URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Aprilie 2014, 07:39

Moartea procurorului: Alexandru Lele şi tânărul magistrat care l-a cercetat au ajuns personaje de film (FOTO)

Moartea procurorului: Alexandru Lele şi  tânărul magistrat care l-a cercetat au ajuns personaje de film (FOTO) MOTOR, ACŢIUNE! În 17 şi 18 martie, pe o străduţă lăturalnică, ferită de ochii lumii, de lângă Teatru, echipa de filmare surprindea scena celebrei percheziţii de la Oradea din 2002, conduse de procurorul Cristian Panait (medalion), care s-a sinucis mai apoi, la puţin timp după ce şefii săi i-au luat "dosarul Lele"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Filmările s-au terminat, cadrele urmează calea montajului, dar povestea e aşteptată încă de pe acum cu sufletul la gură, datorită celebrităţii unor personaje ca Adrian Năstase sau Victor Ponta, actori în drama tânărului procuror Cristian Panait, cel care s-a sinucis, în 2002, în condiţii încă neclare.

Pelicula, care urmează să fie difuzată în cinematografe anul următor, s-a turnat inclusiv la Oradea. Aici, regizorul clujean Tudor Giurgiu a refăcut percheziţia cu scandal petrecută în casa controversatului procuror Alexandru Lele şi soldată cu plecarea fulminantă a lui Panait...

Lele, erou de film

06_Alexandru_lele_bihoreanul.jpgFostul procuror orădean Alexandru Lele (foto), acum avocat, a devenit personaj în cel de-al treilea lungmetraj al cunoscutului regizor şi producător clujean Tudor Giurgiu. "Cristian" e inspirat de o tragedie petrecută în urmă cu 12 ani şi intens mediatizată: sinuciderea tânărului procuror Cristian Panait, 29 de ani, pusă pe seama presiunilor politice survenite în urma anchetelor pe care le coordona.

"Este un film de ficţiune, dar se inspiră din fapte reale, e povestea unui procuror tânăr care anchetează un caz de corupţie şi e trimis la Oradea să cerceteze un alt procuror. Da, este vorba despre Alexandru Lele", declara, luna trecută, BIHOREANULUI producătorul filmului "Cristian", Oana Giurgiu.

Scenele de interior au fost luate la Bucureşti, însă pentru veridicitatea poveştii, exteriorul a fost filmat, timp de două zile, la Oradea, chiar în zona străzii Postăvarului, unde locuieşte Lele. Firul urmăreşte destinul tânărului procuror, iar realitatea se împleteşte cu ficţiunea. "Regizorul s-a chinuit mult să documenteze şi să înceapă să intre în pielea personajului. A trăit şi el un moment de presiuni şi ingerinţe", spune Oana Giurgiu, misterios.

Percheziţie "în direct"

Filmul începe cu mediatizata percheziţie din 27 martie 2002 făcută de Cristian Panait la casa lui Lele. Procurorul orădean era celebru fiindcă, un an mai devreme, dispusese arestarea lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect PSD Aurel Tărău, acuzat de complicitate la contrabandă cu produse petroliere. "Eu nu cred în arestările de vineri seara", comenta, imediat, prim-ministrul Adrian Năstase. Iar două zile mai târziu, Tărău era eliberat şi fugea în SUA spre nemulţumirea lui Lele, care acuza public: "Năstase a intrat cu bocancii în anchetele penale".

După un an, şi procurorul avea dosar penal. Fusese denunţat de mai mulţi oameni de afaceri că ar fi pretins şpăgi pentru muşamalizarea unor anchete. Percheziţia coordonată de Panait nu a mai avut loc, deoarece "suspectul" convocase la el acasă un grup de prieteni de la TVS, care au filmat descinderea anchetatorilor. Tânărul magistrat le-a cerut ziariştilor să părăsească locuinţa, spunând că prezenţa lor nu se justifică legal, dar Lele a insistat ca ei să rămână.

Înregistrarea discuţiilor, difuzată în aceeaşi seară de televiziunea locală, a arătat cum Panait a devenit irascibil şi l-a acuzat pe Lele că obstrucţionează ancheta şi chiar de ultraj la adresa poliţiştilor prezenţi, deoarece procurorul orădean încuiase uşa şi îi invita repetat să continue percheziţia.

Dosar politic

În final, Panait a decis că percheziţia nu se poate desfăşura şi a părăsit locuinţa, împreună cu ofiţerii IGP. A doua zi, echipa de anchetă a părăsit Oradea, audierile lui Lele continuând la Bucureşti. Povestea a căpătat imediat conotaţii politice, căci procurorul orădean a acuzat o răzbunare politică. Interesant e că, la numai o săptămână după percheziţii, pe 1 aprilie, în pripă, Cristian Panait a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a lui Lele. Decizia avea să fie infirmată, însă, în aceeaşi zi de şefii săi, chitiţi să-l înfunde pe magistratul orădean.

Pe 11 aprilie, Panait murea în spital, după ce înainte cu o zi căzuse de la etajul doi al clădirii în care locuia împreună cu mătuşa sa. Ministerul Public a confirmat ipoteza sinuciderii, invocând un "complex de factori psihostresori". Pe româneşte, tânărul ar fi fost răpus de dosarele "grele" pe care le avea de cercetat: cel al deputatului PSD Viorel Gheorghiu, acuzat că şi-ar fi înscenat furtul autoturismului pentru a obţine valoarea asigurării, dar şi al omului de afaceri Ovidiu Tender, suspectat de devalizarea Rafo Oneşti, anchetarea lui Lele fiind doar "cireaşa de pe tort".

Între timp, războiul lui Lele cu anchetatorii săi a continuat, fiind trimis în judecată pentru luare de mită, favorizarea infractorului, fals intelectual şi reţinere sau distrugere de înscrisuri. Dosarul a fost purtat ani de zile între instanţe, dar la final procurorul a fost scos definitiv de sub urmărire penală, iar Consiliul Superior al Magistraturii a decis repunerea lui în funcţie. În 2010, Lele s-a pensionat, iar azi activează ca avocat.

"Eu am învins, el a pierdut"

Chestionat de BIHOREANUL legat de filmul de la Oradea, Lele se declară impresionat. În film, se numeşte Leca şi  interpretat de Alin Florea, actor al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila. "Realizatorii au făcut o documentare fantastică. Am rămas mut de uimire. Au fost şi la mine acasă, când pregăteau turnarea filmului, aveau nevoie să înţeleagă modul de desfăşurare a evenimentelor în momentul percheziţiei, erau amănunte importante pentru ei. Exteriorul s-a filmat la Oradea. Eu nici nu am ştiut, până când au închis strada".

"Acum, când mă gândesc retrospectiv, e o mare realizare. Am învins pentru că am supravieţuit", spune avocatul, precizând că inclusiv Adrian Năstase e prezent în film, cu declaraţia celebră legată de arestarea lui Tărău. "Năstase joacă propriul rol. La momentul respectiv nu avea probleme deontologice, nu-l deranja faptul că se pronunţă ca om politic în dosarele penale. Abia acum îl deranjează, când e după gratii", observă Lele cu ironie.

Cât despre Panait, realizatorii filmului au reuşit să îl cunoască prin intermediul colegilor săi. "Parchetul General a dat dovadă de multă cooperare, i-au dus (pe membrii echipei de filmare - n.r.) în biroul lui, le-au făcut cunoştinţă cu colegii de birou, cu grefierele cu care lucra şi care au fost lângă el în ultima perioadă". Ultimele clipe de viaţă ale lui Panait au fost filmate chiar în casa în care locuia cu mătuşa sa. "Pelicula prezintă condiţia magistratului tânăr şi supus presiunilor şi care, uneori clachează. Personajul principal, procurorul Panait, e cel înfrânt. Din păcate a pierdut totul", concluzionează Lele.

Bătălia ficţiune-realitate

06_Tudor_Giurgiu_bihoreanul.jpgDeocamdată nu se ştie câte dintre aspectele veritabile vor fi arătate în filmul "Cristian", realizatorii săi subliniind că acesta nu urmează fidel realitatea. "E un film foarte personal, probabil cel mai dificil film la care am lucrat. Mi-e greu să vorbesc încă despre el, sunt încă în perioada de dinainte de montaj, când senzaţiile trăite la filmare sunt foarte puternice. Ştiu doar că publicul va descoperi un actor excepţional, Emilian Oprea, la debut în rol principal în lungmetraj", declara presei, zilele tecute, regizorul Tudor Giurgiu (foto).

Cert este că tematica a încins spiritele încă de pe acum. Săptămâna trecută, o parte a presei a readus în atenţia publică declaraţii făcute de mătuşa lui Panait, care îl învinovăţea de sinuciderea nepotului chiar pe actualul premier Victor Ponta, care la vremea respectivă era şeful corpului de control al Guvernului Năstase. Ponta, acuza femeia, fusese ultima persoană care l-a văzut pe Cristian în viaţă, iar de aici, o sumedenie de speculaţii...

"Din păcate, nu doresc să mai comentez pe marginea filmului, mai ales după tot ce s-a scris pe internet în ţară în ultimele zile. Filmul meu e o ficţiune care se inspiră din cazul Panait. Atât şi nimic mai mult", a transmis BIHOREANULUI regizorul Tudor Giurgiu. În fond, faptul că filmul, nefăcut încă, e deja dezbătut de toţi îl conturează ca un succes...


TEMA CELEBRĂ
Actori  mai puţin cunoscuţi

06_Emilian_bihoreanul.jpgProdus de Libra Film, companie deţinută de Tudor Giurgiu şi soţia sa, Oana, filmul "Cristian", al treilea lungmetraj al regizorului, după "Legături bolnăvicioase" (2006) şi "Despre oameni şi melci" (2012), este o coproducţie România-Bulgaria-Ungaria, având un buget de 1,13 milioane euro. Din distribuţie mai fac parte atât nume cunoscute, precum Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Dan Condurache sau Olga Delia Mateescu, cât şi actori mai puţin cunoscuţi. Rolul principal, cel al lui Cristian Panait, este jucat de Emilian Oprea (foto dreapta), actor al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila. Potrivit estimărilor realizatorilor, filmul va rula în cinematografe în primăvara anului viitor.

Citiţi pe această temă şi articolul "De ce în ceaţă? Filmul lui Giurgiu nu răspunde la dilema dacă a fost sau nu erou fostul procuror Alexandru Lele"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
pt neica nimeni
ochi ca ochii, dar uita-te la MUSTATA !!!
Postat 27 Aprilie 2014, 06:30 de plus
/copy-past-ul-copilot,/ va da si el de dracu'.
vorba e alta, respectiv se spune ca "nu are toate tziglele pe casa". ideea este insa aceiasi.
Postat 25 Aprilie 2014, 19:27 de pt neica nimeni
PERCHEZITIE
IMPORTANT AR FI SA SE PREZINTE CE SA INTIMPLAT IMEDIAT DUPA PERCHEZITIE INAINTE CA PROCURORUL SA SE INTOARCA LA BUCURESTII
Postat 25 Aprilie 2014, 15:36 de STAR
@autorului
de cand e Giurgiu "regizorul clujean Tudor Giurgiu"?
Postat 25 Aprilie 2014, 11:48 de @autorului
atentie
Priviti-l cu atentie, pe Lele. Ochii, nu mint. Omul n-are toti boii acasa.
Postat 25 Aprilie 2014, 10:42 de neica nimeni
Adevarat
De unde ştia Procurorul Lele cănd se face Percheziţia că a chemat şi el prietenii de la TVS fiindcă percheziţia se judecă în camera de consiliu în mod secret oare aceii prieteni au acelaşi domiciliu cu Lele ? Cine a furnizat data cănd va fii percheziţia ! Să aibă timp şi el să se apare !
Postat 25 Aprilie 2014, 09:29 de Adevarul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON