URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 06 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 August 2018, 12:26

Zborul Blue Air de la Bucureşti la Oradea, întârziere de câteva ore. Pasagerii au fost daţi jos din aeronavă de două ori

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pasagerii care s-au îmbarcat, miercuri dimineaţă, în aeronava care trebuia să-i aducă de la Bucureşti la Oradea au avut ghinion.

Avionul a decolat la timp, adică la ora 7.15, însă a aterizat înapoi pe aeroportul din Bucureşti din cauza unei "defecţiuni tehnice", a scris pe Facebook o orădeancă, pasageră în respectiva cursă.

Pasagerii au fost debarcaţi, iar apoi, în jurul orei 9, reîmbarcaţi, dar degeaba, căci aeronava tot n-a decolat. Potrivit femeii, comandantul n-ar fi vrut să o ridice de la sol.

ATR în loc de Boeing

"M-am trezit la 4 dimineaţa pentru cursa Blue Air spre Oradea. Decolăm super dandy relaxare la 7.15 conform programului. După 20 de minute suntem anunţaţi că ne întoarcem pe Otopeni din cauza unei defecţiuni tehnice - "ceva de depresurizare, durează cam o oră" - şi ne trimit în aeroport. La 9 şi puţin ne spun că s-a rezolvat problema şi ne îmbarcăm din nou, pornesc motoarele şi… nimic. Ideea e că iar suntem în aeroport, comandantul de pe aeronava ATR închiriată de Blue Air zice că nu poate decola aşa. Altă aeronavă n-au, la întrebări legate de alte zboruri răspunsurile sunt evazive", a scris orădeanca, pe Facebook.

Contactată de BIHOREANUL, femeia a explicat că, de fapt, cursa Bucureşti - Oradea este efectuată cu o aeronavă ATR închiriată de Blue Air şi nu cu un avion Boeing din dotarea companiei.

În jurul orei 11.30 pasagerii au fost invitaţi în autobuze pentru cea de-a treia îmbarcare. "Se pare că până la urmă nu a fost o problemă cu avionul, ci se mai aprind avertizările la bord şi nu au voie piloţii să decoleze cu ele aprinse", a povestit orădeanca reporterului.

Între timp, în Aeroportul din Oradea aşteaptă de dimineaţă pasagerii care urmau să ia cursa retur, Oradea - Bucureşti. Zborul era programat la ora 9.15. 

"Nouă nu ni se comunică motivele întârzierii. Pasagerii aşteaptă în terminal, au primit sandwich-uri şi apă din partea companiei. Este, într-adevăr, o situaţie neplăcută pentru pasageri", a declarat BIHOREANULUI Gheorghe Pasc, directorul Aeroportului Internaţional Oradea.

UPDATE: Din nou întorşi

După ce au fost îmbarcați a treia oară în aeronava închiriată de Blue Air, care a și decolat de la București, pasagerii au fost din nou întorși, după circa 20 de minute de zbor, în jurul orei 13, pe aeroportul din Capitală, a precizat, pentru BIHOREANUL, orădeanca pasageră a zborului cu bucluc. 

Până la urmă, pasagerii au fost îmbarcați într-o aeronavă Boeing, a companiei Blue Air, pentru a fi aduși la Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Da Păstorul ce mai zice
Că e foarte secretos. Oare o să zburam la NYC sau VEGAS ????
Postat 22 August 2018, 23:07 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON