionare.

Cu jalba la prefect

Normativul a stârnit nemulţumiri de la început. Proprietarii caselor de jocuri de noroc au protestat spunând că ei cresc atractivitatea oraşului, cei ai caselor de amanet au invocat că atrag clienţi, iar cei ai magazinelor second-hand au protestat spunând că au marfa mai bună decât "turcismele" din magazinele cu ştaif, aşa că nu dăunează imaginii oraşului.

consilierul local PSD Adrian NegreaIntuind potenţialul conflictului iscat, consilierii PSD i-au cerut prefectului Ioan Mihaiu, deocamdată fără ecou, să atace regulamentul în contencios. "Magazinele care vând haine au acelaşi cod CAEN, indiferent că e vorba de haine noi sau second-hand. Interdicţia de a funcţiona în centrul istoric îi discriminează pe cei din urmă", spune consilierul local Adrian Negrea (foto).

Social-democraţii au păreri diferite inclusiv faţă de programul unic minim. "Acesta generează firmelor costuri suplimentare care nu sunt acoperite prin creşterea încasărilor. Dacă ar şti că fac profit, patronii şi-ar prelungi singuri orarul", spune liderul consilierilor PSD, Liviu Sabău Popa, care consideră situaţia de-a dreptul absurdă. "Sunt curios dacă şi Primăria şi Serviciul de Evidenţa Persoanelor îşi prelungesc programul până la ora 21, pentru că ambele prestează servicii şi sunt în centrul istoric", glumeşte Sabău.

"Puteau să ne ceară părerea!"

Agenţilor economici din zona centrală nu le arde însă de râs. Dacă proprietarii barurilor nu comentează, pentru că oricum ţineau deschis, deţinătorii magazinelor au depus săptămâna trecută la Primărie mai multe plângeri. "Am aflat de regulament abia pe 18 mai, când a venit Poliţia Locală cu o înştiinţare. Puteau să ne ceară şi nouă părerea înainte să hotărască!", reclamă Toro Eva, vânzătoare în magazinul de haine Sara de pe Corso.

Comercianţii sunt cu atât mai nemulţumiţi cu cât se aşteaptă la creşterea cheltuielilor de întreţinere şi personal, nu şi a încasărilor. "Dacă am avea clienţi, am prelungi singuri programul, dar n-avem. Într-adevăr, a crescut numărul de turişti, dar nu suntem la nivelul Braşovului, ca să se simtă în vânzări", zice şefa magazinului King Art, Molnár Judit.

Ramona Cuc, reprezentanta magazinului de telefoane Germanos are aceeaşi părere. "Nu că nu vrem să lucrăm, dar nu merită. Sâmbăta trecută, de la ora 9 la 15 am încasat doar şapte facturi", spune Cuc. Într-o situaţie similară sunt toţi vânzătorii de produse non-alimentare, de la ţesături şi pantofi la ochelari şi rochii. "Clienţii noştri sunt orădeni, nu turişti. Vindem între orele 10-11, la prânz e pauză totală, mai este ceva mişcare între 16 şi 18, apoi nimic. O să venim la lucru doar să stăm în uşă, să ne vadă turiştii...", spune un alt comerciant.

În bătaie de joc...

Patronii afirmă că pentru a ţine deschis 11 ore pe zi vor fi nevoiţi să angajeze personal pentru două schimburi, altfel vor fi amendaţi de ITM pentru muncă peste program. Vinerea trecută, tot al doilea magazin avea pe uşă mesajul "Angajăm personal". "Ar trebui să angajăm măcar o persoană, dar cum să conving pe cineva să vină când ştiu că din 31 decembrie trebuie să ne mutăm şi n-o să mai aibă de lucru?", întreabă Vezsenyi Zita, patroana magazinului second hand London Shop.

În ciuda anunţurilor, puţini orădeni sunt dispuşi să lucreze în weekend. "Nu avem pe cine angaja. Oamenii vin, văd programul, salariul şi pleacă", spune Călin Tamaş, patronul magazinului Todoruţ, specializat în ţesături. Bărbatul e cu atât mai supărat cu cât întrevede falimentul micilor afaceri de pe Corso. "Majoritatea magazinelor sunt afaceri de familie. Noi ne-am plătit concediul pentru luna iulie încă de anul trecut. Când am spus că nu am cum ţine program prelungit pentru că plec cu soţia şi rămâne un singur angajat, femeia de la ghişeu mi-a spus în bătaie de joc să mergem pe rând!", a povestit Tamaş.

Bolojan nu crede în lacrimi

Problemele personale sau cele de rentabilitate a magazinelor nu schimbă însă calculele municipalităţii. "E anormal ca în ultimele zile proprietarii să descopere că din 1 iunie trebuie să respecte noul regulament, deşi a fost adoptat de foarte mult timp", spune primarul Ilie Bolojan.

Potrivit edilului, comercianţii pot alege să se conformeze sau să se mute. "Am rezerve că un magazin de perdele va avea o raţiune economică să fie deschis sâmbăta şi duminica. Piaţa s-a schimbat mult, acest comerţ a fost preluat de marile lanţuri, dar asta nu înseamnă că nu poate să reziste. Dacă proprietarul vinde acolo, va trebui să facă un efort să vină şi sâmbăta şi duminica", spune edilul.

Potrivit acestuia, alternativele sunt relocarea sau schimbarea profilului de activitate. Antreprenorului îi rămâne de ales: să plece în altă parte, pierzându-şi clienţii şi probabil afacerea, sau să rămână pe loc, să-şi facă altă clientelă, pentru un alt profil. Indiferent ce alege, centrul istoric se va schimba. Nu pentru că vor veni mai mulţi turişti, ci pentru că, probabil, mai multe afaceri vor pleca...


REGULAMENT CU HIBE
"Vom veni cu clarificări"

Succint, expeditiv şi fără norme de aplicare, regulamentul instituit prin HCL 827/2017 are mai multe scăpări. Prima şi cea mai importantă se referă la faptul că deşi programul de lucru al magazinelor de pe Corso este precizat clar între orele 10-19 iarna şi 10-21 vara, nu menţionează nicăieri sintagmele "zilnic" sau "inclusiv în weekend", şi nu face nicio referire la orarul din timpul sărbătorilor legale. La fel, nu lămureşte cazul băncilor care, închise fiind, lasă clienţilor acces la ATM-uri, şi nici pe cel al birourilor de copiat acte ori notariale, a căror activitate este dependentă de cea a instituţiilor publice.

Eduard Florea, director economic al Primăriei Oradea"Într-adevăr, regulamentul nu a fost destul de explicit. Ne vom consulta cu juriştii municipalităţii şi săptămâna viitoare vom reveni cu clarificări", a declarat BIHOREANULUI directorul economic al Primăriei, Eduard Florea (foto). Acesta este şi motivul pentru care, neoficial, agenţii Poliţiei Locale au primit dispoziţie să înceapă abia de luna viitoare verificarea modului de respectare a programului prelungit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
22 Comentarii
Un fleac 50%
Daca au si fatada neinrijita intra in Liga mare : 500+50%. Art Nouveau
Postat 08 Iunie 2018, 10:14 de excalibur
@excalibur
Ma intreb ce vor face cei ce au in proprietate o cladire de peste 100 de ani in zona istorica, dar care nu se incadreaza in aliniamentul stradal. Vand? Demoleaza? Sau pur si simplu sunt condamnati sa plateasca de acum incolo +50%?
Postat 08 Iunie 2018, 09:51 de TomaAlimos
Patul lui Procust
Targovetii din centru sa fie pregatiti pentru o noua masura aflata pe teava: 50% majorare impozit cladire daca aceasta nu respecta aliniamentul sau regimul de inaltime gindit de arhitectul sef. Specialistii de la aceeasi Politie Locala vor stabili cine se incadreaza si cine nu. E tirziu sa va ginditi ca ati putea face repede o facultate de constructii sau una de drept. Mai usor si cu angajarile ca sa respectati orarul. Solutia o aveti destul de clara : RELOCARE. Nu stati in calea dezvoltarii orasului
Postat 07 Iunie 2018, 20:01 de excalibur
@ cetatean
Hai sa nu mai comparam vremea lui filip cu vremea lui bolojan sau cu vremea lui ceausescu. Abia din 2007 suntem membrii in UE și avem acces la fonduri europene. Și încă ceva: Oradea a avut după revolutie in general primari de dreapta, fapt ce ne-a exclus de la fondurile distribuite de "centru" cu toate că am fost campioni mai tot timpul la colectat taxe. Daca bolojan a făcut ceva și se vede, înseamnă că și-a făcut foarte bine datoria și nimic mai mult. Nu a venit cu bani de acasa și nici nu ne-a învatat el cum se câștigă o pâine.
Postat 07 Iunie 2018, 19:52 de User anonimizat
Comparatie
Sa-l luam pe fostul primar Petru Filip, primar 2 mandate intre 92-97 si 2000-2007. Ce tin eu minte ca a realizat? Centura Oradiei cu o banda pe sens si multe reparatii la drumurile locale. Nu prea ma ajuta memoria. In 12 ani!!! Ce a realizat Ilie Bolojan in 3 mandate?
Postat 07 Iunie 2018, 19:15 de cetateanbihorean
Corect
Asa e, ai dreptate, sunt cuvintele mele. Eu inteleg ce spui, iti respect opinia. Dar raman la parerea ca primarul a fost nevoit sa mareasca impozitele datorita reducerii veniturilor primariilor din toata tara ca urmare a HG. Raman la convingerea ca e greu sa ai calitate si pret mic- sunt n exemple, sa ai impozite mici si standarde de viata ridicate- iarasi n exemple(toate tarile nordice, Franta unde asigurarile sociale sunt foarte bune, Elvetia, Germania, etc au si impozite usturatoare). Luand exemplul Oradiei, putem avea o modelul1, sa zicem facem legatura autostrada, investitii cele 2 spitale, pasaje, drum expres Real2, finalizare termoficare, sustinere reabilitare cladiri centru, muzee, Cetate printr-un impozit mediu sau mic, intr-un interval de sa zicem 10- 12 ani. Sau modelul 2 , aceleasi investitii sa le finalizam intr-un interval de doar 5 ani, dar cu pretul de a impune mai mult de la cetateni. Eu despre asta vorbesc. Iar accessrea fondurilor europene este o oportunitate extraordinara de a scurta perioada de dezvoltare. Totusi primaria are nevoie de bani. De la cetateni, firme, impozite, taxe.
Postat 07 Iunie 2018, 18:53 de cetateanbihorean
@ cetatean
Tema impozitelor am adus-o in contextul subiectului adus de tine în discuție cu "ce fain e la unguri sau la alții, case aliniate, palete culori, intretinute, dar sa stiti ca astea sunt si consecintele unor masuri, decizii ale primariilor.." sunt cuvintele tale. Era doar o comparație cu deciziile luate de primari diferiți din lumi diferite.. Și crede-mă că dezvoltarea se poate face și fără să se pună biciul pe alegatori iar faptul că unii nu împărtășesc ideile primarului nu înseamnă că se opun dezvoltarii.
Postat 07 Iunie 2018, 18:16 de User anonimizat
Bihoreanoradean
Bucurate de 60 de lei la pensie
Postat 07 Iunie 2018, 18:05 de Sandu1201
impozit
Nu asta era ideea mea, tu ai luat un contraexemplu doar conjunctural, sarind de la discutia daca e bine sa avem program prelungit pe centru? La impozite marite. Pai ia exemplul oriunde in lumea asta civilizata, toate obiceiurile au la baza o constrangere venita de sus- primarii, asociatii, guvern, etc Iar punctual, la exemplul dat de tine cu vecinii maghiari, poate o fi din cauza ca multi dintre ei s-au mutat si satele din est au ramas Mai goale, administratiile lor fiind nevoite sa faca o oferta avantajoasa pentru atragerea de noi locuitori? Poate stii tu Mai bine. Vrem sa avem investitii in dezvoltare orasului si un oras frumos, cu un cost Mai ridicat, sau preferam cost mic dar investitii reduse si o dinamica lenta? Un oras Mai adormit si lenes dar Mai ieftin? Aici fiecare are dreptate nu exista bun sau rau, e chestie de alegere. Investitiile se fac, raman orasului, nu da primarul pomeni pe mariri salariale si pensii, care maine pot disparea la venirea unei crize. Soselele, drumurile, aquaparkul, aeroportul, spitalul, samd raman chiar daca vine maine criza. Intelegi diferenta?
Postat 07 Iunie 2018, 15:44 de cetateanbihorean
@ cetatean
Mă bucur că ai pomenit de unguri și o să-ți dau un exemplu (de băgat la capul primarului): In primul sat de la granița, acolo unde își cumpără romanii case ieftine, exista utilități (GAZ, apa, canalizare, etc.), și impozit ZERO pe proprietate o data cu obligativitatea de a întreține spatiile din fata caselor și casele îngrijite. Noi avem doar obligații, interdicții și taxe mărite.. așa că nu-l mai lauda pe nebun că nu ține.
Postat 07 Iunie 2018, 15:13 de User anonimizat
Comertul se face
Pana la urma, cine vrea sa faca comert sau ospatarie va face, va fi o selectie naturala, regulile sunt Mai dure, exprimarea a fost nediplomatica. La fel cu cine vrea sa aiba casa-n pupul centrului trebuie sa si-o mentina in standarde decente, ne Mai miram de ve fain e la unguri sau altii, case aliniate, palete culori, intretinute, dar sa stiti ca astea sunt si consecintele unor masuri, decizii ale primariilor! Referitor la orar prelungit pe centru- Ia ganditi-va la programul magazinelor din Lotus sau Era care este? Se inchid duminica? Sau sambata au program pana la 2? Si atunci e logic de ce la Asa program ingust oamenii prefera sa frecventeze mallurile si nu centrul orasului! Mai ganditi-va!
Postat 07 Iunie 2018, 14:54 de cetateanbihorean
si mai e ceva...
probabil ca si inchiderea toaletelor publice face parte din maretul plan, nu de alta, dar intr-un centru pustiu, la ce ai mai avea nevoie de toalete?
Postat 07 Iunie 2018, 14:47 de TomaAlimos
Edil sau vechil?
Dacă proprietarul vinde acolo, va trebui să facă un efort să vină şi sâmbăta şi duminica", spune edilul. 1. Sa-l vad pe Bolo sambata si duminica cu treaba la primarie, nu in "in delegatie la Parlament" cum apare in cheltuielile lunare ale Primariei 2. Serviciile publice sa aiba deschis zilnic conform programului impus privatilor, nu de alta, dar programul cu publicul e o bataie de joc in toata Romania: daca ai ceva de rezovat trebuie sa iti iei liber. "Potrivit edilului, comercianţii pot alege să se conformeze sau să se mute." - atata timp cat nu le plateste edilul salariile si chiriile, ar fi bine sa fie putin mai atent la cum vorbeste, ca s-ar putea sa se mute el. Curiozitatea mea e alta: ce va face cand pietonala va fi goala? Va trai Primaria din suprataxarea cu 50%?
Postat 07 Iunie 2018, 14:44 de TomaAlimos
ce-i de facut cu asa primarie?!?!
Ceea ce face Primaria nu este usor, o sarcina ingrata, sa modifice orarele programelor de lucru si mentalitatea oamenilor. Nu stiu daca decizia e buna ori ba, dar cred in buna intentie a primarului orasului. Cei care Il acuza de reavointa se inseala. Tocmai pentru a creste atractivitatea orasului de mana a 2-a Oradea, pentru a revitaliza viata si a atrage tinerii din alte zone- pentru care un oras cu viata, neplictisitor, cu activitati, atractii, etc sunt lucruri importante; turistii de asemenea doresc un oras cu magazine si restaurante cu o oferta variata, cu un program Mai lung! Unele lucruri vin la pachet cu altele. Pentru ca turistul care vine la tratament merge strict la Felix, pe cand ofera Oradiei trebuie completata si cu partea de agrement, shopping, cultura, divertisment, etc. Turistii care doresc liniste si odihna, merg la Sovata unde beneficiaza de o relaxare si liniste cantr-un sanatoriu. Ok, nu sunteti deacord, va rog, pe langa criticile voastre sa Veniti si cu niste idei propuneri pentru a dezvolta atractivitatea orasului. Pot sa va aduc aminte ca multa lume s-a impotrivit deciziei primariei de a supraimpozita proprietarii din centrul istoric pentru neingrijirea fatadelor cladirilor din centru! Prima primarie din Tara care a avut curajul sa faca asta! Si totusi, se vad rezultatele, chiar daca la inceput decizia a fost puternic contestata.
Postat 07 Iunie 2018, 14:30 de cetateanbihorean
Cu arcanu'
Bolovaneeeee!!!! Eu zic să-i scoți cu forța pe orădeni în weekend pisientruuu... Mama lor de țărani... Ce le trebuie lor mers la bunici la tara, la ștranduri in Felix sau la iarbaverde ori pădure undeva departe de oraș când au corso??? Ai putea sa le mărești și impozitele celor care nu fac dovada că se plimba și fac cumpărături pe centru..
Postat 07 Iunie 2018, 13:55 de User anonimizat
Bine le face birtinezul...
... daca-s prosti! Timpul a dovedit ca marea majoritate a hcl-urilor, vorbesc de cele cu impact direct asupra oradenilor, au fost date cu incalcarea legislatiei. Doar un exemplu: celebrele hcl-uri care reglementau ,,zonarea" Oradiei si instituiau monopolul cet-ului. Intre timp, amenintat cu pierderea proceselor pe banda si cu despagubiri+cheltuieli, cl (adica birtinezul) le-a inlocuit. Si asta noua este atacata in instanta!Ce pot face ,,targovetii"?! Sa se adreseze instantei si sa ceara in prima faza suspendarea hcl buclucasa pana la judecata pe fond, adica pana instanta se va pronunta asupra legalitatii hotararii!
Postat 07 Iunie 2018, 13:17 de pinonel
@ sandu
Să plece nebunu'!
Postat 07 Iunie 2018, 10:32 de User anonimizat
Ahahahaha
Ma nebunilor . Va așteaptă trenul de VASLUI . Plecati de aici . TDS e mecanicul de locomotivă. Lasa-ne lasa-ne
Postat 07 Iunie 2018, 10:18 de Sandu1201
Bolovan de abc
Bolovanul fost patron de abc (falimentar) vrea să dea lecții despre cum se conduce un mall... Buna gluma. In primul rand un mall are parcări, motiv extrem de important, in al doilea rând are preturi pentru toate buzunarele. La noi, mall-ul "corso" nu prea are preturi pentru oradeanul de rand, nici macar pentru turiștii care vin cu bilete de pensionar in Felix. Daca vorbim despre turiștii ce își permit Nimphea, aia merg la cumpărături în Viena, nu de alta dar ce găsești pe corso, găești în orice mall de la marginea orașului la preturi decente și corecte .
Postat 07 Iunie 2018, 10:08 de User anonimizat
Ingramadit la minte, diliul sef.
Dupa el, economia de piata bazata pe cerere si oferta e optionala in Oradea.
Postat 07 Iunie 2018, 08:41 de CrisDumi
"Statul sunt eu"
"alternativele sunt relocarea sau schimbarea profilului de activitate" ...prin relocare se poate intelege o forma de exil? Adica o parte din cetatenii urbei au devenit indezirabili? Se doreste inlocuirea acestora cu cetateni conformi noilor standarde? Asistam la o forma embrionara de fascism si eugenism?
Postat 07 Iunie 2018, 08:39 de excalibur
partea buna
E ca se ocupa si primarul de economie. Partea proasta e ca o distruge, atata cata mai este. Parca ar fi un politruc comunist care isi face de cap.
Postat 07 Iunie 2018, 08:09 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON