URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Noiembrie 2019, 14:20

Dirty Agly: Hairstylistul Ionuţ Butcă racola adolescenţi din centre de plasament, drogându-i şi plasându-i unor homosexuali (FOTO)

Dirty Agly: Hairstylistul Ionuţ Butcă racola adolescenţi din centre de plasament, drogându-i şi plasându-i unor homosexuali (FOTO) ONLY DANCE. Ionuţ Butcă (foto) şi-a postat pe conturile de Facebook și Instagram zeci de videoclipuri în care dansează, unele de-a dreptul obscene, în chiloţi, pe stradă ori în pielea goală, în balconul apartamentului său
Dirty Agly: Hairstylistul Ionuţ Butcă racola adolescenţi din centre de plasament, drogându-i şi plasându-i unor homosexuali (FOTO) Foto: Facebook
Dirty Agly: Hairstylistul Ionuţ Butcă racola adolescenţi din centre de plasament, drogându-i şi plasându-i unor homosexuali (FOTO) Foto: Facebook
Dirty Agly: Hairstylistul Ionuţ Butcă racola adolescenţi din centre de plasament, drogându-i şi plasându-i unor homosexuali (FOTO) Foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joia trecută, vestea că poliţiştii de la Crimă Organizată l-au ridicat pe hairstylistul Ionuţ Butcă, proprietarul salonului de coafură Agly din centrul oraşului, a stârnit indignare printre orădeni.

Cunoscut şi respectat de colegii de breaslă, de ucenicii pe care îi şcoleşte, dar şi de clienţii care îi laudă dibăcia profesională, bărbatul în vârstă de 34 ani a fost încătuşat pentru 24 de ore şi inculpat sub acuzaţia de a fi săvârşit adevărate orori: trafic de minori, pornografie infantilă, deţinere de stupefiante de risc şi de mare risc.

Deşi anchetatorii refuză deocamdată să facă publice detalii despre faptele imputate hairstylistului, BIHOREANUL a aflat că salonul acestuia este cunoscut de ani de zile ca loc de petreceri exclusiviste pentru gay, iar Butcă a fost supravegheat luni întregi sub bănuiala că racola minori pentru a-i plasa homosexualilor dornici de plăceri interzise...

Percheziţie în Luceafărul

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog (BCCOA) Oradea au descins în cartierul Luceafărul joia trecută, puţin după ora 6 dimineaţa. Însoţiţi de un procuror al DIICOT, ei au percheziţionat apartamentul lui Ionuţ Butcă, de unde au ridicat, printre altele, jucării sexuale, droguri de risc şi de mare risc, precum şi unităţi de înregistrare şi stocare informatice.

Operaţiunea a decurs discret, iar vecinii de bloc ai bărbatului nici măcar nu şi-au dat seama ce s-a întâmplat. La finalul acţiunii, Butcă a fost ridicat şi condus la sediul DIICOT Oradea, pentru audieri, unde i-au fost prezentate oficial şi acuzaţiile: oamenii legii bănuiesc că a exploatat mai mulţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, cărora le oferea droguri şi îi plasa unor clienţi vicioşi.

Până joi seara, anchetatorii au audiat mai multe persoane, inclusiv din rândul adolescenţilor de care ar fi profitat hairstylistul, reţinut la capătul interogatoriilor pentru 24 de ore.

Vineri, în ciuda faptelor grave de care a fost acuzat, procurorii au renunţat la ideea de a-l prezenta instanţei pentru a fi arestat preventiv, hotărând doar să-l plaseze sub un comod control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Anchetă la secret

Procurorii nu au făcut publice date despre anchetă şi probele găsite împotriva lui Butcă. BIHOREANUL a aflat, totuşi, din propriile surse, că cercetările au pornit la sesizarea reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Bihor, instituţia în grija căreia se află victimele bărbatului.

Concret, reclamaţia a fost formulată după ce asistenţii sociali au observat comportamentul ciudat al unor tineri instituţionalizaţi care plecau dimineaţa spre şcoală, dar nu mai ajungeau la cursuri, ci chiuleau şi îşi petreceau ziua în anturajul lui Butcă.

Adolescenţii se întorceau în centre drogaţi şi, sub influenţa stupefiantelor, au ajuns să comită furturi, una dintre spargerile la care au participat fiind dată în luna septembrie la restaurantul Butoiul de Aur, aparţinând fondatorului companiei Leonardo, Florin Panea, pe care l-au uşurat de băuturi, ţigări, diverse gadgeturi şi de toţi banii din casetele de valori, circa 34.000 lei.

Angajaţii DGASPC au solicitat ajutorul poliţiştilor, iar ulterior au aflat şi informaţii suplimentare: unul dintre băieţi a fost suprins plecând împreună cu un bărbat, şi, cum colegii copilului au dezvăluit locul unde urma să fie dus, asistenţii sociali i-au anunţat pe poliţişti, care i-au surprins pe cei doi, în flagrant, la pensiunea Salome de pe şoseaua de centură.

Destrăbălat "sub acoperire"

Bărbatul respectiv a fost arestat preventiv şi inculpat, însă în cazul lui Ionuţ Butcă au continuat, poliţiştii BCCOA Oradea şi procurorii DIICOT, dispunând reţinerea lui pentru trafic de minori şi pornografie infantile.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, Butcă a fost mereu discret în privinţa orientării sale sexuale, pe care şi-o ascundea în faţa colegilor şi clienţilor. După lăsarea serii, însă, se transforma complet, drogându-se în gara CFR, prin parcuri sau în propriul apartament, unde se filma deseori în compania unor copii, unele dintre înregistrări fiind postate, apoi, pe o reţea de socializare.

Salonul de înfrumuseţare pe care îl patronează, Agly Studio, e cunoscut, de altfel, de ani de zile în comunitatea pederaştilor din Oradea ca loc de petreceri pentru gay. Chefurile organizate de Butcă erau cu circuit închis, dar nimeni din afară nu a bănuit că acesta ar putea profita de copii orfani ca să-şi "distreze" invitaţii. S-a aflat, iată, acum. Şi cine ştie câte minunăţii vor mai ieşi la iveală...


REACŢIE PE FACEBOOK
Ionuţ Butcă le transmite amicilor: "Sunt bine"

Lăsat în libertate de procurorii DIICOT după expirarea celor 24 de ore de reţinere, dar plasat sub control judiciar, cu o serie de interdicţii, Ionuţ Butcă s-a întors vineri acasă, iar două zile mai târziu şi-a închis contul de Instagram, unde îşi postase filmuleţele deocheate. Apoi a postat un mesaj alambicat pe contul său de Facebook, în care îşi anunţa cunoscuţii că "sunt bine".

"Au apărut câteva informaţii halucinante despre mine, articole la care dinadins nu m-am uitat şi pe care nici nu le voi vedea pentru că mi-am propus asta din start", a explicat Butcă în postare, arătând că, din publicitatea "gen bulgăre de zăpadă" care i s-a făcut, a "absorbit" doar "adevărul", respingând "minciuna".

Butcă nu a făcut nicio referire directă la acuzaţiile care i se aduc, condamnând, însă, faptul că "asemenea informaţii" au ajuns în spaţiul public, "fără a fi fost dovedit înainte".

"E drept că nu sunt nici jurnalist şi nu mă pricep la felul în care se redactează o ştire... dar din punctul meu de vedere este nepermisă o asemenea informaţie în spaţiul public", a explicat el, comentând totodată că "doar din ce am auzit că scrie, parerea mea este că ar fi trebuit să fiu închis şi ţinut departe de societate, nu să fiu acasă".

Bărbatul le-a mai transmis prietenilor să nu îl compătimească. "Nu trebuie să vă faceţi griji pentru mine, nu trebuie sa mă compătimiţi ori să vă gândiţi la ce este mai rău. Doar să ştiţi că eu sunt la fel ca înainte: merg la serviciu, fac sport, mănânc, etc", a mai scris Ionuţ Butcă. Despre acuzaţii, niciun cuvânt...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Pedogate
Prietenul lui Zalder?
Postat 26 Noiembrie 2019, 21:07 de Mathias
Bolnavi psihici
Si cand le spui ca homosexualitatea e o boala mintala,iti sar toti "leftistii" in cap si urla din toti rarunchii cum ca tu esti primitiv,iti iei block pe facebook,bla bla bla etc
Postat 26 Noiembrie 2019, 07:52 de d3m3nTu
Perversii printre noi
Ce nenorociti... La zdup cu ei!
Postat 25 Noiembrie 2019, 17:03 de 1011010
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.564 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON