Paşi în întuneric: Înfruntând handicapul, un tânăr nevăzător a intrat la Colegiul Eminescu cu media 9,69

Unii dintre ei nu au văzut niciodată lumina şi n-au idee cum arată un peisaj de toamnă, în timp ce alţii, care au aşa numitele "resturi de vedere", se bucură că pot evita zidurile şi gropile când merg pe stradă.

Deşi sunt o comunitate de peste 2.000 de persoane, nevăzătorii din Bihor trăiesc mai mult izolaţi, depinzând de familii şi de însoţitori pentru activităţi din cele mai banale. Când vor să iasă în lume găsesc mijloace de transport neadaptate, un trafic haotic şi, în multe cazuri, se lovesc de ignoranţa autorităţilor, care fac prea puţin să-i integreze printre cei care văd.

"Nu l-aş da pe altul"

Aplecat la câţiva centimetri de coala de hârtie, George Ilisie îşi face temele la matematică. Descifrează cu greu enunţul exerciţiului şi apoi face calculele, dar nu renunţă. S-a născut acum 16 ani cu o afecţiune rară - aniridie congenitală. Practic, ochii săi nu au irisuri. "La început doctorii mi-au spus că e orb. Apoi au descoperit că are, totuşi, resturi de vedere. Poate distinge lucrurile mari dacă sunt foarte aproape şi poate citi dacă stă la câţiva centimetri de foaie, dar oboseşte repede", spune Liliana, mama sa.

În primii ani, disperată, femeia a tot căutat soluţii. "Cea mai grea parte este acceptarea. Acum mă simt norocoasă că e un copil inteligent, cu care pot vorbi orice. Credeţi-mă, nu l-am da pe altul!", spune femeia.

George a învăţat în clasele primare şi gimnaziale la Liceul Ortodox. "Am dat peste o învăţătoare şi apoi o dirigină, Maria Tirpe şi respectiv Mirela Rus, care au fost pâinea lui Dumnezeu! Le-au spus copiilor să aibă grijă de George, să-l ajute să coboare scările, să se joace cu el", povesteşte mama. Şi aşa s-a şi întâmplat. "Veneau după mine acasă să mă scoată la joacă. Niciodată nu m-au luat peste picior", spune adolescentul.

În prima bancă

Deşi nu vede din bancă până la tablă şi îşi face temele cu ajutorul unui aparat de mărit cu lupă (foto), George a concurat la olimpiade şcolare, iar în această toamnă a intrat al patrulea în clasa de matematică-informatică a Colegiului Eminescu, cu media 9,69. Un merit mare îl are mama, care îi citeşte deseori lecţiile şi chiar cărţi întregi, prea obositoare pentru ochii băiatului. "Fac a doua şcoală", spune Liliana, care este asistentul personal al fiului, primind lunar, prin ASCO, un salariu de 960 lei.

Şi la liceu, George e ajutat de colegi şi profesori, care l-au pus, evident, în prima bancă. "Mă întreabă dacă e destul de mare fontul la teste, dacă vreau să mă duc lângă tablă să văd ce scrie...", povesteşte el despre colegi şi profesori.

Vrând să demonstreze că se poate adapta, George frecventează şi orele de sport, pentru care alţii din generaţia sa îşi scot scutiri chiar dacă sunt întregi. "M-am pierdut o dată de colegi în drumul spre sala de sport, dar am întrebat un elev mai mare şi m-a dus el", spune băiatul.

Totuşi, pe stradă nu se descurcă. "La început l-am dus până în clasă. Acum merg cu el până aproape de liceu şi de acolo se descurcă singur. E şi el mare şi îi e ruşine să fie tot cu mami", povesteşte Liliana. Încrezător, totuşi, în forţele sale, George va merge în curând în excursie cu clasa la Remeţi. "Aş vrea să ştiu că se va descurca singur într-o zi. Nu voi fi tot timpul aici", spune, îngândurată, femeia.

Pensionare şi resemnare

În filiala Bihor a Asociaţiei Nevăzătorilor din România sunt înscrise 2.215 persoane, din care 46 urmează o şcoală (de masă sau speciale) şi doar 46 sunt angajaţi. Majoritatea membrilor sunt de vârsta a treia. "Dintre cei care lucrează cei mai mulţi sunt maseori, căci nevăzătorii au un simţ tactil extrem de dezvoltat", spune preşedintele filialei, Puiu Boiţ (foto), şi el nevăzător.

"Nu prea sunt alte locuri de muncă pentru noi. Pe vremuri exista Cooperativa Munca Invalizilor, acum e în faliment. Statul n-a făcut o protecţie a locurilor de muncă pentru noi. Înainte de ’89, nevăzătorii aveau prioritate în toate spitalele pentru a face masaj". Adevărul e, recunoaşte Boiţ, că mulţi dintre "colegii" săi au preferat să se pensioneze. "Legea le permite să iasă la pensie după o treime din vechimea necesară în mod normal. Alte state încurajează munca, nu pensia".

De anul trecut, totuşi, AJOFM Bihor s-a dotat cu un punct de informare dedicat nevăzătorilor, unde aceştia au acces la lista locurilor de muncă disponibile. "Nu prea vin pe la noi. Cred că s-ar găsi companii care să-i angajeze, mai ales că primesc anumite facilităţi", spune directorul instituţiei, Bekesi Csaba.

Plimbare la risc

Nici în ce priveşte accesul nevăzătorilor pe stradă, la instituţiile şi la serviciile publice, lucrurile nu stau mai bine. "Astăzi, un orb-butuc nu are curajul să iasă pe stradă neînsoţit. Infrastructura se schimbă constant, sunt şantiere peste tot, maşinile sunt parcate aiurea", spune Puiu Boiţ.

Dacă acasă nevăzătorii se folosesc de laptopuri cu sinteză audio, ceasuri cu voce, reportofoane şi aparate de mărit, pe stradă rămân fără soluţii. În Oradea, singurele ajutoare pentru nevăzători sunt semafoarele cu semnal acustic (163 din totalul de 268) şi covoarele tactile montate în dreptul unor treceri de pietoni.

Deşi au gratuitate pe mijloacele de transport în comun, nevăzătorii nu pot ajunge singuri la ele. Potrivit legii, OTL ar trebui să aibă marcaje tactile în toate staţiile şi mesaje auditive în tramvaie şi autobuze. Le are doar în parte. "În Cluj şi Braşov, indiferent cât e de vechi tramvaiul, se anunţă prin voce staţia următoare. În Oradea doar tramvaiele noi au această facilitate, deşi nu cred că ar fi greu să instaleze câte un difuzor şi în celelalte", spune Mihai Merca (foto), vicepreşedintele ANR Bihor.

Tânărul a absolvit Facultatea de Psihopedagogie Specială şi apoi şi-a deschis un depozit de birotică-papetărie. Deşi are resturi de vedere, rar se aventurează prin oraş. "Reuşesc să văd cât să nu intru în ziduri, dar mai îmbrăţişez câte un stâlp sau câte o bordură", spune el.

Societate oarbă

Nevăzătorii din Bihor nu cunosc o singură instituţie, spital sau şcoală de masă care să fie adaptată în totalitate nevoilor lor, deşi Legea persoanelor cu handicap 448/2006 prevede că acestora trebuie să le fie asigurate materiale informative redactate în alfabetul Braille (sistemul de scriere al nevăzătorilor) sau în alte forme uşor de citit.

Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), instituţia abilitată să controleze respectarea acestor prevederi, a emis în ultima perioadă doar avertismente instituţiilor contraveniente. "Unde am făcut verificări am dispus măsuri de remediere a situaţiei, căci amenzile nu ajută pe nimeni", explică directorul (între timp demisionar) AJPIS Bihor, Felix Cozma. În 2014, instituţia a verificat Primăria Oradea, Universitatea, DGASPC Bihor şi Spitalul Municipal, constatând că niciuna dintre acestea nu respectau întru totul legea. "Urmează să dotăm clădirea Primăriei cu materiale specifice. E adevărat, deocamdată nu avem ceva concret", recunoaşte purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Anca Grama.

"Trăim în România"

Mihai Merca e de părere că în instituţiile publice ideală ar fi montarea unor hărţi tactile cu circuitele clădirilor, precum şi un punct de informare cu materiale auditive sau în Braille. "Aşa, omul îşi poate face un traseu în minte, din punctul din care se află. Ar fi bine să existe şi tăbliţe pe pereţi, lângă fiecare uşă, în Braille sau cu litere în relief", spune vicepreşedintele ANR Bihor. În schimb, preşedintele Boiţ crede că cele mai potrivite ar fi sistemele audio: "Nu toţi nevăzătorii ştiu Braille. Unii şi-au pierdut vederea la bătrâneţe şi nu au învăţat".

Oricum, realitatea crudă e că autorităţile se leapădă de răspundere, spunând că nevăzătorii au însoţitor sau asistent personal care să-i ajute. "Un nevăzător are probleme cu ochii, nu cu capul. Dacă străzile, tramvaiele, instituţiile ar fi accesibilizate, garantez că aţi vedea prin oraş nevăzători cu casca de la GPS în ureche şi bastonul în mână. Dar trăim în România...", spune Mihai Merca. Iar asta se dovedeşte, în sine, a fi un handicap...

NOI SPERANŢE
Invitaţie la Palatul Baroc

Cum niciuna dintre instituţiile de cultură din oraş nu are programe speciale pentru nevăzători, oferta de petrecere a timpului liber este şi ea săracă pentru aceste persoane. "Organizăm prin asociaţie diverse excursii. Recent am fost cu un grup la un hotel plutitor în Delta Dunării. Cu un altul am mers la Băile Herculane şi la Ocna Sibiului", spune vicepreşedintele ANR Bihor, Mihai Merca.

O veste bună au primit de la Episcopia Romano-Catolică, care în proiectul de reabilitare şi transformare a Palatului Baroc în centru cultural a cuprins şi dotări speciale pentru nevăzători. "Le-am oferit consultanţă. Vor fi acolo puncte de informare, hărţi în relief, o machetă tridimensională a Complexului Baroc şi câteva exponate care vor putea fi luate în mână", arată Merca.

Citiți și articolul „O viaţă fără muzică: O elevă surdă urmează un liceu de top, ajutată de cea mai bună prietenă”