De Anna Marossy au auzit toţi bihorenii iubitori ai naturii, dar mai ales potrivnicii lor. La fiecare dezbatere a unui proiect de investiţii ce punea în pericol integritatea mediului înconjurător, vocea ei s-a ridicat peste cea a afaceriştilor, politicienilor, administratorilor. Fără teamă, doamna Marossy şi-a făcut din apărarea naturii a doua ei credinţă.
Lupta sa s-a încheiat însă pe 18 octombrie, într-un azil de bătrâni din Borş, unde se internase de bunăvoie. Neavând copii sau nepoţi, a căutat un loc unde să-şi împartă singurătatea cu alţii ca ea. BIHOREANUL a vizitat-o cu puţin timp înaintea nefericitului moment. Ţintuită la pat după o fractură de şold, nu mai dorea nici măcar să încerce să se ridice. "Am obosit, vreau să mă odihnesc", îi spunea reporterului, intuindu-şi sfârşitul...
Profesor-avocat
Născută pe 12 martie 1931 la Beiuş, Anna Marossy a fost unul dintre cei mai reputaţi biologi români. Licenţiată a Universităţii Babeş Bolyai în 1954, şi-a început cariera ca profesor de biologie la Ştei, unde s-a remarcat pentru faptul că, indiferent de starea vremii, îşi scotea elevii din clase, învăţându-i să iubească şi să respecte natura, chiar în natură. Din 1966 până în 1988 a fost muzeograf la secţia de Ştiinţe Naturale a Muzeului Ţării Crişurilor, unde şi-a făcut cercetările care aveau s-o consacre, studiind atent nufărul termal, floarea preferată, dar şi nenumărate alte specii de plante din nord-vestul ţării.
Fără să i-o fi cerut altcineva decât propriile convingeri, Anna Marossy a fost un avocat devotat al naturii. Chiar şi în anii comunismului, când o cârteală cât de mică putea fi sancţionată aspru, s-a dovedit neînfricată de fiecare dată când în joc era mediul. Un episod elocvent s-a petrecut în anii ’70, când autorităţile voiau să înceapă exploatarea de bauxită în Padiş, locul ei de suflet.
"Am intrat în birou peste prim-secretarul judeţului, fără nicio teamă. I-am zis că zona asta va fi un parc naţional şi că, prin exploatare, o distruge cu totul. El era un om nu foarte educat, dar a înţeles", rememora ecologista momentul, ani mai târziu, pentru BIHOREANUL. Şi a avut dreptate, căci - graţie şi ei - Padişul chiar a devenit parc natural...
Reuşite şi regrete
Convinsă că fiecare copac contează pentru sănătatea noastră, doamna Marossy s-a opus vehement tăierilor de arbori din Oradea. O victorie importantă a fost păstrarea celor 13 tufe de tisa din Piaţa Ferdinand, pe care Primăria le-ar fi vrut rase pe motiv că acoperă faţada Teatrului. Ecologista a îndrăgit nespus şi animalele, iar în 2014 a fost primul părinte adoptiv la Zoo Oradea. "Cu cât cunosc mai mult oamenii, cu atât iubesc mai mult animalele", spunea atunci, citându-l pe Micul Prinţ al lui Antoine de Saint-Exupery.
Ca să cunoască natura cât mai mult, a călătorit de la un capăt al Pământului la altul. În ultimul deceniu a făcut expediţii exclusiv în lumea îngheţată, vizitând Alaska, Laponia, Groenlanda şi, cel mai recent, la vârsta de 81 de ani, insulele din nordul extrem al Europei. "Bioritmul meu preferă toamna şi iarna. Nu mă întristează deloc ziua scurtă şi întunericul. Prefer natura aprigă", a povestit la întoarcere.
Răpusă de o rândunică
Doamna Marossy ar fi vrut să mai facă o expediţie în nordul continentului, dar trupul n-a mai ascultat-o. Anii de viaţă adunaţi au devenit prea mulţi şi prea grei pentru picioarele ei, care s-au mişcat în ultimii doi-trei ani doar cu ajutorul unui baston.
În primăvară, după a 84-a aniversare, Anna Marossy a luat o decizie grea. Slăbită şi pentru că nu avea copii sau nepoţi, s-a internat de bunăvoie într-un azil de bătrâni din Borş. "Nu mai puteam să rămân singură", a mărturisit ea BIHOREANULUI la începutul lunii octombrie, în ultima sa discuţie cu un jurnalist.
Natura parcă a căutat-o, însă, pe ea. În vară, în primele zile din iunie, în camera sa din azil, a avut parte de un accident neobişnuit. "Eram cu geamul deschis şi în cameră a intrat o rândunică. Am vrut s-o ajut să iasă şi m-am dezechilibrat. Nici nu mai ştiu cum", a povestit pensionara. Căzătura a fost însă dură, iar doamna Marossy s-a ales cu o fractură de şold, care a trebuit operată. Intervenţia de protezare a şoldului a fost cu succes, dar pentru pacientă a fost începutul sfârşitului.
Renunţarea
Medicii au îndemnat-o să se ridice şi să umble, dar - obosită - doamna Marossy a refuzat chiar şi să încerce. I-au venit în ajutor nişte rude din Germania, care i-au angajat kinetoterapeuţi pentru a o pune pe picioare, ba chiar au internat-o şi la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, doar-doar o vor convinge să se ridice. Însă degeaba, refuza categoric!
"Nu mai vreau nimic. Mi-e lehamite", s-a confesat ea BIHOREANULUI, în timpul unei vizite la spital. Fără vlagă şi evitând să-şi privească interlocutorul în ochi, doamna Marossy nu mai semăna deloc cu bătrânica vioaie care în urmă cu trei ani se întorsese din expediţia nordică. Sleită de putere, nu-şi mai putea lua capul de pe pernă fără să fie ajutată. Mai avea forţă doar cât să dea din mână, în semn de nepăsare...
Drum spre veşnicie
În ciuda insistenţelor celor din jur, Anna Marossy a cerut doar să fie lăsată să se odihnească, astfel că şi-a petrecut ultimele zece săptămâni din viaţă mai mult dormind. Iar pe 18 octombrie, în jurul prânzului, şi-a început odihna pe vecie.
Aşa cum a cerut ea însăşi, trupul i-a fost incinerat, iar vinerea trecută urna cu cenuşă a fost depusă în biserica romano-catolică Baratok din centrul oraşului. Zeci de oameni, rude, prieteni, foşti elevi sau necunoscuţi au fost prezenţi şi s-au rugat să ajungă în Ceruri.
Totuşi, drumul doamnei Marossy pe pământ încă nu s-a terminat. Tot la cererea ei, cenuşa îi va fi împrăştiată în Padiş, locul pe care l-a iubit cel mai mult şi unde îşi găsea liniştea...
COPIII SUNT VIITORUL!
Ultima faptă bună
De-a lungul întregii cariere, Anna Marossy a avut o grijă deosebită pentru educarea copiilor şi elevilor. "Ei sunt viitorul", obişnuia să spună profesoara. De altfel, în ultimii ani de viaţă, a vizitat grădiniţe şi a ţinut voluntar ore de ecologie, explicând micuţilor de ce trebuie să iubească animalele şi plantele.
Mai mult, doamna Marossy şi-a informat rudele că după ce-şi va da obştescul sfârşit doreşte ca apartamentul său din centrul oraşului să fie donat unei fundaţii care îngrijeşte copii abandonaţi. Ceea ce s-a şi întâmplat, astfel că locuinţa sa a ajuns în proprietatea orfelinatului Sf. Angela, administrat de fundaţia romano-catolică Sfântul Francisc.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.