URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Martie 2015, 07:33

Papuci spre faliment: Firma Leonardo, cea care părea o "poveste de succes", intră în faliment

Papuci spre faliment: Firma Leonardo, cea care părea o "poveste de succes", intră în faliment MILIONAR DIN… OLTCIT. Afacerea Leonardo a fost pornită de doi parteneri, Dan Pavel şi Florin Panea (foto), având capital 2.000 de mărci germane, un Oltcit şi un spaţiu comercial de 24 mp, unde au deschis primul magazin. Ulterior, cei doi s-au despărţit, Pavel demarând o altă afacere, tot în domeniu. Firma Equipe, pe care o conduce, a lansat două noi branduri în România, Enzo Bertini şi Benvenuti, în timp ce Panea a rămas să ducă Leonardo, în final, spre faliment...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Este unul dintre exemplele de companii care au apelat la reorganizare în timp util, putând astfel să revină pe profit după ani de pierderi.

Aşa suna descrierea optimistă pe care administratorii judiciari ai Casei de Insolvenţă Transilvania o făceau firmei orădene Leonardo, deţinătoarea celui mai mare lanţ de magazine de încălţăminte din ţară, în 2012, la un an după punerea în aplicare a măsurilor de restructurare ce ar fi trebuit să relanseze o societate pusă pe butuci de imensele datorii acumulate, ajunse la peste 100 milioane euro. Acum, aceiaşi administratori cer falimentul aceleiaşi firme...

Mărire şi decădere

Înfiinţată în 1994, Leonardo este una dintre cele mai vechi companii orădene, fiind considerată  mult timp o "poveste de succes" care l-a făcut milionar pe principalul acţionar, Florin Panea. Ajunsă cel mai mare şi cunoscut retailer de încălţăminte din România, compania deţinea în 2008 peste 200 de magazine în ţară, dar şi în Ungaria, Bulgaria şi Moldova, având în total peste 1.700 angajaţi şi o cifră de afaceri de 500 milioane lei.

Tot în 2008 au început, însă, şi problemele, generate în principal de reducerea semnificativă a vânzărilor pe fondul crizei economice. Leonardo a înregistrat pierderi masive, adunând datorii de peste 100 milioane euro, din care o zecime la bugetul de stat, iar restul către furnizorii de marfă, bănci şi proprietarii spaţiilor comerciale în care funcţionau magazinele.

Suma era îngrijorătoare, depăşind de două ori valoarea activelor societăţii, motiv pentru care un an mai târziu Leonardo a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă. Astfel, firma se punea la adăpost de eventualele procese sau executări silite demarate de creditori şi putea obţine reducerea, eşalonarea sau chiar ştergerea completă a unora dintre datorii. Zis şi făcut. După încă un an, în 2010, planul de reorganizare propus de administratorul Florin Panea în colaborare cu specialiştii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR) era aprobat de Adunarea Generală a Creditorilor şi declarat chiar un model de redresare economică.

Mai curat, mai spălat

Teoretic, existau şanse de reabilitare. În primul rând pentru că planul prevedea o reducere semnificativă a datoriilor. Concret, din datoria totală de 412,8 milioane lei, au fost şterse prin planul de reorganizare 332,1 milioane, adică peste 80% din total, fapt care a generat însă nemulţumiri, în principal în rândul creditorilor rămaşi fără vreo şansă să-şi mai recupereze banii. Unii dintre ei, ca de pildă SC Încălţăminte Dorina SRL, au fost chiar obligaţi să-şi tragă obloanele. "Dacă nu erau de acord cu reorganizarea, micii creditori aveau toate şansele să nu mai obţină nimic, lua banca tot", explica BIHOREANULUI, în 2010, Radu Lotrean, asociat la CITR.

Pe lângă redimensionarea datoriilor, Leonardo a obţinut şi eşalonarea plăţii celor rămase, aproximativ 100 milioane lei, pe o perioadă de trei ani, mai puţin a creditelor bancare, pentru a căror achitare firma a obţinut un termen de şapte ani.

"A fost ca o ţeapă sub aripa legii!", remarcă unul dintre juriştii care au urmărit cazul, referindu-se la faptul că, odată cu adoptarea planului de reorganizare, Leonardo a lăsat cu ochii în soare furnizorii, dar şi statul, numai acesta pierzând 80 milioane lei (asta pentru că din creanţele iniţiale, de 122 milioane lei, firma a rămas să achite doar 41 milioane).

Profit şi nu prea

Ce a urmat? Leonardo a închis 42 de magazine din totalul de 150 câte mai avea în ţară, renunţând şi la alte 50 de magazine din străinătate, a renegociat chirii şi, acolo unde nu s-a putut, magazinele au fost micşorate. Totodată, a disponibilizat 500 din cei 1.700 de angajaţi, iar firma s-a reorientat dinspre cumpărătorii cu venituri mari către cei cu venituri medii şi mici. Stocul de marfă a fost diversificat, magazinele de tip outlet sau cu autoservire au luat locul celor exclusiviste, iar din ianuarie 2014 compania a deschis şi un magazin online.

Pe termen scurt, măsurile au dus la o reducere a cheltuielilor şi o creştere a profitului cu 5%. N-a fost însă de ajuns, căci prelungirea crizei şi creşterea concurenţei într-o perioadă în care compania era în refacere au determinat înrăutăţirea constantă a situaţiei financiare. Problemă care, la rându-i, a generat altele, şi mai grave. Căci, odată înscrisă pe lista neagră a rău-platnicilor, compania n-a mai beneficiat de credite comerciale din partea furnizorilor, care au început să condiţioneze livrările de marfă de plata pe loc sau chiar în avans.

De la pantofi, la maşini

Aşa se face că anul trecut, pe 27 mai, Leonardo anunţa că ia în calcul şi alte soluţii pentru a continua plata datoriilor către creditori: vânzarea unor active sau a unui pachet de acţiuni, dar şi intrarea pe noi pieţe, precum cea a vânzărilor auto, prin transformarea în "consignaţie auto" a unui teren de 2,5 hectare pe care firma îl deţine în Calea Clujului.

Noile idei n-au fost însă de ajutor. După patru ani în care a încercat să se refacă, Leonardo a pierdut lupta, iar la începutul acestui an a ajuns din nou în incapacitate de plată. Din totalul datoriilor a căror achitare şi-a asumat-o în 2010, reuşise să plătească doar 39,945 milioane lei, rămânând în continuare cu debite de 59,835 milioane lei. Consecinţa? Şase creditori - Relax Shoe, Nre Sibiu City, Suceava City, RBS Bank, Unicredit Bank şi Rivium Galeria Mall - au cerut declanşarea procedurii falimentului firmei.

În faliment

De altfel, Leonardo a început deja pregătirile pentru această perspectivă. A fost închisă o nouă serie de magazine, inclusiv cel online, iar din cei 117 angajaţi, câţi mai are acum, 14 au primit preavize de disponibilizare. Fostul director de marketing şi comunicare Laurenţiu Ochiuleţ a plecat din firmă înainte ca firma să se "scufunde". "Eu am plecat în ianuarie, nu ştiu ce se întâmplă. Cel mai bine e să vă adresaţi Casei de Insolvenţă Transilvania", spune acesta.

Însă nici cei care în urmă cu şase ani prevesteau că Leonardo se salvează nu mai sunt optimişti. Ba din contră. Vor s-o îngroape deoarece, "contrar aşteptărilor şi eforturilor întreprinse, spre sfârşitul perioadei de reorganizare, Leonardo nu a performat", după cum spune Ioana Traşcă, brand managerul CITR.

Deşi s-a dovedit un eşec păgubos atât pentru stat, cât şi pentru partenerii de afaceri, Traşcă spune că putea fi şi mai rău. "Procedura de reorganizare a Leonardo nu a fost zadarnică, aşa s-au recuperat o parte din creanţe şi brandul a rămas în viaţă încă şase ani, pe vreme de criză. Rolul nostru, ca specialişti în insolvenţă, este în primul rând să ne asigurăm că se recuperează creanţele într-un cuantum cât mai mare. Reorganizarea permite recuperarea în timp a unei valori mai mari de creanţe decât în cazul unui faliment direct".

Începe procesul

Solicitările făcute de creditorii şi administratorul judiciar urmează să fie analizate de judecătorul sindic al Tribunalului Bihor pe 25 martie. Potrivit noului Cod al insolvenţei, intrat în vigoare anul trecut, în situaţiile în care se cere falimentul pentru o firmă aflată în reorganizare, aceasta este obligată şi la plata datoriilor care i-au fost şterse la adoptarea planului. Leonardo, însă, are din nou noroc, pentru că în cazul ei această prevedere nu se aplică. "Firma este în insolvenţă înainte de intrarea în vigoare a noului Cod. Ca atare, rămâne doar cu datoriile curente", spune purtătorul de cuvânt al Tribunalului, judecătorul Cristian Monenci.

Dacă cererile privind falimentul Leonardo vor fi admise, întreaga companie va fi scoasă la vânzare pentru plata datoriilor, iar în final societatea va fi radiată din Registrul Comerţului. Numele va fi dus, însă, mai departe căci între timp patronul Florin Panea şi-a extins afacerile în mai multe domenii, de la construcţii (Leonardo Civila), producţia şi vânzarea de mobilier (Leonardo Design, Leonardo Prod şi Leonardo Mobex) până la tranzacţii imobiliare (Leonardo Trading), deschizând totodată unul dintre cele mai mari magazine de tip discount din ţară, Stock House, cu tot felul de produse ieftine. Scăpat de grija datoriilor, are cu ce face noi afaceri...


ÎN TOP
Judeţ de faliţi

Cu peste 1.600 firme în incapacitate de plată, Bihorul ocupa anul trecut al doilea loc pe ţară în clasamentul companiilor în insolvenţă, după Capitală (peste 3.400 insolvenţe), cu mult înaintea judeţelor Galaţi (1.450) şi Braşov (1.200).

Printre societăţile importante ajunse în administrare judiciară se numără Electrocentrale, unul din cei mai mari furnizori de energie termică în sistem centralizat din ţară, Frigoexpres, unul din cei mai cunoscuţi transportatori, şi Omilos Oradea, deţinătorul complexului Era Shopping Park. Lista insolvabililor bihoreni mai cuprinde Florava Impex (specializată în produse tradiţionale din carne), CIAC şi Construct Mod (construcţii), Euromaster (consumabile auto), dar şi o persoană fizică, dezvoltatorul imobiliar Adrian Mihuţ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
leonardo
Inca o teapa marca Leonardo : mare parte din magazinele existente sunt deja trecute pe o alta firma Leonardo Calzature & Pelleterie SA pe care tot Panea o conduce. Asa ca mult ii pasa ca dispare Leonardo SRL pt ca s-a asigurat ca magazinele vor functiona pe noua firma curata si fara datorii. Si cine plateste datoriile : o parte tot noi pt ca statul a pierdut 122 milioane de lei. Dar nu poate fi acuzat nimeni pt ca e conform legii!!!!
Postat 17 Martie 2015, 08:50 de andy
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON