Un edil (Dorel Crăciun) snopit în bătaie de indivizi necunoscuţi, un prefect (Lucian Silaghi) mutat din funcţie ca să nu deschidă o anchetă, un alt prefect (Ilie Bolojan) împroşcat cu acuze de corupţie tocmai pentru că a cerut o investigaţie şi un jurnalist (autorul acestor rânduri) calomniat că ar fi pretins şpagă ca să nu dezvăluie jaful petrecut timp de 13 ani în Sânmartin.
Toţi au deranjat mafia imobiliară din comună pentru care, spun procurorii, a tras din plin tocmai secretara Consiliului Local, Livia Bara, cea pusă să vegheze asupra legalităţii actelor administraţiei locale. Asta până în 2005, când prefectul de atunci, Ilie Bolojan, a cerut oamenilor legii să-i cerceteze mişmaşurile.
După 7 ani, ancheta a fost încheiată de Parchetul Bihor, care a trimis-o pe Bara în judecată pentru abuz în funcţie contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, deoarece ani la rând şi-a cadorisit cu terenuri valoroase familia şi câţiva consilieri locali, prejudiciind comuna cu peste 1,8 milioane de euro, fapt pentru care riscă până la 15 ani de închisoare.
13 cu ghinion
13 aprilie 2005 - ziua care a marcat finalul carierei de funcţionar public a Liviei Bara, secretar la CL Sânmartin din 1992. Sesizat de primarul din anii 2000-2004, Dorel Crăciun, asupra ilegalităţilor cu terenuri săvârşite în comună de-a lungul timpului, şi după ce a studiat situaţia cu juriştii Prefecturii, Ilie Bolojan (foto) hotăra că existau temeiuri pentru a cere implicarea Poliţiei. Astfel, în acea zi de 13, o echipă a Serviciului de Investigare a Fraudelor descindea la Sânmartin, ridicând 196 de hotărâri ale Consiliului Local (HCL), plus alte documente privind împroprietăriri şi schimburi de terenuri păgubitoare comunei. Poliţiştii au găsit-o pe secretară răsfoind prin acte, fapt pentru care Bolojan considera că cineva din Prefectură sau din Poliţie a "sifonat" informaţii.
Că Bara avea de ce să studieze cele mai fierbinţi documente avea s-o confirme descoperirea a două HCL privind schimburi de teren, cu numere de înregistrare identice, dar cu conţinuturi diferite: una în beneficiul Rodicăi Ardelean (proprietara pensiunii Iulia din Băile 1 Mai, pe atunci prietenă cu Bara), alta în favoarea lui Gheorghe David (consilier local şi asociat în afaceri cu Ioan Bara, soţul secretarei). Actele ridicate de Poliţie au dezvăluit un adevărat mecanism de îmbogăţire prin schimburi de terenuri favorabile rudelor şi prietenilor secretarei.
Modus operandi
În 2006, BIHOREANUL relata despre câteva din descoperirile anchetei pe care procurorii au încheiat-o abia în această primăvară, după ce dosarul deschis de Parchetul Oradea a fost plimbat inclusiv pe la DNA (care şi-a declinat competenţa, pe motiv că prejudiciul estimat ar fi fost sub un milion de euro). Pe 4 aprilie 2012, procurorul Adrian Brişcan de la Parchetul Bihor şi-a finalizat totuşi rechizitoriul de trimitere în judecată a fostei secretare, care între timp, în 2005, demisionase. Întins pe 53 de pagini, actul magistratului rezumă un dosar cu 6 volume şi 410 pagini de mărturii şi probe scrise despre trântelile din Sânmartin.
Conform rechizitoriului, numitorul comun al învârtelilor era că favoriţii secretarei, rude şi aleşi locali, cereau CL Sânmartin să le fie schimbate terenurile agricole lipsite de valoare pe care le aveau în extravilanul satelor, cu alte terenuri, mai mici, dar mai valoroase prin situarea lor în intravilanul Sânmartinului, perfect pentru ridicat vile.
Procurorul arată că în toate cele 10 cazuri documentate, beneficiarii schimburilor depuneau cererile la CL, însoţindu-le nu cum cerea legea, cu evaluări imobiliare ale unor experţi atestaţi, ci cu expertize agricole realizate de doi tehnicieni, nicio asemenea "expertiză" nefiind înregistrată, conform legii, la Corpul Experţilor Tehnici. Unul din experţii agricoli, Andrei Gaşpar, a şi fost recompensat, fiind împroprietărit ilegal cu 15.000 mp în Beverly Hills.
După depunerea cererilor de schimb, Bara întocmea (din nou ilegal, deoarece nu era de competenţa ei, ci a angajaţilor Primăriei) referate prin care propunea efectuarea schimburilor, invocând că terenurile persoanelor fizice ar fi fost valoric egale cu ale comunei. Mai departe, Bara se prezenta la notar (mereu acelaşi, Ilie Drăgoiu) pentru a semna contractele de schimb, deşi din nou încălca legea, ce permite doar primarului să reprezinte comuna. În final, după ce neamurile şi consilierii primeau terenurile, o parte erau vândute pe preţuri simbolice, fie Liviei Bara prin intermediul mamei sale octogenare, fie unor persoane indicate de aceasta, VIP-uri din Oradea, precum un fost prefect, un fost şef de Direcţie Agricolă etc.
Rezultatul? Potrivit expertizelor executate în 2009 "pe bune", la solicitarea Poliţiei, comuna a suferit o pagubă de peste 1,8 milioane de euro, sumă rezultată din diferenţa de preţuri între terenurile de la periferiile satelor şi cele din Beverly Hills, şi pentru a cărei recuperare Primăria e chemată să se constituie parte civilă.
Ia terenul, neamule!
Unul dintre cei cadorisiţi cu pământ în zona rezidenţială de lux este chiar un nepot al secretarei, Florin Ciurdariu (foto). Acesta avea în extravilanul satului Cihei un teren de 22.556 mp (care potrivit expertizei Poliţiei valora 29.323 euro), dar voia 8.025 mp din intravilanul Sânmartinului (în valoare de 288.900 euro). Ca să justifice schimbul, Ciurdariu a comandat o pseudo-evaluare expertului agricol Mihai Vidican, cum că ambele terenuri aveau aceeaşi valoare. A depus apoi cererea şi "expertiza" la CL, iar mătuşa Bara a întocmit un referat prin care a propus consilierilor aprobarea tranzacţiei. Aleşii locali au adoptat HCL privind schimbul (în ciuda atenţionărilor primarului că se prejudicia cu bună-ştiinţă comuna), iar secretara a dat actului aviz de legalitate. Ulterior, tot Bara a semnat la notar, în locul primarului, contractul de schimb efectiv dintre Primărie şi nepot, iar după o zi acesta "mărita" terenul primit, vânzându-l unui anume Robert Tămăşdan cu 2.500 lei (!), care la rându-i l-a revândut cu 540.000 lei!
Bara a ajutat-o şi pe nevasta nepotului, Daniela Ciurdariu, care cumpărase 62.494 mp în extravilanul Ciheiului (teren evaluat în 2009 la 43.750 euro), şi voia la schimb un teren de 22.035 mp în intravilanul Sânmartinului (evaluat la 179.000 euro). A urmat un nou contract semnat de Bara în locul primarului, dar şi o operaţiune ce releva sensul afacerii, căci nevasta nepotului a vândut o parte din terenul primit către mama octogenară a funcţionarei şi către firma unui italian, ambele cumpărătoare fiind reprezentate la notar tot de secretară. Preţul încasat de Daniela Ciurdariu, subliniază procurorul, a fost unul nereal, de doar 12.000 lei, menit să mascheze adevăratul scop, şi anume ca terenul să ajungă la cine trebuia.
Pământ pentru "consiglieri"
Cum aleşii locali nu puteau face filantropie doar pentru alţii, era de aşteptat ca din terenurile valoroase să se înfrupte şi ei. Şi au făcut-o prin aceeaşi metodă a schimburilor. BIHOREANUL a reţinut două asemenea exemple din rechizitoriu. Astfel, în 2001, o anume Elena Bolba a oferit CL două parcele totalizând 11.000 mp din extravilanul Ciheiului şi a primit una de 5.469 mp în Sânmartin, pe baza unei "expertize" a aceluiaşi Vidican şi a referatului secretarei. Expertiza corectă din 2009 avea să arate că terenul dat de Bolba valora 8.800 euro, iar cel primit 225.960 euro! Pe acelaşi sistem, dar printr-un interpus, un alt teren de 9.600 euro din extravilanul Ciheiului a fost schimbat cu unul de 246.720 euro din intravilanul Sânmartinului, beneficiar fiind Cosmin Bonica, consilier şi soţ al Elenei Bolba.
O altă familie de aleşi cadorisiţi l-a folosit ca "schimbător" pe Traian Bondar, tatăl consilierului Dan Bondar. Bara i-a făcut şi acestuia un referat în baza unui raport de evaluare care, conform procurorului, "nu a ţinut cont de valoarea de piaţă a terenurilor", astfel că Bondar a dat comunei un teren de 5.755 mp din extravilanul satului Cordău (de 4.600 euro) şi a primit 3.800 mp în intravilan la Sânmartin (de 152.000 euro).
Popi şi afacerişti
Rechizitoriul consemnează şi două schimburi dedicate preoţilor din Rontău şi Haieu. Astfel, în numele Parohiei Rontău, preotul Emanuil Bocşan a oferit CL 3.224 mp situaţi în extravilanul satului, primind în schimb 1.500 mp în intravilan la Sânmartin. Conform "evaluării" expertului agricol Andrei Gaşpar şi referatului secretarei Bara, ambele terenuri aveau aceeaşi valoare: 30.000 lei. În realitate, terenul dat de Parohie valora doar 6.450 euro, iar cel primit de la CL Sânmartin 60.000 euro. Imediat după schimb, preotul a donat terenul parohiei celor trei fii, iar aceştia l-au vândut unei orădence, Mihaela Pop, cu 75.000 lei.
La fel s-a întâmplat şi în cazul schimbului cerut de Parohia Haieu, care a dat 3.135 mp din extravilanul satului şi a primit 1.500 mp în intravilanul Sânmartinului. Deşi Bara a folosit "expertiza" aceluiaşi Gaşpar, cum că ambele terenuri valorau câte 30.000 lei, evaluarea făcută "pe bune" a relevat că terenul dat de Parohie făcea 1.250 euro, iar cel primit 60.000 euro. Şi în acest caz, a doua zi după schimb, preotul Agoston Leon a vândut o parte din pământul bisericii către Selina Pruncuţ (fiica patronului firmei Selina, Beniamin Rus), pe bani buni, cu 220.000 lei.
Pentru strădania de a echivala terenurile fără valoare cu cele din Beverly Hills, expertul Gaşpar a fost răsplătit, un an mai târziu, cu 15.000 mp în Haieu, prin împroprietărire ca specialist în agricultură. Ilegal, însă, căci înainte de 1989 omul nu lucrase nici măcar o singură zi la fosta Cooperativă Agricolă de Producţie din Sânmartin. Ulterior, arată rechizitoriul, Gaşpar a vândut terenul, "la indicaţia secretarei şi la preţuri mult sub valoarea de piaţă a terenurilor" unor persoane sus-puse, precum Ionel Ungur (fost prefect) ori Emilian Pavel (fiul fostului şef al Direcţiei Agricole).
La anchetă, ambii experţi, Mihai Vidican şi Andrei Gaşpar, au susţinut că au făcut doar evaluări agricole (pe baza valorii recoltelor), nu imobiliare, şi că nu ştiau că acestea urmau să fie folosite pentru schimburi de terenuri. Cert e că hârtiile semnate de ei n-au fost înregistrate la Corpul Experţilor Tehnici, astfel că nu aveau valoare legală, chiar dacă secretara Bara le-a folosit pentru a justifica schimburile.
Singura vinovată?
Deşi în 2010, la finalizarea investigaţiilor, poliţiştii au propus trimiterea în judecată nu doar a secretarei, ci şi a consilierilor Gheorghe David, Florian Vrăbieş şi Marcel Berinde (din Comisia economică a CL), sub acuza de abuz în serviciu contra intereselor publice, procurorul de caz a decis ca singura pusă sub inculpare să fie Livia Bara.
"Pentru a nu rămâne cu ochii-n soare, căci peste 2-3 ani intervine prescripţia faptelor, s-a apreciat că era mai bine să nu-i trimită în judecată şi pe consilieri, căci ar fi rezultat un lot mare de învinuiţi. Fiecare putea invoca tot felul de pretexte ca să amâne judecarea, aşa că procurorii au preferat un singur "trofeu": Livia Bara, creierul afacerii", explică pentru BIHOREANUL o sursă apropiată anchetei. Iar asta fiindcă, dacă aleşii puteau pretinde că au fost induşi în eroare, secretara era, prin Legea administraţiei publice locale, obligată să dea aviz doar documentelor legale. Or, dimpotrivă, secretara a determinat adoptarea unor HCL ştiind clar că erau nelegale, de vreme ce actele care au stat la baza lor (precum expertizele agricole în loc de expertize imobiliare) nu erau corecte. Aşa că fosta secretară are cele mai mici şanse să scape de răspundere...
O victimă
Livia Bara îşi declară însă nevinovăţia şi se pretinde o victimă a fostului primar Dorel Crăciun, a fostului prefect Ilie Bolojan şi a şefului Parchetului Bihor, Viorel Gavra. Pentru că, în vechiul ei obicei de a împroşca acuze împotriva tuturor celor care i-au sesizat, reclamat şi cercetat faptele, scopul ei este să-i decredibilizeze sperând că, astfel, se va "albi" pe sine.
"Amanta procurorului-şef e fiica celei mai mari duşmance pe care o am! Ea l-a pus să-mi facă dosarul, pentru că la un moment dat, acum doi ani, dosarul a fost închis de Parchetul Oradea, iar Gavra l-a redeschis abuziv", spune Bara. Femeia se referă la fosta sa prietenă, Rodica Ardelean, patroana pensiunii Iulia din Băile 1 Mai, ea însăşi beneficiara unui mai vechi schimb de terenuri în buricul Sânmartinului (şi a cărei fiică, absolventă a Facultăţii de Drept şi-a făcut, într-adevăr, stagiatura la Parchetul Bihor), spunând că aceasta este capul răutăţilor. "HCL-ul despre care s-a spus că l-am falsificat eu pentru Ardelean, ea l-a măsluit", zice Bara, adăugând că povestea a fost deja lămurită: "Pentru asta am primit NUP!" (n.r. - neînceperea urmării penale).
Potrivit fostei secretare, acum notar la Valea lui Mihai, nevinovăţia sa ar fi dovedită de faptul că în perioada 2000-2004, când s-au adoptat HCL-urile privind schimburile de terenuri, prefectul de atunci, Florian Serac, a dat aviz de legalitate pe toate actele. În plus, zice ea, deşi primarul Crăciun a atacat în instanţă HCL-urile, a pierdut toate procesele. Iar următorul prefect, Bolojan, ar fi sesizat Poliţia doar pentru a-i face pe plac fostului primar, ajuns între timp la PNL, deşi fusese membru PSM.
Cetăţeana Bara
Femeia are o explicaţie şi în ce priveşte referatele nelegale prin care recomanda aleşilor locali efectuarea schimburilor, susţinând că nu era obligată să ştie că pentru evaluarea terenurilor supuse schimburilor trebuiau expertize imobiliare, nu agricole: "Asta-i treaba experţilor, ce şi cum au făcut ei nu mă interesează!", spune Bara, ignorând că avea obligaţia să nu accepte documentaţiile dacă actele nu erau cele prevăzute de lege. "Nu eu am votat HCL-urile, ci consilierii. Ei de ce nu sunt trimişi în judecată? Dacă eu nu dădeam aviz de legalitate pentru trei HCL-uri de-ale lor şi Prefectura ar fi dat dreptate celor care voiau să facă schimburile, prefectul mă putea demite", se apără Bara.
Cât despre ciudata coincidenţă că toţi beneficiarii schimburilor au fost membrii propriei familii şi prietenii consilieri, din nou explicaţia e plină de tupeu: "Ce, ei nu sunt cetăţeni? Ei nu au drepturi?". Ba, se pare că da. Căci, cum se vede, aceştia aveau drepturi mai multe decât oricare alţi localnici din Sânmartin, din care multora nu le-au fost nici acum restituite terenurile moştenite de la părinţi şi bunici. După atâtea schimburi şi împroprietăriri cu cântec, de unde era să mai rămână pământ şi pentru ei?...
HOŢUL STRIGĂ HOŢII
Tactica Liviei Bara: Cine spune ăla e!
Fostul prefect ţărănist de la mijlocul anilor '90, Lucian Silaghi, afirmă că escrocheriile de la Sânmartin au ajuns şi la cunoştinţa sa, şi tocmai când se pregătea să declanşeze o anchetă a fost îndepărtat din funcţie, prin promovarea ca secretar de stat în Ministerul Mediului. "La două săptămâni după ce am cerut venirea Corpului de Control al premierului (n.r. - Victor Ciorbea) la Sânmartin, am fost promovat la Bucureşti. Despre adevăratul scop al promovării se ştia că a fost îndepărtarea mea de Sânmartin", declara Silaghi BIHOREANULUI acum 7 ani.
Că mai-marii comunei erau în stare de orice ca să pună mâna pe cele mai valoroase terenuri şi că nimic nu le putea sta în cale avea s-o demonstreze, la începutul anilor 2000, bătaia bestială încasată de primarul Dorel Crăciun (foto), singurul care s-a opus constant secretarei şi membrilor CL. Într-o dimineaţă, omul a fost atacat chiar în faţa Primăriei de indivizi cu cagule care l-au lăsat lat, încât primarul şi-a petrecut următoarele trei luni în spitalele din Oradea şi Bucureşti. Poliţia nu a găsit nici până azi autorii, dar o vreme i-a asigurat protecţie şi armă lui Crăciun.
La mijlocul anilor 2000, prefectul Ilie Bolojan, cel care a determinat ancheta recent finalizată, a fost încondeiat de Livia Bara că ar fi primit mită un hectar de teren pentru a anula HCL-urile privind schimburile de terenuri, astfel încât pământul să nu ajungă la beneficiarii schimburilor, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe Cihei. Evident, Bara n-a produs nici cea mai mică probă pentru a-şi susţine acuza.
Ulterior, când BIHOREANUL a relatat despre aceste fapte, Bara l-a acuzat şi pe autorul articolului, declarând că dezvăluirile au apărut fiindcă, vezi Doamne, ar fi refuzat o "taxă de protecţie" de 15.000 de euro solicitată de jurnalist. Asta deşi tocmai ea făcuse intervenţii insistente la conducerea publicaţiei pentru a propune blocarea articolului. Reporterul s-a pus la dispoziţia procurorilor, cerând o anchetă care a demonstrat că Bara, pur şi simplu, minţise pentru a poza în victimă. Cum, de altfel, face şi acum...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.