URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 August 2015, 07:48

Amorezi de Facebook: O bihoreancă a fost înjunghiată şi alte două au fost stoarse de bani de către iubiţi agăţaţi pe internet

Amorezi de Facebook: O bihoreancă a fost înjunghiată şi alte două au fost stoarse de bani de către iubiţi agăţaţi pe internet LOST LOVERBOY. Solicitat de reporter să răspundă acuzaţiilor de şantaj pentru care a fost reţinut la Arad şi este judecat la Oradea, Cristian Bordaş (foto) s-a volatilizat brusc din peisaj, închizându-şi pagina de Facebook. Doar temporar, pentru că a reapărut două zile mai târziu, poate în căutarea unor noi victime...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o lume a calculatoarelor, tabletelor şi telefoanelor inteligente, spaţiul virtual a devenit o metodă facilă în selectarea unui partener. Dar ce te faci când "iubitul" de pe Facebook se dovedeşte un escroc sentimental sau, mai grav, un psihopat?

I s-a întâmplat recent unei tinere din Dobreşti, pe care un braşovean cu care s-a cunoscut pe Facebook, dar nu l-a vrut lângă ea în viaţa reală, a ajuns s-o înjunghie. Individul a fost căutat mai bine de o lună până să fie arestat la sfârşitul săptămânii trecute. Tot atunci a ajuns după gratii şi un orădean pe care fosta iubită din Arad, agăţată tot pe Facebook, l-a dat pe mâna poliţiştilor fiindcă i-a cerut 20.000 de dolari ca să nu posteze fotografii ce-o înfăţişează în ipostaze indecente. Individul a stat la răcoare o singură noapte, chit că, după cum a descoperit BIHOREANUL, este deja judecat pentru o poveste de acelaşi fel!

Telenovelă cu final în... arest

Pe Facebook îşi zicea Nae Ciurea, era serios şi avea propria afacere în judeţul Braşov. În viaţa reală, singurul lucru adevărat este obârşia. Se numeşte, de fapt, Nicolae Sdrăilă (foto) şi e un pierde-vară, care din când în când lucra ca cioban pe la stânele de oi. Dar tânăra bihoreancă pe care a cunoscut-o pe internet a aflat detaliile după luni bune, abia când individul a început s-o viziteze acasă.

Tânăra n-a mai vrut să continue idila înfiripată pe internet, iar bărbatul n-a putut accepta afrontul. Luna trecută, în noaptea de 4/5 iulie, în jurul orei 1, după o nouă tentativă de a o îmbuna, a atacat-o în curtea casei şi a înjunghiat-o de mai multe ori în zona pieptului, în spate şi în cap, după care a fugit.

Internată în stare gravă la spital, femeia a scăpat cu viaţă, dar urmările telenovelei virtuale o vor ţintui câteva luni la pat şi îi vor lăsa cicatrici pentru tot restul vieţii. Spre uşurarea ei, poliţiştii au reuşit să dea de agresor, Sdrăilă fiind prins pe 1 august în Sălaj, iar o zi mai târziu prezentat în faţa procurorilor de la Parchetul Bihor pentru audieri.

Individul a recunoscut că şi-a înjunghiat iubita "virtuală" şi că apoi a fugit şi s-a ascuns pentru a nu fi închis, aşa că anchetatorii i-au cerut arestarea, sub acuzaţiile de violare de domiciliu şi tentativă de omor. "Profitând de faptul că nu are o locuinţă statornică şi nici loc de muncă stabil, a îngreunat cercetările în cauză, fiind localizat în urma unor activităţi operative de supraveghere tehnică", arată procurorii în referatul înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a dispus trimiterea lui Sdrăilă în spatele gratiilor, deocamdată pentru 30 de zile.

"Iubi" cu pretenţii

În aceeaşi zi, pe 1 august, la hypermarketul Auchan din Oradea, un alt echipaj de Poliţie prindea în flagrant un individ în timp ce lua o parte din cei 20.000 de dolari pe care îi ceruse de la o fosta iubită din Arad, ca să nu posteze pe internet fotografii ce-o înfăţişează în ipostaze indecente.

Bărbatul de 41 ani, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Dan Cristian Bordaş, şi-a agăţat victima cu 20 de ani mai tânără acum câteva luni, prin intermediul unui site de socializare, unde a asaltat-o cu complimente. Că e deşteaptă, frumoasă şi bună de iubit... Atât de insistent încât fata a ajuns să se îndrăgostească lulea de el, ba chiar să se dezgolească în selfie-uri deochiate, pe care apoi i le-a trimis prin internet, ca să-i arate că-şi merită laudele.

Urmarea? La scurt timp după primirea pozelor, individul i-a cerut bani. "I-a spus părţii vătămate că fotografiile au ajuns la un prieten care a ameninţat că le va face publice dacă nu primeşte 20.000 de dolari. Iar el, ca bun prieten, a plătit din buzunar suma cerută, dar că şi el are nevoie de bani, deci ar trebui să-i plătească", a explicat Ovidiu Liber, subofiţer în cadrul Biroului de presă al Poliţiei Arad. 

Banii, însă, n-au fost de ajuns, aşa că Bordaş a continuat s-o hărţuiască, ameninţând-o că fotografiile vor ajunge nu doar pe internet, ci şi la părinţii ei, moment în care, speriată, fata a decis să-i mărturisească mamei sale problema.

Liber la şantaj

Aşa au ajuns poliţiştii arădeni la Oradea unde, sub coordonarea unui procuror al Parchetului din Arad, l-au înhăţat pe escroc în parcarea Auchan, tocmai când lua o tranşă din dolarii ceruţi în schimbul fotografiilor compromiţătoare.

În aceeaşi zi, Cristian Bordaş a fost reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Arad, iar duminică, pe 2 august, a fost prezentat pentru audieri la Parchetul Arad, solicitându-se totodată şi arestarea lui preventivă. Procurorii de acolo au considerat însă că individul nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi, după expirarea ordonanţei de reţinere, i-au dat drumul, dispunând anchetarea lui în libertate.

Decizia e cu atât mai surprinzătoare cu cât, după cum a descoperit BIHOREANUL, bărbatul este judecat la Oradea tot pentru şantaj, victima sa fiind o tânără de aici pe care a păcălit-o după acelaşi scenariu de care se folosise şi în cazul arădencei.

Vreau bani!

În cazul pentru care e judecat, o orădeancă, altminteri căsătorită şi educatoare la o grădiniţă, a fost asaltată pe internet de curtezan până când acesta a reuşit s-o "dezbrace" în faţa monitorului, ba chiar s-o facă să-şi deschidă şi punga. În timpul idilei virtuale,  tinerei nu i-a dat de gândit nici faptul că individul a avut tupeul să-i ceară în total peste 100 de euro pentru reîncărcarea cartelei telefonice, ba chiar şi un  laptop, "cu împrumut", "până când se repară calculatorul meu". Evident că Bordaş n-a mai înapoiat aparatul în valoare de 2.700 lei, pentru care trimisese la apartamentul fetei un taximetrist. În schimb, i-a adus la cunoştinţă "cu durere" că pozele ei deocheate au ajuns "din greşeală" la un prieten de-al lui certat cu legea, care le va trimite soţului şi la locul ei de muncă dacă nu primeşte 1.000 de euro.

"După negocieri, suma a fost redusă la 500 de euro, dar între timp despre poveste a aflat şi soţul tinerei, care a adus-o la Poliţie", au relatat surse judiciare. Urmarea? La sfârşitul anului, Dan Cristian Bordaş a fost trimis în judecată pentru şantaj, procesul aflându-se pe masa Judecătoriei Oradea. Cu toate acestea, individului nu pare să-i pese de acuzaţia care i-ar putea aduce o condamnare de până la 7 ani de închisoare. Dovada e că, după doar o jumătate de an de la debutul procesului, şi-a reluat "afacerile"...


FIŢI DISCREŢI!
Reguli pe Facebook

Nu faceţi publice informaţii personale (nume, adrese, numere de telefon, CNP ori parole)! Sunt regulile de bază ale navigării pe internet şi, în special, în comunităţile online precum Facebook, avertizează specialiştii SRI într-un "Ghid de autoprotecţie pentru o navigare sigură pe internet" publicat pe site-ul instituţiei. "Datele personale şi pozele postate în mediul virtual ar putea fi folosite împotriva ta. Oricine îţi poate vizualiza profilul de pe reţelele de socializare online pentru a culege informaţii pe care le-ar putea folosi ulterior spre a-ţi provoca diverse neplăceri".

Internauţii trebuie să se ferească şi de alte capcane. "Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane. Dacă le comunici parola, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise", arată un material al Poliţiei Bihor, care recomandă prudenţă şi la întâlnirile cu persoanele cunoscute în mediul virtual. "Oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe internet şi astfel unele persoane pot deveni victime ale traficului de persoane şi ale altor întâmplări tragice".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
FELICITĂRI PENTRU ARTICOL!!!
FELICITĂRI PRESEI SCRISE ŞI POLIŢIEI !!!
Postat 14 August 2015, 14:53 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON