Nu sunt fraţi şi n-au nicio treabă cu romanul lui Mihail Sadoveanu, dar îşi spun Fraţii Jdieri, pentru că muzica rock, care le este mamă şi tată fiecăruia, îi face să "jdiere".
Înfiinţată în urmă cu patru ani, aproape din întâmplare, Fraţii Jdieri e una dintre trupele promiţătoare înfiinţate în ultimii ani în Bihor. Deşi fiecare component are câte o ocupaţie fără legătură cu muzica, cei cinci membri sunt rockeri veritabili şi îşi iau în serios viaţa de artişti. Deja au lansat un album care a prins bine la public şi îl pregătesc pe al doilea, sperând că prin muzica lor vor cuceri scenele festivalurilor de profil.
Din întâmplare
Fraţii Jdieri s-a născut în urmă cu patru ani, după ce Alin Baciu, alias Sfîntu, şi Nicu Nistor, poreclit Niguel, au început să cânte prin localuri. "Ne-am cunoscut în 2014, într-o crâşmă unde obişnuiam amândoi să mergem cu chitarele. Interpretam cam aceleaşi melodii, toate rock, aşa că am decis să cântăm împreună", povesteşte Sfîntu, ajuns acum, la 33 de ani, elev la o şcoală postliceală de asistenţă medicală.
Atunci au fost pentru întâia oară porecliţi "jdieri", de către un obişnuit al barului. "Ne tot spunea că «jdierăm», regionalismul pentru «a striga», şi a început să ne spună «Fraţii Jdieri». Mai târziu, când am căutat un nume de trupă, am zis că e cel mai potrivit", spune Niguel, 29 ani, poliţist de frontieră.
Toboşar novice
Următorul pe care l-au cooptat a fost Aurelian Bulzan, pe numele de scenă Artylerian, prieten din copilărie de-al lui Sfîntu. În vârstă de 33 de ani, Aurelian este medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean şi la fel de pasionat de rock.
Tustrei fiind chitarişti şi ştiind că dacă vor să facă treabă serioasă au nevoie de mai mult, au cooptat curând un nou coleg. "Toţi suntem motociclişti, iar într-un club l-am cunoscut pe PDV", spune Artylerian. Pe numele său real Daniel Valentin Pavel (40 ani), şi el tot poliţist de frontieră, acesta a devenit bateristul trupei, deşi până atunci nu cântase niciodată la tobe!
"Provin dintr-o familie de muzicieni, dar n-am făcut şcoală de muzică. Am cântat la saxofon şi am fost suflător, dar atât", zice Daniel. Când s-a aşezat în faţa bateriei, a simţit totuşi că acolo este locul lui...
1% talent, 99% muncă
Cu numele de scenă Fraţii Jdieri, au început să cânte prin localurile unde se ascultă rock. La început doar cover-uri pe care le învăţau împreună. Niciunul nu are studii de specialitate, fiind autodidacţi. "În ceea ce facem noi, e 1% talent şi 99% muncă", zice solistul trupei.
Încet, au început să primească invitaţii. Doi ani la rând s-au produs la Padiş Fest, apoi la felurite festivaluri moto şi alte evenimente private. La acestea din urmă, răspund întotdeauna cu precauţie. "Dacă mă chemi să cânt la o nuntă sau la o petrecere, trebuie să mă laşi să cânt ce vreau eu, altfel iese o porcărie", spune Artylerian, mărturisind că nu gustă defel piesele la modă. "Toate sunt la fel şi niciuna nu îţi spune, de fapt, nimic".
"Transylvanian jdier rock"
În schimb, prin piesele lor, Jdierii încearcă să transmită ceva. Îşi compun singuri versurile şi muzica, de regulă împreună. "Unul vine cu o idee şi apoi toţi lucrăm la ea", zice PDV. Fiecare îşi pune amprenta, dovadă că piesele lor sunt imposibil de inclus într-un singur gen, având influenţe de hard rock, pop rock, blues, ba chiar şi din muzica lăutărească. "Un fan ne-a definit cel mai bine stilul: transylvanian jdier rock", zâmbeşte Sfîntu.
În toamna anului trecut, trupa s-a lărgit cu încă un medicinist! Fraţii Jdieri au fost invitaţi să cânte la Balul Bobocilor de la Facultatea de Medicină din Oradea, iar unul dintre sărbătoriţi le-a cerut să-l lase să cânte solo la chitară, în deschiderea lor. "Până atunci, nu auzisem niciodată de ei, dar m-au lăsat. Când am terminat, Arty mi-a zis să nici nu mai plec de pe scenă", povesteşte Andrei Chereji (19 ani).
Student la Medicină Generală, mezinul trupei a primit rapid şi o poreclă, colegii botezându-l "Jejet Sprinten", pentru priceperea cu care mânuieşte corzile la chitară.
"Jdierat" în studio
Tot anul trecut trupa a avut şi prima apariţie de anvergură, fiind invitată să cânte la Toamna Orădeană, în deschiderea concertului Zdob şi Zdub. Cam 4.000 de oameni i-au ascultat şi mulţi i-au aplaudat. "Pentru noi a fost mişto că ne-au cerut bis, deşi asta nu se face la trupa din deschidere. La final, după ce au cântat cei de la Zdob şi Zdub, unii din public, pe care nu-i ştiam, strigau: «Fraţii Jdieri!»", zice Sfîntu, cu neascunsă mândrie.
Un alt moment important s-a consumat anul acesta pe 15 iunie, când au scos primul album - "Decât să cânt, mai bine jDiER!" - cu nouă piese proprii şi un cover. Cântecele sunt, ca la nişte rockeri veritabili, despre motociclete, libertate, femei şi băutură. Lansarea a avut loc la Moszkva Cafe, care a fost arhiplină. "Ne aşteptam cam la 190 de oameni. Au venit peste 300", zice Niguel. Săptămâna trecută, albumul a fost lansat şi la Timişoara şi Arad.
Să fie rock!
Când nu sunt la muncă ori la cursuri, Jdierii se adună în "vizuină", într-o casă de pe dealurile Oradiei, unde repetă cel puţin de două ori pe săptămână. Îşi pregătesc viitoarele recitaluri şi compun, având deja şase piese noi pentru viitorul album, pe care speră să-l scoată în câteva luni.
Au, însă, şi un of: le este greu să ajungă la orădeni. "Ne-am dori să cântăm la festivaluri şi la evenimente publice, inclusiv în Oradea, dar, la fel ca alţi artişti locali, nu suntem chemaţi. Şi este mare păcat că oraşul nostru nu are un festival rock. Sunt sigur că ar avea succes", zice Artylerian.
Deşi se consideră nedreptăţiţi de autorităţile care îi ignoră, Jdierii promit, totuşi, că nu se vor lăsa de cântat. Sunt fraţi cu rock-ul, nu au cum să se lase de el...
CU SUFLET MARE
Jdier pentru un zâmbet
La doar patru ani de la înfiinţare, trupa Fraţii Jdieri are deja o tradiţie. În fiecare an, înainte de Crăciun, oferă un concert caritabil, unde biletul de intrare devine o donaţie. Cu motto-ul "Jdier pentru un zâmbet", rockerii îşi îndeamnă fanii şi prietenii să sprijine fie o familie sărmană, fie un orfelinat. "Facem aceste concerte pentru că ştiu cum este să n-ai. Eu nu tot timpul am avut tot ce mi-a trebuit", zice Sfîntu.
Anul trecut, concertul caritabil s-a desfăşurat în beneficiul unor familii nevoiaşe, care au fost sprijinite cu alimente, haine, jucării. "Unii au donat bani, pentru că nu ştiau ce să aducă. Cu fiecare leu am cumpărat noi ce aveau nevoie copiii", spune chitaristul.
.jpg "Unde ieşim săptămâna asta în Oradea: Cocoşatul de la Notre-Dame, la Casa de Cultură a Sindicatelor")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.