URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Martie 2015, 14:23

Ionel Avrigeanu, noul vicepreşedinte al CJ: "Consiliul Judeţean trebuie reformat!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Născut în Ialomiţa acum 54 de ani, orădean din 1985, când devenea inginer la Schela de Foraj Oradea, Ionel Avrigeanu este noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, funcţie în care îi succede propriului său cuscru, pesedistul Ioan Mang. Acţionar al unei firme specializate în reşaparea anvelopelor pentru camioane, pe care a înfiinţat-o şi condus-o din 1991 până săptămâna trecută, se află la al patrulea mandat de consilier judeţean, remarcându-se la începutul acestuia ca un critic al preşedintelui Cornel Popa.

"La CJ e ca la Saint Tropez", spunea Avrigeanu în urmă cu doi ani, spre deliciul criticilor actualei conduceri a instituţiei. Ajuns el însuşi în conducere, îşi mai menţine oare opinia, sau o nuanţează? Va fi şi el un "pensionar" într-o "staţiune balneară", ori un reformator? La aceste întrebări, şi la multe altele, a răspuns noul vicepreşedinte în interviul acordat BIHOREANULUI în prima zi de lucru, miercurea trecută.

- Pe 27 februarie, predecesorul dvs, Ioan Mang, spunea că demisionează pentru că altfel n-o să înţeleagă de ce aţi vrut să-i luaţi locul "nici ginerele, nici, peste ani, nepotul". În ce relaţii sunteţi cu dl Mang?

- Suntem rude prin alianţă, fiica mea e căsătorită cu fiul său. Politic, însă, nu suntem deloc înrudiţi. Suntem nu duşmani, dar adversari.

- Se poate crede că funcţia pe care aţi preluat-o rămâne o "afacere de familie"...

- Nu se pune problema niciunui blat între noi. Cea mai bună probă e că în 2012, când am candidat în Colegiul 5 Deputaţi, PSD nu m-a menajat deloc, şi-a susţinut candidatul, iar eu am pierdut. De altfel, în familie nu discutăm politică, pentru că vedem lucrurile total diferit şi oricum fiecare rămâne cu ideile lui.

- Anul trecut, patru colegi pedelişti, consilierii judeţeni Dorel Dume, Florian Oros şi Vasile Petruţ, plus consilierul local Adelina Coste, s-au dus la PSD. Pe dvs. nu v-a ademenit dl Mang?

- Nu, ar fi bătut la o uşă închisă.

Dezvoltarea, pe bani europeni

- În opoziţie fiind, spuneaţi că preşedintele CJ, Cornel Popa nu ştie "cu se mănâncă funcţia". Acum e şeful dvs. Este sau nu este nepotrivit la conducerea judeşului?

- Făceam acele declaraţii de pe poziţia unui consilier judeţean cu experienţă faţă de un politician experimentat în Parlament, dar nou în administraţia judeţeană. Aceasta e o "meserie" care se învaţă după un an, doi de practică. Dl Popa a trecut de această etapă.

- Tot în opoziţie aţi protestat împotriva împărţirii banilor pentru primării după culoarea primarilor. Vor primi de acum sprijin mai consistent edilii din vechiul PDL? Sunt normale asemenea alocări?

- Am protestat pentru că erau primari cu proiecte în derulare, dar nu primeau sprijin pentru cofinanţarea lor. Acum, Guvernul alocă fondurile direct. Problema e că o face doar după rangul unităţilor administrativ-teritoriale şi veniturile lor proprii. Astfel, primarii care au muncit, care au atras investitori, care au colectat taxele, nu mai primesc sprijin, ci doar primarii mai puţin activi. Din punctul meu de vedere, munca e descurajată, de aceea zic că Guvernul împarte banii într-un mod socialist.

- Sunteţi autorul celebrei ziceri că "la CJ e ca la Saint Tropez", adică "o staţiune balneară". Ce veţi face pentru a schimba această situaţie?

- Având un mandat foarte scurt, de un an şi câteva luni până la următoarele alegeri, cred că cel mai important e să finalizăm proiectele aflate în derulare. Pe de altă parte, cred că trebuie regândită o nouă organigramă a instituţiei. CJ trebuie reorganizat, reformat. Ne trebuie o structură prin care să accesăm mai semnificativ fondurile europene. O asemenea structură trebuie să fie foarte activă, atât pentru CJ, cât şi pentru primăriile cu care putem realiza parteneriate. Numai aşa Bihorul se poate dezvolta mai alert. Mai cred şi că trebuie gândite noi proiecte, pe care să le lăsăm viitorului CJ.

- Acum doi ani spuneaţi că strategia de dezvoltare a judeţului pe 2015-2020 e "o carte de poveşti", cuprinzând obiective costisitoare şi care nu depind de CJ, cum ar fi de pildă electrificarea liniei ferate Oradea-Cluj. Vă menţineţi convingerea?

- La vremea respectivă proiectul strategiei a fost returnat executantului şi multe observaţii pe care nu le-am făcut doar eu, ci le-a descoperit şi conducerea CJ, au servit la ajustarea ei. Abia apoi am votat-o. De altfel, orice strategie pe termen lung trebuie permanent adaptată la realitatea care e în continuă schimbare.

Trebuie să dezvoltăm infrastructura

- Bihorul e un judeţ cu multe dezechilibre. Oradea şi Aleşdul sunt mai dezvoltate, resursele CJ au fost direcţionate mai ales în zona de nord, fief al UDMR, iar zona Beiuşului e rămasă în urmă. Cum ar trebui soluţionate aceste dezechilibre?

- CJ nu poate interveni decât în infrastructură, deci trebuie să modernizăm infrastructura judeţeană. Nu doar drumurile, ci şi alte utilităţi. De pildă, în zona Ştei-Beiuş există o conductă de gaz, dar singura administraţie unde s-a făcut licitaţie pentru atribuirea serviciului de furnizare a rămas Şteiul. Firma câştigătoare nu a făcut însă nimic pentru a dezvolta serviciul, deşi utilităţile, inclusiv gazul, sunt absolut necesare industriei. Nu lemnul sau cărbunele rezolvă nevoile energetice din industrie. Ba cred că nu e normal nici să vedem acolo blocuri cu cămări de lemne.

- Aţi criticat conducerea CJ că aloca fonduri pentru proiecte noi, în timp ce proiectele în derulare era neglijate prin subfinanţare. La ce v-aţi referit? Aveţi vreo garanţie că nu veţi fi părtaş la acest mod de a administra treburile judeţului?

- În 2012 aceasta era situaţia, la drumul Leş-Tinca nu se mai lucra, poate şi pentru că nu au fost bani, iar la Muzeu au fost probleme juridice, contractul cu Selina fiind expirat. Acum se continuă drumul de Tinca, finalizarea Muzeului va fi scoasă la licitaţie, iar în bugetul pe 2015 s-au şi prins 13 milioane de lei în acest scop.

- La începutul mandatului îi imputaţi preşedintelui Cornel Popa că nu delegă atribuţii vicepreşedinţilor. Dvs veţi avea atribuţii sau nu?

- Dl preşedinte va semna dispoziţia de delegare a sarcinilor, în principiu cred că voi prelua responsabilităţile pe care le-a avut dl Mang, Direcţia Economică.

- Aţi criticat conducerea că transmitea proiectele hotărârilor chiar înaintea şedinţelor, astfel încât consilierii votau fără să ştie exact ce. Va continua acest mod de lucru?

- Situaţia s-a îmbunătăţit de mult. Cele 5 zile între anunţarea şi desfăşurarea şedinţelor sunt respectate, problema e că mereu apar proiecte urgente pe ordinea de zi. Principiul e însă corect, consilierii trebuie să cunoască proiectele pentru a se pronunţa în cunoştinţă de cauză.

Să salvăm brandul, nu clubul

- CJ are de rezolvat mai multe probleme urgente. Cum ar trebui finalizat sediul Muzeului, în condiţiile în care CJ nu are bani, iar dl Mang propune transferul temporar la Compania Naţională de Investiţii, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale?

- Ideea e interesantă, dar nu există niciun precedent în care CNI să fi preluat o investiţie începută de alţii. Nu spun că teoretic nu există posibilitatea, dar pentru că nu există precedent încrederea în ea nu e mare.

- Cum poate fi implementat sistemul integrat de gestionare a deşeurilor, de peste 50 milioane euro, până la finele anului? Are bani CJ să asigure cofinanţarea?

- S-a semnat deja atribuirea lucrărilor de execuţie şi de acum trebuie doar să urmărim atent execuţia contractului. Bani pentru cofinanţare sunt.

- O altă problemă: FC Bihor, aflat în pragul falimentului. Ar trebui alocaţi în continuare bani publici pentru a-l "salva" sau CJ ar trebui să se concentreze pe infrastructură?

- FC Bihor e o rană deschisă de 20 de ani. Pe de altă parte, anul trecut legislaţia privind finanţarea sportului din bani publici s-a schimbat, administraţiile locale nu mai pot plăti datoriile cluburilor ori salariile sportivilor. Oricum, la bugetul actual, CJ nici nu şi-ar permite să finanţeze mai consistent FC Bihor. În schimb, cred că trebuie să salvăm brandul, chiar dacă echipa ajunge într-o ligă inferioară. N-ar fi un capăt de ţară, au trecut prin asta şi UTA, Olimpia Satu Mare... De asemenea, cred că trebuie găsit un investitor privat care să preia clubul.

"E imposibil să nu reuşim"

- Ce se întâmplă cu Aeroportul? Încotro vom putea zbura şi de când?

- În parteneriat cu Primăria Oradea, căci împreună vom subvenţiona noile curse, trebuie făcute de pe acum demersurile pentru atragerea unor noi operatori, astfel ca la încheierea lucrărilor de modernizare, care decurg fără probleme, să avem stabilite destinaţiile noi. Am mai spus-o: dacă aeroportul din Debreţin, sub cel din Oradea, are cursă de Londra, e imposibil ca noi să nu reuşim.

- CJ Bihor - care nu are nici parcuri industriale, nici companie de apă, cum au, de pildă, CJ Cluj şi CJ Iaşi - nu face decât să gestioneze sărăcia. Ce idei aveţi, dacă aveţi, pentru a creşte veniturile judeţului?

- CJ Bihor nu are cum să-şi crească bugetul din surse proprii deoarece în urmă cu 15 ani s-a decis să nu mai aibă companii proprii. Poate nici nu e normal ca un Consiliu Judeţean să fie operator economic, ci să se concentreze pe administraţie. Pe de altă parte, consider că bugetul judeţului ar trebui să reflecte contribuţia pe care Bihorul o are la bugetul de stat, să ni se întoarcă sume pe măsura celor cu care contribuim.

- Aţi făcut parte din comisia care a analizat contractele cu Selina din 2005 pentru construirea de apartamente, concluzia fiind că judeţul a fost prejudiciat cu 7 milioane lei. Ce şanse sunt ca el să fie recuperat?

- Prejudiciul l-a stabilit Curtea de Conturi, comisia a constatat că Selina nu şi-a respectat obligaţia de a construi în 4 ani 4.000 de apartamente. Au trecut 8 ani şi a construit sub 1.000, aşa că am decis să recuperăm prin instanţă terenurile pe care nu s-a construit.

Nu avem secrete

- Ce a promis PNL aliaţilor din UDMR? De ce nu e dat publicităţii protocolul dintre cele două partide?

- Eu ştiu că va fi făcut public. Oricum, nu e absolut nimic secret şi nimic scandalos, protocolul prevede doar că cele două partide se vor sprijini reciproc pentru realizarea proiectelor. Nici nu văd cum am putea avea obiective secrete, pentru că tot ce facem devine public.

- Până în 2000 făceaţi parte din gruparea celor 4-5 prieteni ai lui Octavian Bot care îl urma prin toate partidele. Cum aţi ales să vă stabilizaţi în PDL?

- Eu m-am înscris în PL ’93 în 1993, când existau o mulţime de formaţiuni liberale. Acestea au fuzionat în 1994 în PNL, unde am fost coleg cu primarul Ilie Bolojan, cu senatorul Valeriu Boeriu, cu viceprimarul Mircea Mălan, care conducea organizaţia de studenţi... În 1996 am făcut campanie pentru primarul Mihai Sturza, dar în 1998 s-a produs o schismă şi gruparea din care eu am făcut parte s-a înscris în UFD (n.r. - Uniunea Forţelor de Dreapta, condusă de Varujan Vosganian). În 2003, colegii din această fracţiune ne-am înscris în PDL, iar anul acesta, prin fuziune, iată, am revenit în PNL. Eu zic că, totuşi, în întreaga mea activitate politică am fost şi am rămas un om de dreapta, şi aşa o să rămân.

- Veţi mai candida pentru un nou mandat de consilier judeţean?

- Da, am această intenţie.


CINE ŞI CUM
Caracterizări în trei cuvinte

Cornel Popa, preşedinte CJ Bihor, copreşedinte PNL Bihor – experimentat

Gavrilă Ghilea, senator şi copreşedinte PNL Bihor – perseverent, bun organizator

Ilie Bolojan, primarul Oradiei, preşedinte PNL Oradea – vizionar

Alexandru Kiss, vicepreşedinte CJ Bihor, preşedinte UDMR Bihor – abil

Szabo Odon, deputat şi preşedinte executiv UDMR Bihor – de viitor pentru UDMR

Ioan Mang, fost vicepreşedinte CJ Bihor, preşedinte PSD Bihor - neinspirat

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
PORTRET
@WinDos: corect, asa e! Deci prin aceste comentarii in care fiecare scrie ceea ce cunoaste mai bine, obtinem un portret deloc MAGULITOR!
Postat 14 Martie 2015, 11:00 de TDS
In 2010 edilul decarara ca va face totul ca sa recupereye cele aproape 30.000 mp de teren intravilan furat prin retrocedari ilegale in intervalul 1999-2003 !!!
Avand o viziune, peste noapte, a decis sa nu mai faca nimic din ceea ce avea la indemana prin hotarari judecatoresti irevocabile, preferand o foarte mica parte in plan personal, din averea interlopilor care beneficiaza de acele suprafete prea valoroase ca sa fie date inapoi domeniului public !!!
Postat 14 Martie 2015, 10:17 de WinDos
Desfiinţat, nu reformat !!!
.
Postat 14 Martie 2015, 10:12 de WinDos
new PNL old Bolojan
"Luna trecută, municipalitatea a mers mai departe. Directoarea juridică a Primăriei, Eugenia Borbei, a înaintat Parchetului Bihor o plângere penală împotriva Impact, solicitând stabilirea persoanelor de la care Primăria să recupereze un prejudiciu de aproximativ 100 milioane lei, adică 22 milioane euro, provocat în principal prin vânzarea fictivă a locuinţelor. Cercetările sunt deocamdată la început, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor solicitând de la Primărie atât lămuriri suplimentare, cât şi actele ce atestă înşelăciunile."(Bihoreanul/26.02.2013). Banuiesc ca NIMENI n-a mai dat nici o lamurire suplimentara in legatura cu ceea ce s-a solicitat si astfel totul s-a stins! Altfel nu se explica TRANZACTIA! C-asa-i in tenis! In rest, new PNL este partidul celor mai cinstiti politicieni de pe pamant, corecti pana-n maduva oaselor care nu si-ar insusi nici macar un pai!
Postat 14 Martie 2015, 00:12 de TDS
20%
Corecta caracterizarea lui Bolojan! Da, BOLOJAN a fost absolut "vizionar"! Mult peste BABA VANGA! Cand? Atunci cand in 2013 a avut BRUSC O VIZIUNE! Mai intai declara(februarie 2013)ca dezvoltatorul IMPACT a dat un tun municipiului de 22 milioane de EURO(apropos, SELINA de ce e luata la rost iar IMPACT-ul nu? IMPACT-ul si-o fi respectat cumva obligatiile contractuale? BOLOJAN a zis la inceput ca NU!)iar mai apoi A CAZUT LA PACE CU EI! Cred ca tot 20% sa fi fost la mijloc! Oh, nu, nu ma gandeam la "Primarul care este"(de fapt a fost!). Nu, nici vorba! 20% a contat dragostea pentru municipiul Oradea astfel incat conflictul dintre Primarie(mai corect CLO prin AIO!)si IMPACT sa se stinga amiabil! Ce au patit clientii dezvoltatorului nu mai conta!
Postat 14 Martie 2015, 00:07 de TDS
?
Ma intreb cum o fi in familia respectiva daca nu e BLAT? Adica nu poti evita la nesfarsit niste subiecte! Eu am(impropriu spus)in familie un posibil viitor membru(inca mai sper sa NU!)cu simpatii pedeliste pe care nu-l menajez deloc, din contra, ce aude de la mine...Dar probabil "sondorii" or fi mai altfel! Habar n-am!
Postat 14 Martie 2015, 00:00 de TDS
reforma.
Oare,despre ce "reforma" se poate vorbi, cu kiss si popa in conducerea C.J....???
Postat 13 Martie 2015, 14:45 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON