URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 August 2018, 16:40

Vezi aici CONTURILE în care se pot face donaţii pentru refacerea Palatului episcopal distrus de incendiu!

Vezi aici CONTURILE în care se pot face donaţii pentru refacerea Palatului episcopal distrus de incendiu! Sursa Foto: Ovi D. Pop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Episcopia Greco Catolică Oradea a făcut publice, luni, conturile în care cei care doresc pot să facă donaţii pentru reconstrucţia clădirii mistuite în incendiul de sâmbătă noapte.

Dumnezeu va răsplăti!

"Tragicul incendiu din data de 25 august 2018, în urma căruia Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea a fost devastat în proporţii mari a constituit un adevărat şoc pentru toată lumea! A fost o seară de doliu nu numai pentru Biserica Greco-Catolică, ci pentru întreaga comunitate din Oradea şi nu numai! Palatul este nostru, al tuturor, fapt pentru care foarte multă lume şi-a manifestat empatia şi dorinţa de a contribui la refacerea lui cât mai repede, fie prin donaţii, fie prin punerea la dispoziţie a serviciilor de specialitate pe care unii le pot oferi", se arată într-un comunicat trimis presei locale.

"Le suntem profund recunoscători tuturor şi îi asigurăm de aprecierea noastre şi de pomenirea în rugăciune! Dumnezeu va răsplăti", transmite Episcopia.

Episcopia Greco Catolică a deschis conturi speciale, atât în lei, cât şi în valută, la Banca Transilvania, Sucursala Oradea. Cei care vor să facă donaţii, au la dispoziţie următoarele conturi:

EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE ORADEA

EURO – RO78BTRLEURCRT0463151401

RON – RO31BTRLRONCRT0463151401

USD – RO82BTRLUSDCRT0463151401

SWIFT: BTRLRO22 

Banca Transilvania, Sucursala Oradea

Prima întâlnire

Pe de altă parte, tot luni, la sediul Episcopiei Greco Catolice a avut loc şi prima întâlnire de lucru pe marginea dezastrului produs. În cadrul acesteia, au fost stabilite planul de lucru, primele măsuri ce trebuie luate pe termen scurt, mediu şi lung: evaluarea pagubelor, demararea expertizelor tehnice şi a lucrărilor la acoperiş, de îndată ce ancheta se finalizează, deoarece se apropie iarna şi nu dorim ca distrugerile pricinuite de foc să fie continuate de vremea rea în vederea consolidării şi refacerii integrale a Palatului Episcopal.

"De asemenea, au fost desemnaţi responsabilii pe plan tehnic care vor coordona echipele. Acestora li se vor alătura alţi specialişti în domeniu şi voluntari", arată un comunicat al Bisericii.

Pe lângă membrii Episcopiei Greco-Catolice, la discuţii au participat şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, specialişti în domeniul arhitectural, de rezistenţă şi consolidare, dar şi PS László Böcskei, episcopul romano-catolic de Oradea, alături de echipa managerială a Episcopiei Romano-Catolice.

"Avem încredere că vom fi sprijiniţi în aceste momente dificile de toate autorităţile abilitate, centrale şi locale pentru facilitarea întregului demers birocratic ce este necesar etapelor menţionate anterior. Mulţumim pentru mesajele de susţinere şi încurajare venite din partea oficialităţilor, comunităţii orădene, naţionale şi celor internaţionale", au mai transmis reprezentanţii Episcopiei Greco Catolice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Un choir nu dau pana...
Un choir, un leu nu dau pana nu se stabileste vinovatul. Asa se face si cu padurile, unii taie fura si noi reimpadurim! Nu e asta o miselie?
Postat 28 August 2018, 13:54 de scortosul
Informer
Putem lua de buna informatia ca primaria a facut presiuni pentru racordarea iluminatului ornamental al cladirii la reteaua publica de iluminat?Electrica zice ca instalatia de iluminat arhitectural era a episcopiei si in raspunderea acesteia: "Boja nu exclude ca problema care putea genera incendiul să fi fost un scurt-circuit al instalaţiei ce alimentează corpurile de iluminat, instalaţie aparţinând Episcopiei şi aflată pe proprietatea acesteia".Vreo siguranta,disjunctor intre reteaua publica si reteaua episcopiei? Una e sa ai un scurt pe un stilp metalic si alta intr-un pod de lemn.Primaria nu are totusi nici o vina in incendiu, doar culpa morala ca a declansat un lant de evenimente ce a dus la dezastru...
Postat 27 August 2018, 23:05 de excalibur
CrisDumi
Ii băgăm în contul tău, de acolo ii redirecționezi tu
Postat 27 August 2018, 22:19 de Sandu1206
Euro, USD ... de ce nu și în Ruble, din moment ce Nero e prieten cu Gușe, care la rândul lui ...
Nero cel Mare (Bolojan), Nero Mijlociu (Mălan) și Nero cel Mic (Birta) ... cât au donat, din moment ce sunt principalii comanditari ai improvizației electrice care a determinat singurul incendiu din Oradea la vreun imobil de patrimoniu, de o asemenea anvergură de la Al doilea Război Mondial încoace !?!
Postat 27 August 2018, 21:37 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON