URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Alo, 112, vrem sediu! Atribuirea lucrărilor la noul sediu al Ambulanţei unui apropiat al şefului DSP ne costă scump

Alo, 112, vrem sediu! Atribuirea lucrărilor la noul sediu al Ambulanţei unui apropiat al şefului DSP ne costă scump ÎN STAND-BY. Lucrările la noul sediu al Ambulanţei sunt complexe şi necesitau timp, căci presupun, între altele, demolarea unor corpuri de clădire, subfundare la fundaţiile existente, inclusiv realizarea canalizării. Vestind Construct şi-a asumat că le execută în 2 luni şi 12 zile. Oare după care calendar?
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În România, parcă toate lucrurile bune sunt condamnate să iasă mai prost, mai scump şi mai târziu, pentru că oamenii din poziţiile-cheie îşi văd doar propriile interese. Degeaba se mai dau unii peste cap pentru o cauză nobilă, căci "lipitorile" apar imediat, te miri de unde.

Este şi povestea construcţiei noului sediu al Ambulanţei Bihor, pentru care s-au alocat anul trecut 3,4 milioane lei. Aşa cum BIHOREANUL a prevăzut, mai bine de jumătate din sumă a fost returnată la bugetul central, fiindcă responsabilii locali s-au încăpăţânat să facă hatârul unei pile a şefului Direcţiei de Sănătate Publică.

Bani risipiţi

Lucrările la noul sediu al Serviciului Judeţean de Ambulanţă par şi acum la început, numai că bani nu mai sunt! Din cei 3,484 milioane de lei trimişi acum un an de fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, doar 1,144 milioane au fost cheltuiţi efectiv, restul s-au returnat!

02 Capatana.jpgAşa cum BIHOREANUL a scris la momentul respectiv, în loc să facă rapid licitaţia, cei de la Ambulanţă au fost ocupaţi să croiască un caiet de sarcini dedicat firmei Vestind Construct, deţinute de omul de afaceri Remus Căpăţână (foto), prieten al şefului DSP Bihor, Marius Pîrcioagă. Firma şi-a şi adjudecat lucrarea pentru 2,1 milioane lei, cu termene de finalizare futuriste: execuţia în 2 luni şi 12 zile şi proiectarea în doar 0,1 zile! Tocmai timpul scurt, care a fost criteriul esenţial de departajare a lui Căpăţână de ceilalţi, a fost ignorat însă cu nonşalanţă, atât de executant, cât şi de beneficiar...

S-a scumpit

Deşi banii au venit în luna mai, licitaţia cu dedicaţie s-a ţinut abia în august, iar câştigătorul a fost desemnat în noiembrie. Lucrările au început în 5 decembrie şi nici n-au ţinut mult. Invocând temperaturile extreme şi situaţiile imprevizibile, executantul a cerut de trei ori prelungirea termenului de predare, care până la urmă a ajuns 30 iulie 2012.

"Chiar şi aşa, ne încadrăm în cele 2 luni şi 12 zile pe care ni le-am asumat. Am documente de la Institutul Naţional de Meteorologie care arată că în 64 de zile temperaturile au fost sub zero grade, deci nici legal nu s-a putut lucra. Mai mult, a fost nevoie de lucrări neprevăzute, care au necesitat faţă de proiect soluţii tehnice diferite. A trebuit făcut un nou proiect", susţine patronul Vestind Construct, Remus Căpăţână, cu nonşalanţă. Ca şi cum nu el făcuse proiectul, pe care anul trecut, la chestionările BIHOREANULUI, îl prezenta ca fiind foarte bine documentat.

În realitate, metoda e bine cunoscută în lumea lucrărilor publice, căci la ea recurg numeroase firme care, mergând cu valori joase la licitaţii, cer mai apoi prelungiri de termene şi suplimentări de sume. Pe 16 mai, Vestind a şi cerut instituţiei "suplimentarea valorii contractului iniţial" cu 570.383 lei. Asta, chit că, legal, suplimentarea fără licitaţie a contractului cu mai mult de 20% (deci cel mult 427.758 de lei) nu e posibilă. Oricum, după cum afirmă directoarea economică Mihaela Barnoş, Ambulanţa nu are prevăzute în bugetul din acest an asemenea fonduri.

Fără vinovaţi

În lumina noilor cifre şi termene, lucrarea lui Căpăţână iese şi mai scumpă şi mai lungă decât cea promisă de firma CIAC, de pe locul doi, care ceruse 2,2 milioane lei pentru un termen de 4 luni! Fapt ce ridică mari semne de întrebare asupra corectitudinii şi a eficienţei licitaţiei.

Întrebată cine e de vină pentru situaţie, manageriţa Daniela Petrişor zice că birocraţia şi faptul că atribuirea a fost contestată. "Nu poţi să faci o licitaţie fără să respecţi nişte termene", afirmă Petrişor, care speră, totuşi, ca, în buna tradiţie românească, Ministerul să aloce sumele necesare lucrării, la rectificarea de buget.

Ironic e şi faptul că - deşi a fost acuzat că a destituit-o anul trecut pe Petrişor ca să-l pună manager pe prietenul său George Gălbineanu, tocmai ca să "rezolve" asemenea contracte - şeful DSP, Marius Pîrcioagă, susţine acum, fără să clipească, că Petrişor e de vină pentru tergiversare. "Până în iunie nu a întreprins nimic pentru organizarea licitaţiei. A stat cu fila de buget în faţă", acuză şeful DSP.

Cert e că, până la lămurirea poveştii, lucrările riscă să se oprească în curând, deoarece fonduri nu mai sunt. De câteva luni, Vestind lucrează la relanti pe propria cheltuială, iar Serviciul de Ambulanţă continuă să plătească bani grei lunar pe chiria din actualul sediu. Evident, facturile sunt achitate, în final, tot de contribuabilii bihoreni. Nicidecum de vinovaţi...


"Mi-aş fi dorit foarte mult ca, pe lângă spitalele reabilitate şi pe lângă sediul nou şi modern al DSP, să fie rezolvată şi problema sediului Ambulanţei. Cu asta se rezolvau toate problemele de infrastructură sanitară în Bihor"

Cseke Attila

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Cogito...
Cand a fost ultima data cand un functionar public a fost tras la raspundere pentru ceea ce a semnat? Cand la Consiliul Judetean s-au acordat niste sporuri pentru salariati, care mai tarziu au fost considerate nelegale, a fost cumva presedintele CJ tras la raspundere pentru sporurile acordate, sau salariatii au trebuit sa plateasca inapoi din buzunar? Problema nu este reprezentata de cetateni sau firme private. Problema apare atunci cand persoane lipsite de profesionalism incep sa ocupe pozitii de decizie care sunt dincolo de competenta lor, iau decizii si semneaza acte in mod iresponsabil, iar cetatenii platitori de impozite si firmele private (la fel, platitoare de impozite) stau si platesc greselile altora.
Postat 02 Iunie 2012, 21:06 de Stefan Serban
ZERO
In toata vanatoarea asta de vrajitoare dusa impotriva Dlui Capatana, trebuie sa apreciez devotamentul si perseverenta celor care au consacrat timp pentru a construi intreaga campanie. Insa daca cineva cu mintea limpede sta si analizeaza problemele, poate sa constate absenta totala din poveste a personajelor care de fapt ar avea cel mai mare interes. Este cumva Dl. Capatana autoritate contractanta? A folosit dumnealui metode de hipnoza sau ghicit in cafea pentru a convinge pe cineva cu forta sa realizeze lucrarea respectiva? Eu nu mai sunt in Oradea de multa vreme, dar din cate vad in presa si aud de la cunostinte, rezultatele orgoliilor personale ale unor firme sau persoane in pozitii de decizie le platesc intotdeauna firmele private si cetatenii.
Postat 02 Iunie 2012, 21:05 de Stefan Serban
prietenii
DEgeaba vine control , eu sunt prieten si cu actualul prefect Claudiu Pop, mergem impreuna la scufundari! Asa ca, nu are ce sa-mi faca nu mi-e frica! Pe langa Parcioaga, ma mai ajuta si Gheorghe Carp , castig experienta cu lucrarile la spitalele din Oradea!
Postat 01 Iunie 2012, 10:06 de Capatana
nevermind...INCERCI SA DEZINFORMEZI DAR TOTUL SE VA AFLA...FOARTE CURAND...
Tot ce a scris autoarea articolului este absolut adevarat...si inca nu s-a dezvaluit intreaga dimensiune a dezastrului financiar de la Ambulanta Bihor. Dar sunt convins ca o sa se puna totul pe hartie in urma unui control de fond care acum se coace. Asa ca abia astept sa vad ce explicatii o dea pircioaga pe marginea raportului intocmit de echipa de control care o sa aterizeze foarte curand la ambulanta...
Postat 01 Iunie 2012, 07:58 de GHITA MANIVELA
NEBUNIE MARE
termen de proietare 0,1 zile da nu e buda ba e sediu la ambulanta ba CETATEAN PROST cel care a dat aviz la asa ceva il suspectez ca e cel putin retardat da stim noi bine cum au stat lucrurile ce costuri ulteriore da cind a depus caietul de sarcini nu sa gandit prostul ce costuri o sa aiba de fapt la proiectul de 0,1 zile hahalera na avut timp sa gandeasca sa plateasca din bani lui sau la racoare vreo 20 de ani impreuna cu toti cei vinovati si asa incet lucrurile o sa inceapa sa mearga spre bine nostru al tuturor nu numai spre binele unor ticalosi MARE PROSTI SA FIU AL NAIBI si mai sunt spre uimirea mea si oameni care ii apara gen CETATEN SAU NEVERMIND de prostie nu mai scapam chiar niciodata ma ? sunteti mai rau ca PARCIOAGA[PACALA]
Postat 31 Mai 2012, 15:16 de DSP
Vin flamanzii !
au plecat ai nostri au venit ati ai nostri!! Pleaca hotii vin talharii !!! Roata morii se'nvartesete tac,tac, tac tot talharul se sporeste tac, tac, tac !!! USL-ul plin de oameni "corecti", "nepatati" care mor de grija noastra ne nenoroceste in continuare si nimeni zice nimic, nici televiziunile lui felix ( Antenele) nici seful ministrilor ca e TIMPUL lor acum !! Tinete frate rromane ca vin acu flamanzii !!
Postat 31 Mai 2012, 15:00 de scortosul
UN PLATITOR DE IMPOZITE SI TAXE
ma dobitocilor nu e vorba de nici o scarba adevarul gol golut de asta ne merge asa bine in tara asta proasta si nenorocita nu ca nu sunt bani bani sunt destui da nu stim cum sa-i folosim in favoarea noastra ii folosesc doar uni in favoarea lor ca de obicei restu nu conteaza restu sunt FUSTRAT IPLINI DE URA TERFELITORI ETC platim impozite taxe etc iar alti in loc sa faca ceva bun cu ei isi bat joc de noi toti ASTA E ROMANIA pana nu ne vom scimba tot saraci si nenorociti vom fi CERCETATI VINOVATI SI LA PUSCARIE CU TOTI VINOVATI 20 DE ANI si apoi lucrurile vor incepe sa mearga inspre binele tuturor pana nu patesc nimic acesti dobitoci tot asa va fi .RUSINE RUSINE RUSINE
Postat 31 Mai 2012, 13:43 de SPAGA INTERESE CORUP
Hotii
Se autosesizeaza cineva? Pe langa Marius Parcioaga care i-a facut rost de lucrari lui Capatana, mai este si Carp, care i-a dat lucrari pe la spitalele pe care le " guverneaza', inclusiv la cel municipal unde tot Carp conduce!
Postat 31 Mai 2012, 12:56 de Capatana
...
MI-E EFECTIV SCARBA DE ARTICOLELE RALUCAI AVRAM!!!
Postat 31 Mai 2012, 12:42 de cetatean
pana cand?
Raluca Avram, din pura curiozitate si in pofida faptului ca nu ai la baza profesiei tale nicio facultate de jurnalism...tu stii ca o informatie se verifica din 3 surse cel putin si ca trebuie sa ai probe pentru ceea ce afirmi in articolele tale acoperite de frustrare si ura?Inteleg oarecum ca salariul tau e mic si ca esti remunerata in plus din cand in cand de vreun alt frustrat pentru a terfeli numele unuia, altuia dar fato...nu e moral!!! insa voi "ziaristii" va credeti extrem de morali, nu-i asa? luptati pentru adevar si transparenta...PENIBIL!!!
Postat 31 Mai 2012, 12:39 de nevermind
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON