URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iulie 2012, 15:21

Putoarea se extinde! Duhoarea de la fermele de porci ale Nutrisuin Palota a ajuns şi la Marghita

Putoarea se extinde! Duhoarea de la fermele de porci ale Nutrisuin Palota a ajuns şi la Marghita PERDEA DE AER. Ferma din capătul Marghitei nu are perdea de copaci în jurul batalurilor (foto) şi nici pat de paie pe luciul de apă în care se varsă dejecţiile porcine, aşa că "parfumul" emanat se ridică fără oprelişti peste oraş. "De ani de zile li s-a atras atenţia, dar nu au făcut nimic, nici cei de la fermă, nici autorităţile de mediu", se plânge primarul Marghitei, Pocsaly Zoltan (medalion)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Problema miasmelor care au năpădit cartierele orădene Ioşia şi Rogerius a devenit şi mai spinoasă. În lipsă de pârghii cu care să acţioneze, joia trecută primarul Ilie Bolojan a cerut tuturor autorităţilor competente în domeniul sănătăţii şi mediului "sprijinul în analizarea situaţiei şi impunerea măsurilor necesare pentru a se respecta dreptul la un mediu sănătos şi pentru locuitorii din cele două cartiere ale municipiului Oradea".

Dar situaţia e aceeaşi şi în Marghita. Dimineaţa, seara şi la sfârşit de săptămână, oraşul e năpădit de putoarea crescătoriei de porci amenajate înspre comuna Viişoara de Nutrisuin Palota, firmă patronată de Iosif Pazuric. Problema datează de 3 ani, iar reclamaţiile curg fără număr, mai ales pe adresa primarului Pocsaly Zoltan, care a decis să scăpe oraşul de mirosuri. A împărţit liste pentru semnături în toate cartierele, pe care apoi le va ataşa la un memoriu cu care va "bombarda" toate autorităţile sanitare şi de mediu.

În oraş, ca-n grajd

Sorin Silaghi, unul dintre reclamanţi, locuieşte la marginea oraşului şi este, deci, printre primii afectaţi de putoarea emanată de crescătoria cu 3 hale de producţie şi o capacitate de 9.000 de capete situată la 2 kilometri de oraş. "Nu ai cum să te fereşti. Împuţeşte până şi lenjeria din dulapuri", se plânge omul. Fost consilier PSD, Silaghi a ridicat în numeroase rânduri problema în Consiliul Local, a făcut demersuri şi la Garda de Mediu, dar degeaba. "Mi s-a răspuns că ferma are acte în regulă. Dar cum sunt în regulă când în oraş pute de-ţi mută nasul?".

02 Mircea Bichis.jpgUn alt marghitan, Mircea Bichiş (foto), susţine că Nutrisuin nu respectă minimele obligaţii stipulate în autorizaţie. "N-au copaci în jurul batalurilor, n-au paie pe luciul de apă. Am verificat de mai multe ori. Oamenii nu mai pot ieşi din case seara, dimineaţa şi la sfârşit de săptămână. E insuportabil".

Reclamaţii şi de la spital

La fel ca în cazul fermei din Oradea, crescătoria din Marghita deţine autorizaţie de mediu, ceea ce atestă că teoretic respectă normele legale. Autorizaţia obligă societatea să garanteze şi protecţia aerului printr-o serie de măsuri tehnice, precum  evacuarea periodicǎ a dejecţiilor de porci şi valorificarea acestora ca îngrăşământ agricol, hrănirea animalelor prin tehnici care reduc nutrienţii din dejecţii, folosirea de substanţe în canalele colectoare care, de asemenea, reduc emisiile de miros. Numeroasele sesizări făcute de locuitori arată însă că problemele persistă şi, practic, respectarea obligaţiilor instituite prin autorizaţie nu este în măsură să scape oraşul de putoare. Asta mai ales că, după cum a constatat şi BIHOREANUL, batalurile de colectare a deşeurilor nu sunt acoperite cu paturi de paie şi nici înconjurate de o perdea de copaci care să reţină, cât de cât, mirosurile.

Primarul oraşului spune că problema e cu atât mai gravă cu cât, recent, disconfortul a fost reclamat şi de directoarea Spitalului Municipal, Bradacs Aliz, în numele pacienţilor. "A venit să-mi spună că bolnavii nu mai pot dormi noaptea de mirosuri. Nu mai ştiu ce să fac", zice Pocsaly, care, ca ultimă soluţie, a început o acţiune de strângere de semnături şi intenţionează să ceară intervenţia autorităţilor de profil.

Porcărie la control

02 Ovidiu Daescu.jpgPână acum, 300 de marghitani au semnat listele de "nemulţumiţi". Până ca memoriul să ajungă la destinatari, BIHOREANUL a solicitat o poziţie şefului Gărzii Naţionale de Mediu, Ovidiu Dăescu (foto), iar răspunsul pare încurajator. "În ultimele zile au fost demarate mai multe controale tematice, fiind luată în calcul şi poluarea reclamată periodic de orădeni. Vom căuta măsuri care să tranşeze definitiv situaţia. Despre situaţia din Marghita nu am fost informat până acum, dar vom verifica şi sesizările de acolo", a promis şeful Gărzii de Mediu.

Neputinţa de până acum a autorităţilor de mediu, care invocau că mirosul nu poate fi măsurat, face ca singurele soluţii să rămână ori revizuirea autorizaţiilor, prin impunerea de condiţii mult mai drastice, ori relocarea crescătoriilor, mai ales că aceea din Oradea se află chiar pe terenul oraşului, concesionat societăţii Nutrientul Palota la începutul anilor 90. Relocare cu care oficialii firmei s-au arătat de acord, cu condiţia să primească despăgubiri pentru investiţiile făcute. Întrebarea este, însă, cine îi despăgubeşte pe cetăţenii intoxicaţi de putoare?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Brusc Romanul a uitat de cresterea animalelor
Cum se face ca la toti le pute porcul, dar in farfurie le place. O sa vedem cum o sa le puta si in farfurie cand datorita secetei si crizei mondiale a furajelor pentu multi o sa ajunga carnea de porc un lux. In locatia respectiva a fost ferma si inainte de \\'89 si atunci era bine, nu deranja pe nimeni. Cetatenii deranjati de miros stiu oare cate taxe plateste societatea respectiva la buget , cati oameni au loc de munca direct si indirect datorita acestor ferme? Tara asta importa 70 % din carnea de porc pe care o consuma, bineinteles ca asta nu deranjeaza pe locuitorii din Marghita. De ce sa incurajam productia in Romania, mai bine sa importam ca asta nu ne deranjeaza la nas, doar la buzunar. Cati din acei 300 semnatari au vizitat Danemarca sau Olanda sa simta mireasma care aduce bani fermierilor, si tarilor respective. Pentu curiosi Danemarca are 4 milioane locuitori si 24 milioane porci
Postat 28 August 2012, 16:11 de Un Medic Veterinar
Ciolanu a fost mai important decat mirosu
D-l Catavencu,vrei ca intr-o luna sa rezolve ce n-au rezolvat portocalii in 5 ani?Ciocu mic,ca le vine randul.
Postat 28 Iulie 2012, 09:42 de ionel
Cu adevarat o porcarie ! Despre articol e vorba !
Pana acum doua luni gibonul urla ca cei de la agentia de mediu de la Cluj, pdl-isti cu totii il im[piedica sa faca si sa dreaga ! Acum usl-sii sunt in tot si toate, acum de ce nu rezolva problema ?! De ce nu merge la sefi, la pnl, la psd, la dracu', unde vrea, dar sa rezolve problema ?! Cred ca nu-l baga nimeni in seama, il stiu si ai lui cine-i si ce (nu) poate !
Postat 28 Iulie 2012, 09:01 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON