An nou, viaţă nouă. Aşa s-a gândit europarlamentarul László Tőkés, care şi-a pus pirostriile pentru a doua oară, căsătorindu-se între Crăciun şi Revelion, în mare grabă şi în mare taină, cu o tânără profesoară de muzică din Ungaria, gravidă în luna a opta.
Baiul e că fostul episcop reformat nu şi-a reglat nici acum conturile cu fosta consoartă, cu care a convieţuit un sfert de secol şi care i-a crescut trei copii, dar de care s-a despărţit încă din 2010. Asta din cauza unui proces de partaj ce are ca miză o avere de peste 800.000 de lei, strânsă în timpul mariajului desfăcut la cererea femeii, sătulă de apucăturile adulterine ale pastorului.
Culmea, a aflat BIHOREANUL, este că una dintre "fustele" după care alerga Tőkés şi care i-au fost date în vileag în timpul divorţului, este chiar noua lui nevastă, Lévay Tűnde, cu care Preasfinţitul era încurcat încă din 2000, pe când aceasta era studentă la Universitatea Creştină Partium din Oradea, păstorită chiar de el, ca preşedinte de onoare al Consiliului de Administraţie.
Cununie în secret
Europarlamentarul László Tőkés a intrat în noul an ca bărbat proaspăt însurat. Cu două zile înainte de Revelion, presa maghiară dezvăluia că fostul episcop orădean, în vârstă de 61 de ani, s-a recăsătorit cu o tânără profesoară de muzică din Monor, o localitate din centrul Ungariei.
Ceremonia a avut loc pe 28 decembrie, într-un cadru restrâns. Iar asta nu doar pentru că între cei doi există o diferenţă de 27 ani, ci şi pentru că, până în februarie, mirele care se apropie de vârsta pensionării urmează să fie din nou tătic, proaspăta lui soţie fiind gravidă în luna a opta!
La acel moment, Tőkés nu a putut fi contactat pentru a oferi relaţii despre eveniment. "Urmează să se dea un comunicat", a declarat presei şeful său de cabinet, Szilágyi Zsolt, însă singura lămurire care a urmat a fost o felicitare de trei rânduri, postată pe pagina de Facebook a europarlamentarului de către "Biroul de presă", care le ura proaspeţilor însurăţei "fericire, o căsnicie binecuvântată şi liniştită!".
Mariaj prin bileţele
Pentru Tőkés, noua căsătorie vine în preajma unei noi candidaturi pentru Parlamentul European, pe care se gândeşte s-o depună pe listele FIDESZ, partidul premierului maghiar Viktor Orbán, şi la doar un an după divorţul de fosta sa soţie, cu care a fost împreună vreme de 25 de ani şi care i-a crescut trei copii - Márton, Máté şi Ilona, acum toţi majori.
Motivul pentru care femeia a intentat procesul, încă din 2010, nu a fost deloc măgulitor, deoarece europarlamentarul era acuzat că îşi neglija şi umilea propria familie, cu care ajunsese să comunice doar prin bileţele şi scrisori. "Mi le trimitea în mod oficial (n.r. - circa 200 de scrisori). La sfârşit, comunicam prin intermediul unui jurnal în care ne scria intenţiile lui, observaţiile lui, întrebările la care aştepta răspuns tot în scris, prin intermediul aceluiaşi jurnal. Eram obligaţi, de pildă, să menţionăm fiecare cheltuială pe care am avut-o şi să ataşez bonul, indiferent dacă era vorba despre lapte, despre fructe sau despre factura de curent", scria Edith în cererea de divorţ depusă la Judecătoria Oradea, în care solicita desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a bărbatului.
Preot cu amoruri
Cel mai mult au deranjat-o pe femeie "nenumăratele aventuri" ale episcopului, mai ales că acesta nici nu se deranja să le ascundă. "Ştiau şi colegii de aventurile lui", spunea Joó Edith în acţiune, precizând că - dacă va fi nevoită să-şi dovedească spusele - va aduce martori şi va depune în faţa judecătorilor SMS-urile, bileţelele, scrisorile de dragoste şi notiţele lui Tőkés despre întâlnirile consumate cu ibovnicele. Nu de alta, dar bărbatul îşi arhiva cu sfinţenie fotografiile şi copiile tuturor documentelor, fie ele scrisori de amor sau bileţele, pentru a le lăsa... posterităţii.
"N-a mai fost nevoie de scrisori. Au fost audiaţi martori care au confirmat susţinerile doamnei", explică Ştefan Herchi, avocatul care a reprezentat-o pe Edith în faţa instanţei. Avocatul se referă la Balogh Barnabás, vicar episcopal şi, din 1998, consilier al lui Tőkés în conducerea Eparhiei Reformate Piatra Craiului. În declaraţia dată în faţa judecătorilor, acesta a declarat că episcopul şi-a înşelat în mai multe rânduri soţia, pe care o caracteriza în public drept "o ţărancă proastă şi primitivă".
Una dintre escapadele descrise datează din 1994 când, la o reuniune organizată la Arad, Tőkés i-a cerut lui Balogh să i-o trimită în camera de hotel pe o anume Szabados Argentina. "Eram cazaţi la hotel, fiecare avea camera lui. La mine în cameră s-au strâns câţiva participanţi la un pahar de vin. M-am dus să-l chem şi pe el, dar mi-a spus că nu vine, şi să i-o trimit la el în cameră pe Szabados Argentina. Chiar am condus-o, iar el o aştepta în cameră, stând pe pat şi cu bustul gol, doar în pantaloni", a declarat fostul vicar în faţa magistraţilor.
Csongor şi Tűnde
Una dintre aventurile reproşate la divorţ lui Tőkés a fost şi cea trăită cu noua lui nevastă, Lévay Tűnde, cu care fostul episcop ar fi fost încurcat încă din 2000, când tânăra, originară din zona Braşovului, pe atunci în vârstă de 20 de ani, era studentă la Universitatea Creştină Partium din Oradea şi violonistă în trupa rock Blackbeers.
"Lévay Tűnde i-a fost amantă în perioada 2000-2002, când ea a şi terminat facultatea. Atunci am şi luat cunoştinţă de aventura lor", spunea în faţa instanţei Joó Edith. Femeia găsise inclusiv fotografia tinerei între pozele de familie, alături de o scrisoare pe care fostul ei soţ i-a trimis-o tinerei în martie 2002.
În epistola de amor, Tőkés se plângea, culmea, că amanta nu îl înţelege şi îl batjocoreşte. "Îmi spui că sunt prea insistent. SMS-ul pe care mi l-ai trimis pe 8 martie cerea răspuns. În rândurile pe care mi le-ai trimis pe 17 martie, când m-am întors, îmi urai «Bine ai venit» şi, cu toate acestea, primirea pe care mi-ai oferit-o pe 18 martie a fost chiar degradantă. Dacă tu nu mă sunai din când în când, nici eu nu te-aş fi sunat. Întotdeauna am aşteptat de la tine să fii sinceră, dar constat că nu poţi", îi spunea Tőkés tinerei, încercând să-şi justifice scrisoarea prin faptul că aceasta nu i-a dat ocazia să lămurească problemele dintre ei şi, în consecinţă, a simţit nevoia să le aştearnă pe hârtie, pentru a-şi "linişti zbuciumul sufletesc".
"Tűnde nu se desparte în felul acesta de Csongor", îi reproşa Tőkés, cu trimitere la poemul dramatic "Csongor şi Tűnde" al poetului maghiar Vörösmarty Mihály.
Reîntoarcerea
Suferinţa episcopului părăsit de amantă n-a fost însă de lungă durată. Căci, povestea Edith, cei doi au continuat să se întâlnească, chiar dacă ulterior în viaţa agitată a europarlamentarului au mai urmat şi alte femei, ca de pildă o anume Nagy Kornelia, prezentatoare la o televiziune din Ungaria, ori şi Prohászka Boróka (foto), asistentă la cabinetul europarlamentarului.
Între timp, Lévay s-a mutat în Ungaria, în localitatea Gomba, lângă Monor, o suburbie a Budapestei, unde a devenit profesoară de muzică la Şcoala Reformată Fáy András, şi s-a căsătorit cu jurnalistul Kristály Lehel, originar tot din zona Braşovului. De altfel, i-a şi născut acestuia doi copii, înainte de divorţul survenit anul trecut dintr-un motiv previzibil. Care anume? Întoarcerea pastorului rătăcitor, care a vrut-o din nou lângă el şi care, după ce a lăsat-o însărcinată, a dus-o în cele din urmă în faţa altarului.
Vrea tot
Problema este, însă, că fostul episcop nu şi-a încheiat încă socotelile cu fosta consoartă, cu care este în partaj pentru o avere imobiliară de peste 800.000 de lei şi din care nu vrea să-i lase femeii cu care a trăit 25 de ani mai nimic. Cei doi foşti soţi îşi dispută o vilă de 500 metri pătraţi pe strada Louis Pasteur din Oradea, un apartament pe strada Republicii, un teren de 2.000 metri pătraţi pe strada Podgoriei, un alt teren de 1500 mp pe strada Piscului, în cartierul Oncea, o casă de vacanţă cu 1.200 mp teren în satul Ginta (comuna Căpâlna), plus o colecţie de 10 tablouri semnate de Jakobovits Miklós.
Tökés susţine că întreaga avere ar fi fost dobândită doar de el, deoarece "pârâta a avut doar sporadic şi temporar activitate care să-i fi adus venituri", singurul loc de muncă stabil fiind "o funcţie administrativă în cadrul Universităţii Partium, pe care a obţinut-o în 2002 abuzând de funcţia mea". Ca urmare, vrea ca această avere să-i fie atribuită în totalitate, fiind de acord ca în schimb să-i plătească fostei soţii o compensaţie de 20% "pentru motive care ţin de concepţia mea, şi care ar reprezenta apartamentul din strada Republicii".
Avere nejustificată
De cealaltă parte, fosta doamnă Tőkés nu se lasă, cerând ca averea să fie împărţită în mod egal. Potrivit avocatului Ştefan Herchi, cu excepţia apartamentului din strada Republicii, "care i-a fost lăsat doamnei prin testament de către o bătrână pe care a îngrijit-o", avuţia fostului cuplu provine din donaţii primite după Revoluţie de la persoane fizice şi organizaţii din ţară şi din străinătate.
"Înainte de a deveni europarlamentar, în 2007, domnul Tőkés a avut un salariu din care nu ar putea justifica averea strânsă", explică avocatul, adăugând că din lista bunurilor supuse partajului fostul episcop a omis piese de mobilier vechi, un grup statuar şi un alt tablou, în valoare de peste 10.000 euro. "Aceste bunuri se găsesc în locuinţă, dar lipsesc din declaraţia lui de avere", zice Herchi.
Concomitent, Joó Edith a deschis şi un proces în care solicită daune morale de 50.000 de euro. "Potrivit noului Cod civil, în cazul în care căsătoria este desfăcută după 20 de ani de mariaj, din vina exclusivă a unuia dintre parteneri, celălalt poate obţine despăgubiri", explică avocatul, care consideră compensaţia pe deplin îndreptăţită pentru suferinţele pricinuite de comportamentul imoral al bărbatului infidel.
Care dintre cei doi foşti soţi va avea câştig de cauză, va decide instanţa. Până una-alta, proaspăt recăsătorit, în prima duminică a noului an fostul episcop a cerut actualei conduceri a Episcopiei Reformate din Oradea permisiunea să oficieze slujba religioasă în biserica din strada Libertăţii. Mai ştii, poate pentru a vorbi din nou despre valorile familiei...
NU DĂ STEAUA
Din scandal în scandal
Celebru din decembrie 1989, când a devenit scânteia revoltei anticomuniste din Timişoara, László Tőkés a ajuns în acest an pe punctul de a pierde decoraţia Steaua României primită din partea preşedintelui Traian Băsescu la 20 de ani de la Revoluţie. Cauza? Propriile declaraţii legate de autonomia Transilvaniei făcute vara trecută la Universitatea de Vară de la Tuşnad, unde i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, ca Guvernul de la Budapesta să construiască "un sistem de cooperare naţională" astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat "şocat" de afirmaţiile episcopului pe care, spunea el, l-a considerat un simbol al Revoluţiei. "Din păcate, oameni care gândesc în felul acesta, că Transilvania este un obiect de negociere, nu fac decât să dezamăgească, indiferent ce au făcut în trecutul lor. Nu încetez să evoc această întâmplare deoarece pentru mine, ca şef de stat, a fost un şoc", a comentat atunci Băsescu.
Pentru ca distincţia să nu-i fie retrasă, la începutul lui decembrie 2013 Tőkés a predat-o Bisericii Reformate din Timişoara, spunând că dacă doreşte cineva să o ia, să meargă după ea în oraşul de pe Bega.
BANUL, OCHIUL DRACULUI
Scandal pe forinţii Budapestei
Apropiaţii fostului episcop László Tőkés spun că acesta a fost mereu preocupat de averi, banii fiind de altfel şi motivul "divorţului" său de UDMR, formaţiune în care a fost preşedinte de onoare până la sfârşitul anilor 2000.
Separarea de UDMR s-a produs în 2002, după ce suma de 300 milioane forinţi (echivalentul a peste 1 milion de dolari) alocaţi anterior de Guvernul Orban proiectului Ady Endre propus de Eparhia Reformată pe de lângă Piatra Craiului în satul natal al poetului a fost "suflată" de liderii Uniunii din Bihor, care au tocat banii ulterior pentru construirea unui centru cultural, nici acum finalizat, între Ştrandul Dinamo şi Ştrandul Municipal din Oradea.
De atunci şi până anul trecut, Tőkés a cerut sistematic verificarea modului în care "clientela politică" a UDMR a cheltuit banii, acuzând Uniunea că este nimic altceva decât un "partid etno-business". Vehemenţa fostului episcop a dispărut însă subit când s-a aflat că instituţiile guvernamentale de la Budapesta au finanţat în ultimii ani cu 3 milioane euro reţeaua de presă şi ONG-urile Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) coordonat chiar de Tőkés.
Citiţi ce spune Tokes despre întreaga poveste, în articolul "Tokes confirmă că s-a însurat şi va fi din nou tătic: "Aşa e cum a scris BIHOREANUL"
Citeşte cum comentează Bihorel situaţia pe www.bihorel.ro: Tokes de la PPMT l-a bătut pe Szabo Odon de la UDMR
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.