URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 August 2018, 08:04

„Puşculiţa” UDMR-ului: Cum ajung banii Consiliului Judeţean Bihor la firmele de casă ale UDMR (DOCUMENT)

„Puşculiţa” UDMR-ului: Cum ajung banii Consiliului Judeţean Bihor la firmele de casă ale UDMR (DOCUMENT) TĂCEREA E DE AUR! Deşi nevoiţi cu toţii să dea cu subsemnatul în faţa auditorilor financiari, singurul dintre şefii CJB care a oferit explicaţii publice a fost, săptămâna trecută, vicepreşedintele Traian Bodea (dreapta). Acesta a afirmat că prejudiciile ar fi minore, doar 180.000 lei, din care suma de 100.000 lei alocată pentru Festum Varadinum va fi contestată. Mai prudenţi, omologul Ioan Mang (stânga) şi preşedintele Pásztor Sándor (mijloc) au aplicat sfatul purtătorului de cuvânt al instituţiei: „tăcerea e de aur”...
„Puşculiţa” UDMR-ului: Cum ajung banii Consiliului Judeţean Bihor la firmele de casă ale UDMR (DOCUMENT) AICI SUNT BANII DVS! Considerat un eveniment tradiţional al UDMR, Festum Varadinum le dă ocazia politicienilor acestui partid să pozeze în „părinţi” ai comunităţii maghiare. Ediţia de anul trecut, a XXVI-a, n-a făcut nici ea excepţie, liderii UDMR, în frunte cu preşedintele executiv Szabo Odon şi şeful CJ Bihor, Pásztor Sándor, afişându-se până şi la ceremoniile de premiere a unor copii

Niciunul dintre rapoartele Camerei de Conturi Bihor nu a generat dispute politice de-a lungul anilor, cu excepţia celui vizând modul în care Consiliul Judeţean a cheltuit bugetul pe 2017. Opoziţia liberală a acuzat fraudarea banilor publici în folosul unor sateliţi ai UDMR, invocând prejudicii considerabile, în timp ce puterea a încercat să pună batista pe ţambal micşorându-le din condei şi eschivându-se de la orice explicaţii pe fond.

Dincolo de controversa sumelor diferite pe care politicienii le-au vehiculat ca prejudicii de recuperat la bugetul judeţului, valoarea documentului întins pe 96 de pagini e că dezvăluie un mod de operare oneros al conducerii CJ în finanţarea asociaţiilor, fundaţiilor, firmelor şi chiar persoanelor fizice din anturajul UDMR, cu alocări discreţionare şi nelegale. BIHOREANUL face, ca de obicei, lumină...

„Cârdăşie”

Cu două săptămâni în urmă, preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan (foto), şi consilierii judeţeni Ionel Avrigeanu şi Călin Gal au pus la dispoziţia presei un extras dintr-un document exploziv: Raportul Camerei de Conturi Bihor după verificarea legalităţii cheltuirii bugetului Consiliul Judeţean pe anul 2017. Arătând conducerea CJ că atât direct, cât şi prin două „direcţii-tomberon”, Direcţia Social-Comunitară şi Direcţia pentru Dezvoltare şi Implementare Proiecte, a provocat prejudicii de 2,5 milioane lei prin plăţi nelegale pentru diverse ONG-uri şi firme aparţinând „maşinăriei UDMR”, cei trei au cerut demiterea directorilor vinovaţi, arătând că în caz contrar conducerea judeţului se face vinovată de „cârdăşie” cu aceştia.

Liberalii au dezvăluit că auditorii au identificat în respectivele alocări trei „elemente de nelegalitate”: beneficiarii au primit bani pentru numeroase proiecte de utilitate îndoielnică fără să fi avut cofinanţare proprie (obligatorie prin lege, dar asigurată tot din bani publici, de primari UDMR), dubla ori chiar tripla finanţare (aceleaşi „proiecte” fiind stipendiate de CJ, DSC şi DDIP) şi efectuarea de cheltuieli fără documente justificative sau cu acte fabricate post factum (după consumarea evenimentelor pentru a căror pregătire se ceruseră finanţările).

Comunicat cosmetic

După o zi de tăcere, în care preşedintele Pásztor Sándor a fugit de explicaţii deşi BIHOREANUL i le-a cerut expres, riposta a fost încredinţată purtătorului de cuvânt al CJ, Adrian Simon, care într-un comunicat de presă a susţinut că acuzele sunt „infirmate de documentele oficiale” şi că au ca scop doar minimalizarea impactului altui Raport al Camerei de Conturi, cel ce vizează Primăria Oradea.

Funcţionarul a deviat subiectul de la finanţările nelegale acordate de CJ spre o comparaţie între neregulile constatate la cele două instituţii. Potrivit acesteia, auditorii ar fi identificat la Primărie 56 abateri, totalizând 32,04 milioane lei şi prejudicii de 533.000 lei, iar la Judeţ doar 30 abateri, însumând numai 18,33 milioane lei şi prejudicii de doar 179.669 lei.

Dincolo de detaliul că municipiul a avut un buget aproape triplu comparativ cu cel al judeţului (1 miliard de lei faţă de 391 milioane lei), realitatea este, totuşi, că la CJ auditorii au identificat abateri şi prejudicii mai mari decât cele vehiculate de purtătorul de cuvânt: 22,970 milioane lei şi respectiv 293.336 lei. Cu toate că şi ele contează, nu cifrele sunt, însă, cele mai importante informaţii deconspirate de Raport, ci constatarea că o parte din buget a fost transformată, pur şi simplu, într-o puşculiţă a ONG-urilor şi firmelor de casă ale UDMR.

Bani ascunşi... la grămadă

Întocmit pe 21 iunie 2018, procesul-verbal de constatare a neregulilor de la CJ Bihor, intrat în posesia BIHOREANULUI, arată că acestea au fost posibile datorită faptului că elaborarea bugetului s-a făcut prin încălcarea legislaţiei privind finanţările „pentru activităţile non-profit şi proiectele/programele culturale”.

Auditorii au reţinut că programele anuale pentru acordarea finanţărilor nu au fost prevăzute distinct în bugetul judeţului, banii fiind „aruncaţi” de-a valma în acest buget, din care apoi s-au făcut alocări către DSC şi DDIP, iar în final direcţiile i-au distribuit fără respectarea legii. Concret, în 2017 CJ a transferat DSC 1,065 milioane lei şi 1,370 milioane lei DDIP, cele două direcţii „pitind” fondurile pentru finanţări în capitolul de cheltuieli pentru „bunuri şi servicii”.

De altfel, auditorii au subliniat că singura activitate a ambelor direcţii a fost cea de a „prelua” fondurile din bugetul judeţului şi de a le redirecţiona, fără să deruleze proiecte proprii pentru rezolvarea problemelor sociale şi de dezvoltare a judeţului! „Deşi au obiecte de activitate diferite, ambele au finanţat aceleaşi domenii de activitate socială, culturală, tineret”.

Festival din banii... Salvamont

Cea mai flagrantă ilegalitate este tripla finanţare a evenimentului Festum Varadinum, cu 100.000 lei de către CJ, cu alţi 30.000 lei de către DSC şi cu încă o sumă, neprecizată, de către DDIP. Iniţial, finanţarea festivalului a fost convenită printr-un parteneriat între CJ şi Fundaţia Varadinum (condusă de fosta şefă a DGASPC, Koncsek Zita), dar „ulterior s-a finalizat prin finanţarea SC Festinus SRL Sălard (n.r. - deţinută de Debreczeni Sandor, fost director al Uniunii Studenţilor Maghiari din Bihor)”.

Referatul de necesitate pentru acordarea finanţării l-au semnat pe 5 mai 2017 directorul de cabinet al preşedintelui CJ, Kralik Lorand (foto), şi administratorul public al judeţului, Szabo Jozsef, care au propus „achiziţionarea unor servicii de organizare eveniment”, sursa de finanţare fiind clasificaţia bugetară „activitate economică-turism”, adică fondurile destinate Serviciului Salvamont-Salvaspeo şi promovării turismului.

Finanţarea fusese perfectată, însă, cu două zile înaintea referatului: pe 3 mai deja era semnat un „contract de colaborare” între CJ şi Fundaţia Varadinum. După 9 zile, pe 16 mai, Direcţia Economică a întocmit şi ea un referat, propunând „achiziţionarea unor servicii de organizare evenimente cu ocazia Festum Varadinum pentru Cabinet Preşedinte”, în valoare de 84.033 lei plus TVA, de la „ofertantul SC Festinus SRL”, fără a solicita însă alte oferte, eventual mai ieftine.

După două zile, pe 18 mai, CJ a încheiat cu firma din Sălard un contract pentru „servicii de sonorizare, construire scenă spectacole şi asigurare participare interpreţi de muzică uşoară în perioada derulării prezentului contract”, valabil 15 zile de la data semnării. Pe 25 mai firma a emis o factură de 100.000 lei, justificată cu un raport de activitate ce specifica participarea la festival a şase artişti.

Conform programului, Festum Varadinum s-a desfăşurat între 7-21 mai, iar concertele au avut loc în 7 şi 13 mai, concluzia auditorilor fiind că CJ a plătit nelegal evenimente consumate înaintea încheierii contractului: „Având în vedere că toate evenimentele plătite către SC Festinus SRL Sălard au avut loc înaintea încheierii contractului, rezultă că au fost efectuate plăţi necuvenite către această societate”.

Încă două ţâţe

Pentru acelaşi festival, Fundaţia Varadinum a primit şi de la DSC 30.000 lei, ONG-ul invocând cheltuieli pentru „servicii de sonorizare, derulare, coordonare şi asigurarea a 10 concerte în perioada 6-21 mai”, pentru a căror desfăşurare încheiase un contract cu SC Gulas Exotic SRL (firmă deţinută de Szonyi Jozsef şi Schmieder Arpad), precum şi un contract de sonorizare cu SC Private Media SRL, pentru evenimente organizate în Cetate, pe strada Republicii şi în barul Moszkva.

DDIP a finanţat şi el Festum Varadinum, încheind pe 5 mai un contract de finanţare de 13.500 lei cu Asociaţia Szigligeti Tanoda pentru „Festivalul de primăvară Szigligeti”, programat în perioada 14 mai - 20 iunie, dar în cadrul căruia au fost organizate cinci spectacole care au figurat şi în programul Festum Varadinum.

În plus, auditorii au descoperit că Asociaţia a încasat şi venituri din vânzarea de bilete, fără să menţioneze încasările în cererea de finanţare. De asemenea, organizatorii au declarat că au plătit firmei Andy Taxi transportul unor invitaţi din Bekescsaba la Oradea şi retur în 16 şi 17 mai, dar au decontat şi cazări în 11 camere de hotel pentru aceştia în nopţile de 17/18 mai şi 18/19 mai.

Gaură certă

Una peste alta, Camera de Conturi a reţinut că finanţarea de către CJ a Festum Varadinum a fost o „eroare” de 112.000 lei (100.000 lei „plata necuvenită pentru servicii organizare eveniment” şi 12.000 lei penalităţi), efectul fiind „prejudicierea bugetului prin plăţi nejustificate, majorarea nelegală a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile şi prezentarea de date eronate în contul de execuţie bugetară”.

Responsabili principali au fost consideraţi preşedintele CJ, Pásztor Sandor, şi Gabriela Plugar, şefa Direcţiei Economice, care în notele de relaţii date auditorilor au susţinut că era normal ca organizatorii festivalului să fi ţintit mai surse de finanţare.

De asemenea, şeful CJ şi directoarea economică, dar şi vicepreşedinţii Ioan Mang şi Traian Bodea, precum şi şeful de cabinet Kralik Lorand şi administratorul public Szabo Jozsef (foto), s-au scuzat că „la întocmirea bugetului s-a ţinut cont de solicitările DSC şi DDIP, care în proiectul de buget nu au putut anticipa exact domeniile şi necesarul de finanţare pentru fiecare domeniu pentru care se vor depune solicitări de finanţare”.

Cât despre plăţile făcute din banii pentru turism, „s-a considerat că se vor realiza activităţi comune turism/cultură, care se pot realiza şi înglobând activităţi culturale, dar datorită termenului scurt acestea nu au putut fi înglobate” (sic!). Cert e că, după cum au concluzionat auditorii, „entitatea verificată nu a luat măsuri de recuperare a prejudiciului”.

Cu facturile umflate

CJ Bihor n-a făcut plăţi nelegale doar către ONG-uri, ci şi către firme, de exemplu în beneficiul SC Total Prest Eco SRL (patronată de fostul consilier judeţean UDMR Lakatos Ioan), angajată pentru „întreţinere spaţii verzi”, dar plătită pentru „suprafeţe mai mari decât cele reale şi la tarife mai mari decât cele stabilite în ofertă”, aşa încât în beneficiul ei a făcut plăţi nelegale de 37.877 lei.

Pe 20 iunie 2017, CJ a încheiat cu firma UDMR-istului un contract la tariful de 0,4 lei/mp pentru cosirea buruienilor de pe terenuri situate în străzile Armatei Române, Traian Blajovici, Universităţii şi Izvorului, decontând lucrări pe 146.440 mp, deşi suprafaţa de pe care a înlăturat bălăriile a fost în realitate cu 10.613 mp mai mică, aceasta fiind întinderea unui platou, de fapt, betonat.

Pe 8 septembrie, CJ a încheiat încă un contract cu aceeaşi firmă, pentru o suprafaţă de 122.213 mp din Armatei Române, tot la tariful de 0,4 lei/mp, dar la decontarea facturii din 9 septembrie tariful a fost schimbat la 0,486 lei/mp.

Pe 23 august 2017, CJB mai încheiase cu Total Prest Eco un contract, după ce firma a notificat instituţia că nu putea cosi buruienile conform primului contract, cel din iunie, deoarece erau prea mari, şi ca atare a depus o ofertă de 1 leu/mp. În baza noului contract, pe 29 septembrie şi 14 noiembrie firma a emis două facturi la un tarif şi mai mare: de 1,4 lei/mp. Valoarea abaterilor din aceste contracte „servite”, considerate prejudiciu, a fost stabilită la 41.330 lei.

Conducerea CJ s-a justificat spunând că platoul betonat nu figura în CF ca atare, dar şi că la finele lui august s-a grăbit „să procedeze operativ şi eficient” fiindcă Poliţia Locală Oradea îi ceruse „salubrizarea de urgenţă” a terenurilor pe care le deţine în oraş. Atâta doar că somaţia venea la peste 2 luni după încheierea primului contract cu firma fostului consilier judeţean UDMR, care de altfel a admis că a primit bani necuveniţi şi a acceptat să-i înapoieze prin reţinerea a 41.330 lei din plăţile pe iunie 2018. Semn că CJ a contractat firma şi în acest an, cel mai probabil tot fără a analiza şi alte oferte, şi tot cu serviciul „spart” în mai multe contracte, pentru a fenta procedurile de achiziţii publice...

„Ajutoare” sociale

Auditorii au descoperit nereguli şi la Direcţia Social-Comunitară, care nu şi-a respectat propriul Regulament de funcţionare, nepropunând spre aprobare plenului CJ „programele şi proiectele de dezvoltare socială a judeţului” şi neidentificând alte „resurse pentru a finanţa diferite proiecte” decât banii de la CJ.

„În realitate, singura activitate a DSC a constat în alocarea de fonduri pentru finanţarea unor programe şi acţiuni iniţiate de persoane fizice şi juridice fără scop patrimonial”, arată Raportul despre felul în care Direcţia a redirecţionat spre ONG-uri şi firme de casă ale UDMR-ului 1,104 milioane lei din cele 1,370 milioane lei primite de la bugetul judeţului.

DSC, au constatat auditorii, a acordat finanţări fără a verifica dacă beneficiarii îşi respectă obligaţiilor asumate în contractele de finanţare. De pildă, pe 15 mai 2017 a alocat 4.000 lei Asociaţiei Pro Rev Egyesulet Vadu Crişului, pentru „editare, tipărire carte Valori patrimoniale locale în Vadu Crişului”, beneficiarul declarând o contribuţie proprie de 8.075 lei, primită însă de la DDIP, ceea ce înseamnă că a obţinut „finanţare dublă”.

Studii degeaba

Tot DSC a plătit nelegal 5.000 lei lui Bernath Krisztina, lector la Universitatea Creştină Partium, finanţată de statul maghiar, în baza unui contract încheiat pe 21 iulie 2017 pentru „programul/proiectul Analiza indicatorilor bunăstării în judeţul Bihor”, deşi beneficiara a depus toate facturile după expirarea contractului.

Aceeaşi Bernath a încasat apoi încă două sume, pentru aceeaşi lucrare, şi de la DDIP. Pe 21 noiembrie 2016, DDIP a acordat firmei acesteia, SC ResQ Consulting SRL, 30.000 lei pentru „realizare studiu sociologic privind educaţia specială din judeţul Bihor”, banii fiindu-i plătiţi rapid, pe 29 decembrie. Un an mai târziu, pe 14 decembrie 2017, şeful DDIP Poti Csaba (foto) aproba un nou referat, pentru achiziţionarea cu 15.000 lei, de la aceeaşi ResQ Consulting, a unui „Studiu sociologic - educaţia specială în Bihor”, contractul fiind însă deja încheiat cu două zile mai devreme, pe 12 decembrie 2017.

„În justificarea celor două contracte (n.r. - din noiembrie 2016 şi din decembrie 2017) sunt aduse rapoarte de cercetare care în conţinut prezintă aceleaşi informaţii (...) aceeaşi analiză SWOT, aceeaşi evaluare a nevoilor, aceleaşi recomandări şi soluţii. (...) Acelaşi conţinut îl are şi cartea „Analiza indicatorilor bunăstării din jud. Bihor”, realizată cu finanţare de la DSC. Practic, pentru aceeaşi lucrare au fost încheiate două contracte având acelaşi obiect şi acelaşi conţinut”, au arătat auditorii.

Pentru a justifica „eroarea”, directorul Poti Csabas-a justificat că a preluat funcţia de la Nagy Mate Andrei în 20 iulie 2017 şi, vezi Doamne, nu ştia „despre studiul anterior”, iar în timpul controlului Bernath a fost de acord să returneze prejudiciul stabilit la 15.900 lei.

Fotograf pe „social”

La DSC, auditorii au găsit şi alte nereguli, dând ca exemple contracte de prestări servicii încheiate cu Imago Media SRL din Săldăbagiu de Munte (administrator Gal Jozsef), nu se ştie în ce scop, şi cel încheiat pentru „servicii de fotografie” cu Csikos Rolland Lászlo, fără a preciza însă sumele irosite din banii destinaţi, teoretic, programelor sociale. De altfel, BIHOREANUL a dezvăluit încă de anul trecut că Pásztor a devenit primul şef al CJ care şi-a „tras” fotograf personal, chit că instituţia are atât birou de presă, cât şi agenţie de ştiri, cu suficienţi angajaţi care să facă şi fotografii.

„Achiziţia serviciilor s-a efectuat fără program anual de achiziţii publice, fără referate de necesitate, fără proces de consultare a pieţei, fără dovada solicitării unor oferte de la alţi prestatori de servicii similare”, aşa încât să poată fi alese oferte mai ieftine.

Dezvoltare prin „sponsorizare”

La fel ca DSC, nici DDIP nu a avut un program pentru acordarea finanţărilor nerambursabile, „iar singura activitate a fost alocarea de fonduri pentru finanţarea unor programe şi acţiuni iniţiate de persoane fizice şi juridice fără scop patrimonial”, cărora le-a redirecţionat 1,49 milioane lei din cei 1,939 milioane lei primiţi de la CJ.

Tot la fel ca DSC, DDIP a practicat dubla finanţare a unor ONG-uri şi alocarea de fonduri fără a se asigura că acestea aveau partea lor de contribuţie pentru proiecte. Astfel, la 18 mai 2017 a acordat 10.464 lei Fundaţiei Agape pentru un proiect botezat „Formarea personalului din domeniul social şi educaţional”, pentru care cota proprie de minim 10% din valoarea proiectului i-a fost asigurată de Primăria Sălard. La fel, pe 23 mai 2017, DDIP a dat 9.600 lei Fundaţiei Diakonia pentru proiectul „Dezvoltarea psiho-socială a copiilor defavorizaţi”, dar cofinanţarea i-a fost furnizată tot din bani publici, de Primăria Roşiori. De altfel, auditorii au descoperit că Diakonia a încasat bani şi de la alte primării, „dar nu a declarat sumele ca fiind venituri din surse de la bugete locale”.

Fără control, fără proceduri

Pe 24 iulie 2017, DDIP a încheiat şi cu Fundaţia Partium un contract de finanţare în valoare de 18.000 lei pentru 7 spectacole în cadrul „Festivalului Teatrului de Vară”, organizat în colaborare cu Uniunea Studenţilor Maghiari, implicată prin voluntari, dar ulterior ONG-ul studenţesc a emis o factură de 20.000 lei pentru „organizarea, asigurarea şi coordonarea în cadrul Festivalului”. Şi în acest caz contractul de finanţare a fost încheiat după începerea evenimentului, semn că organizatorii ştiau dinainte că aprobarea era o simplă formalitate.

Aceeaşi DDIP a mai fost găsită responsabilă, prin directorii Nagy Mate Andrei şi Poti Csaba, că a plătit servicii fără documente care să demonstreze că au fost efectiv prestate, singurele dovezi prezentate auditorilor fiind... articole de pe site-ul Agenţiei News Bihor a CJ. Concret, pe 13 noiembrie a alocat 8.950 lei pentru „organizarea de petreceri pentru copii” de către SC Davidam Organizare Evenimente SRL, la solicitarea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Comunităţii din Tărcaia, deşi evenimentul ar fi avut loc cu mult înainte, pe 2 septembrie, iar plata a fost, prin urmare, ilegală.

De asemenea, pe 8 decembrie, DDIP a încheiat un contract de 1.999 lei cu SC Festinus SRL, pentru „servicii de organizare workshop care cuprind servicii de catering pentru 30 persoane, servicii de traducere şi asigurarea sălii”, banii fiind plătiţi fără niciun document „din care să reiasă locaţia sălii închiriate ori justificarea serviciilor contractate”.

Ilegalităţile, a reţinut Camera de Conturi, au fost posibile întrucât CJ nu a avut un control intern preventiv real şi nici „proceduri anticorupţie sau verificări care să urmărească orice formă de corupţie, fraudă sau diverse încălcări ale regulilor”. Ar fi fost şi culmea să respecte legea cu riscul de a refuza ONG-uri şi firme de casă, nedându-le bani când au vrut, pentru ce au vrut şi cum au vrut...


BĂTAIE PE TERMINOLOGIE

Între „abateri/erori” şi „prejudicii”

Verificările Camerei de Conturi la Consiliul Judeţean Bihor s-au făcut exclusiv prin sondaj asupra unora dintre activităţile acestuia şi ale instituţiilor subordonate, nu a tuturora, iar procesul-verbal de constatare nu menţionează totalul prejudiciilor constatate, acestea fiind înşirate doar în Decizia conducerii instituţiei din 11 iulie.

Conform acesteia, cuantumul „abaterilor/erorilor” identificate la CJ şi la unele structuri din subordine se ridică la 22,970 milioane lei, iar cel al prejudiciilor care trebuie recuperate la 293.336 lei, din care cea mai mare parte - 273.999 lei - sunt imputabile şefilor CJ (168.068 lei), DSC (5.000 lei) şi DDIP (100.351 lei).

Abateri şi erori au fost considerate încălcările legislaţiei privind finanţele publice locale şi achiziţiile publice (de pildă incorecta întocmire a bugetelor, dar şi plata unor servicii fără selecţii de oferte), fără însă ca sumele aferente să fie imputate. Pe de altă parte, ca prejudicii au fost reţinute plăţile nelegale făcute pentru servicii în afara contractelor, fie ele încheiate chiar şi cu nerespectarea legii, sau fără acoperire contabilă cu documente justificative.

Dincolo de terminologia auditorilor, este evident că unele abateri/erori au iz penal (falsuri, uz de falsuri, abuzuri în serviciu, deturnări de fonduri etc.) şi necesită verificări din partea unor procurori. Aceştia vor trebui, însă, se se autoseszieze, căci Curtea de Conturi nu le semnalează în mod direct Parchetelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Rade ciob de oala sparta!
Perfect de acord cu acuzatiile facute de birtinez la adresa celor de la judet! Doar ca la fel de adevarate sunt si acuzatiile aduse birtinezului de catre cei de la judet! Reper, unul din multele: rapoartele curtii de conturi, unde, ce sa vezi?! Birtinezul i-a intrecut pe cei de la judet la toate ,,capitolele"! Număr de abateri constatate PRIMARIA ORADEA (2016) – 56 CONSILIUL JUDETEAN BIHOR (2017) -30 Valoare abateri, prejudicii PRIMARIA ORADEA – 32.048.000 CONSILIUL JUDETEAN BIHOR – 18.339.901 Prejudiciu de recuperat PRIMARIA ORADEA – 533.000 CONSILIUL JUDETEAN BIHOR – 179.669
Postat 08 August 2018, 17:16 de pinonel
Nesimtire curata
Lipitori, scursori, tradatori, hoti! Toti s-au aciuat la CJ Bihor cu un singur scop: sa fure din banii nostri. Cum dormiti noaptea, nenorocitilor? Puteti??? Doar nu va incurca constiinta. Ca nu aveti asa ceva.
Postat 08 August 2018, 15:30 de Clauditza
UDMR, magyar PSD!
Rușine să vă fie! Doar așa știți să trăiți - din banii publici. Demisia! Nu aveți nici un proiect pentru județul ăsta, doar stricați ce au făcut alții. Mang s-a grăbit să fie pe prima cursă de Milano - știa că le vor anula ungurii pentru Debrecen. Rușine, trădători de țară ce sunteți!!! Szégyellem! Csak így tudja, hogyan éljen - a közpénzből. Lemondását!
Postat 08 August 2018, 15:25 de crzy
Demisia!
Pentru atatea ilegalitati ar trebui sa dispara toti 3 sa nu mai indrazneasca sa se arate in fata poporului. Ar trebui huiduiti pe oriunde ii vedem! Pana le crapa obrazul pentru ce au facut...
Postat 08 August 2018, 15:22 de Smiley
Aduci invitati cu taxi de la Debrecen
Asta nu e doar coruptie, nu e doar ilegala a partidului pt campanii electorale, e pura bataie de joc a hUdemereuli fata de romani si impozitele platite de acestia: e ca si cum ti-ar zice “ti-am luat banii si acum fac ce vreau eu cu ei, ma sterg la c** si ii arunc in toaleta daca vreau. Ptr ca pot!”
Postat 08 August 2018, 15:02 de unu
Dada
Asfaltează nu mai puțin de 60 km într-un an. Va mulțumim.
Postat 08 August 2018, 12:05 de Sandu1206
psd-udmr-alde
psd-udmr-alde trei partide lipitori pe spatele oradenilor, bihorenilor, romanilor. Fiecare cu interese personale paralele cu interesele cetatenilor. Bodea mai abitir ca toti el direct lucreaza prin intermediari aiurea in tot judetul, da mai sunt multe acolo.
Postat 08 August 2018, 09:07 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON